Stiri Vulturi

Universiada 2013 - Liderii individuali ai concursului de baschet masculin

Adrian Micinic

Adrian Micinic
14.07.2013

 

Faza preliminară a concursului de baschet masculin din cadrul Jocurilor Mondiale Universitare s-a încheiat vineri (12.07). Așa cum TotalBaschet a anunțat, România și-a asigurat calificarea în sferturile de finală, acolo unde adversar îi va fi reprezentativa Rusiei, nimeni alta decât gazda și una dintre principalele favorite la medalia de aur.

Iată însă cum se comportă, din punct de vedere individuală, elevii lui Tudor Costescu în raport cu întreaga competiție de la Universiadă.

Clasamentul marcatorilor îi are în frunte pe Toomas Raadik (Estonia), respectiv Sanchir Tungalag (Mongolia). Ambii au înscris 102 puncte și au 20.4 puncte înscrise în medie pe partidă. Podiumul este completat de către rusul Sergey Karasev, poate cel mai strălucitor nume al întregului concurs. Noul jucător al lui Cleveland Cavaliers are 95 puncte, adică o medie de 19.0 pe partidă.

Cel mai bine clasat jucător român în ierarhia marcatorilor este gălățeanul Adrian Guțoaia (foto, la minge). El a înscris 92 puncte și are o medie de 18.4 pe meci cu care se clasează pe locul al 4-lea în ierarhia generală.

Americanul Cory Jefferson are 54 recuperări și o medie de 10.8 pe meci. Osven Ledezma împarte locul al 2-lea alături de Rolland Torok. Cei doi au câte 42 recupeerări, pentru medii de 8.4 pe meci. Între primii cinci la recuperări se situează și Bogdan Țibîrnă, autor a 40 recuperări (8.0) pe meci.

Jefferson are și cele mai multe recuperări ofensive cu 21. Adică peste 4 recuperări ofensive pe meci.

George Chaia și Spencer Dinwiddie au câte 27 pase decisive, cu care se plasează pe primul loc. Ei au medii de 5.4 pase decisive pe meci. Alex Pop are un total de 19 pase decisive, fiind liderul echipei naționale la acest capitol.

La intercepții pe primul loc se situează sârbul Nikola Malesevic, autor a 14 mingi câștigate pentru o medie de 2.8 pe meci. Aici, Adrian Guțoaia este liderul României cu 10 intercepții, adică o medie de 2.0 pe meci.

În fine, la posesii pierdute Ahmed Al Sibani, din Oman are 24 mingi pierdute. Adică o medie de 4.8 pe partidă. Aici, Alex Pop a însumat 18 posesii pierdute, pentru o medie de 3.6 pe meci.

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe luta :

    transmisie tv
    pe www.lshunter.tv sau www.lshunter.net se transmite meciul Rusia-Romania de la Universiada, face=ti cumva si poate merita mediatizat acest lucru.

    cu 10 ani în urmă (14.07.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!