SCM Universitatea Craiova s-a văzut nevoită să schimbe încă o dată antrenorul, după experiențele din ultimele sezoane cu tehnicieni străini. Panagiotis Giannaris a fost al patrulea antrenor din afară care părăsește banca tehnică a oltenilor în ultimii trei ani, după Aco Todorov, Michalis Kakiouzis și Vitaly Stepanenko.
Cipriotul a părăsit echipa pentru a se întoarce în țara natală, unde profesează ca profesor. Între timp, alb-albaștrii i-au găsit înlocuitor. Conducerea echipei a păstrat trendul ultimilor ani și a adus un străin pe bancă.
Javier Carrasco Soriano o va pregăti pe SCM U Craiova începând cu sezonul 2024/25. În vârstă de 45 de ani, ibericul și-a petrecut cea mai bună parte a carierei în staff-ul tehnic al lui Betis Sevilla. El a colaborat cu antrenori precum Joan Plaza, Zan Tabak sau Aitor Garcia Reneses între 2010 și 2023.
În sezoanele 14/15 și 17/18, el a ocupat rolul de antrenor principal interimar, iar stagiunea anterioară a început-o tot în postura de principal, la Betis, în LEB Gold. El a fost demis în toamnă, iar apoi a lucrat în Grecia, la Kolossos Rhodes, ca antrenor secund.
În anunțul clubului oltean, este menționat faptul că Javier Carrasco se va ocupa și de Academia de Baschet a clubului. În 2020, el a participat la camp-ul organizat de IG Hoops și Real Betis Baloncesto și a oferit un interviu pentru site-ul nostru la acea vreme.
*foto: realbetisbalompie.es
România câștigă categoric împotriva Belgiei la Campionatul European U16 fem...
Trei din trei! România câștigă clar împotriva Marii Britanii și se menține...
România, învinsă de Germania în optimile FIBA U16 Women’s EuroBasket 2025
România câștigă categoric împotriva Belgiei la Campionatul European U16 fem...
România, învinsă de Germania în optimile FIBA U16 Women’s EuroBasket 2025
Trei din trei! România câștigă clar împotriva Marii Britanii și se menține...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!