Stiri Vulturi

Vulturii, în fața primelor meciuri din faza a doua a precalificărilor EuroBasket 2025

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
24.08.2022

Vulturii, în fața primelor meciuri din faza a doua a precalificărilor EuroBasket 2025

Reprezentativa masculină de seniori a României se pregătește pentru ultimele două meciuri ale verii, în precalificările pentru FIBA EuroBasket 2025. Tricolorii vor da piept cu Portugalia și Bulgaria în primele două meciuri ale fazei a doua de precalificări la competiția continentală.

Pentru cele două meciuri de la finele lunii august, selecționerul Dragan Petricevic a convocat următorul lot lărgit: Emanuel Cățe, Nandor Kuti, Patrick Richard (U-BT Cluj), Radu Vîrnă, Ștefan Grasu (Dinamo București), Bobe Nicolescu, Tudor Gheorghe (CSM Oradea), Marcu Badiu, Alexandru Olah (Rapid București), Rolland Torok, David Vida, Lucas Tohătan (CSO Voluntari), Bogdan Țîbîrnă (SCM U Craiova), Luca Vasile (Steaua București), Mihai Măciucă (FC Argeș Basketball) și Dragoș Diculescu (Landstede Hammers Zwolle).

Vulturii au jucat și două meciuri de pregătire înaintea disputelor cu Portugalia și Bulgaria. Aceștia s-au deplasat în Israel, unde au dat piept cu naționala pregătită de Guy Goodes. În fiecare dintre meciurile de la Tel-Aviv, România a înscris 61, dar a încasat în ambele ocazii peste 100.

Primul duel s-a încheiat cu victoria cu scorul de 112-61 a Israelului, după un sfert trei de coșmar pentru naționala noastră. Reprezentativa „Țării Sfinte” a câștigat cu 30-9 acest sfert și a defilat până la final pentru succesul la 51 de puncte. Singurii jucători în double-digits în acest meci în tabăra noastră au fost viitorii colegi, Emi Cățe (14 puncte) și Patrick Richard (13).

Al doilea meci de la Tel-Aviv a avut scorul final 107-61. Israelienii nu au mai reușit o victorie la peste 50 de puncte de această dată. Deși Vulturii au condus după primul sfert cu 29-23, adversarii au reușit un run de necrezut de 35-0, după care România nu a mai putut reveni în joc. În acest joc, remarcații au fost băieții de la Voluntari, Rolland Torok (18 puncte, 6 recuperări și 2 intercepții) și Lucas Tohătan (12 puncte, 3 recuperări, 4 pase decisive).

Meciul cu Portugalia va avea loc pe 25 august, de la ora 19:00, în Sala Olimpia din Ploiești și va fi primul duel oficial al naționalei după cel cu Albania de la începutul lunii iulie. Acesta a consemnat al patrulea succes din tot atâtea meciuri pentru naționala noastră în prima fază a pre-calificărilor pentru EuroBasket 2025. Disputa cu ibericii va fi transmisă de Digi Sport și Prima Sport.

Lusitanii au ajuns în pre-calificările competiției după ce au terminat pe ultimul loc în grupa E de calificare la Cupa Mondială din 2023, în spatele Franței, Muntenegrului și Ungariei. Nucleul portughezilor este construit prin jucători de la granzii din competiția internă: Porto, Benfica și Sporting, trei echipe familiare cu iubitorii baschetului românesc.

De cealaltă parte, Bulgaria pare cea mai grea adversară a României în Grupa F. Aceștia au ajuns pe tabloul precalificărilor prin același parcurs ca Portugalia, după ce au terminat pe ultimul loc grupa cu Lituania, Cehia și Bosnia. Cu toate acestea, vecinii noștri au bifat o victorie sonoră cu naționala Cehiei, scor 79-70. Disputa cu bulgarii va avea loc pe 28 august, de la ora 19:00, cu Vulturii în rolul echipei oaspete.

*foto: fiba.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    hmm
    foarte interesant e ca deja Maciuca se intreneaza cu echipa de club...

    cu 1 an în urmă (24.08.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!