Stiri Vulturi

Victorie mare pentru România în fața Greciei

Victorie mare pentru România în fața Greciei

Naționala României a obținut una dintre cele mai mari victorii din ultimii ani. Vulturii au trecut cu 73 la 66 de Grecia și au acum un bilanț de 2 victorii și 3 înfrângeri în calificările pentru Cupa Mondială din 2027.

Cele două naționale au alternat la conducere în primul act, însă Grecia a încheiat această perioadă cu un avantaj de două puncte (16-18). Echilibru s-a menținut și în secvența secundă, în care România s-a aflat de trei ori în avantaj, pentru ca la pauza mare tabela să indice 35 la 38.

Medaliata cu bronz de la Campionatul European din vara precedentă a revenit cu un alt tonus de la vestiare și s-a desprins în premieră la o diferență de două cifre. Vulturii au izbutit însă un parțial de 7-0 în finalul actului trei și au redus deficitul la trei posesii. Tricolorii au restabilit din nou egalitatea la 64 în finalul ultimului act, după patru puncte la rând semnate de Russell. România nu a mai încasat decât un coș din interiorul arcului de cerc până la finalul confruntării și, în cele din urmă, s-a impus cu 73 la 66.

Daron Russell a fost MVP-ul meciului, după ce a adunat 20 de puncte, 3 recuperări și tot atâtea pase decisive. El a fost urmat de Lucas Tohătan, care a reușit 13 puncte și 6 assist-uri. La polul opus, Giannoulis Larentzakis a contabilizat 16 puncte, în timp ce Kostas Papanikolau a fost în double-double: 10 puncte și 10 recuperări.

Naționala României o va întâlni pe Muntenegru în ultimul meci din prima fază de calificare pentru Cupa Mondială din 2027 și va fi obligată să câștige pentru a merge mai departe.

*Foto: Fiba.basketball

3 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca #LLKB :

    Victorie mare
    Chiar daca a fost echipa a3-a a Greciei, este o victorie uriasa pt noi. Acum cativa ani nu speram sa batem nici nationala U20 a Greciei.
    Felicitari echipei, aparare foarte foarte buna in special in sf 4, toti au fost extrem de motivati si focusati.
    Felicitari si oradenilor, mi s-a parut o atmosfera frumoasa si s-a cantat cam toti meciul

    cu 1 oră în urmă (02.07.2026) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca #LLKB :

    Victorie mare
    Chiar daca a fost echipa a3-a a Greciei, este o victorie uriasa pt noi. Acum cativa ani nu speram sa batem nici nationala U20 a Greciei.
    Felicitari echipei, aparare foarte foarte buna in special in sf 4, toti au fost extrem de motivati si focusati.
    Felicitari si oradenilor, mi s-a parut o atmosfera frumoasa si s-a cantat cam toti meciul

    cu 1 oră în urmă (02.07.2026) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Delekon :

    Silva si baietii
    Vor experimenta cel mai frumos moment al carierei:
    Tacerea trolilor.

    cu 1 oră în urmă (02.07.2026) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii