„Pot să promit că voi da tot ce am mai bun. Sper să fie suficient, astfel încât să ne îndeplinim obiectivele”, declara Andrija Stipanovic, la scurt timp după venirea la Cluj, în vara anului 2020. Doi ani și trei luni mai târziu, pivotul croato-bosniac se află pentru al treilea sezon consecutiv în echipamentul alb-negru și a devenit unul din liderii echipei care a cucerit titlul atât în 2021, cât și în 2022.

În perioada 2017-2020, Stipanovic a evoluat pentru Cedevita Zagreb și, mai apoi, pentru Cedevita Olimpija Ljubljana, grupare formată din fuziunea Cedevitei Zagreb cu Olimpija Ljubljana. După un an mai dificil în Slovenia, neștiind la ce să se aștepte, Stipe a primit oferta de a veni în România să joace pentru U-Banca Transilvania. Chiar dacă spera la oferte din campionate mai puternice, precum cel al Italiei sau Spaniei, după ce a aflat că Dusko Vujosevic este antrenorul coordonator al ardelenilor, a acceptat oferta și a venit la Cluj.

Stipanovic nu era străin de U-BT Cluj-Napoca, fiindcă jucase împotriva formației românești în sezonul 2014-2015, în EuroChallenge, pe vremea când evolua la Trabzonspor, în Turcia. Baschetbalistul originar din Mostar a petrecut aproape trei ani în Trabzon, fiind antrenat de Hakan Demir și, mai târziu, de Nenad Markovic.

„Întotdeauna am avut o relație excelentă cu Andrija Stipanovic. Era un super jucător și un super caracter. Poți avea încredere în el fiindcă dă totul pe teren pentru a câștiga. Sunt fericit pentru el”, ne povestea Demir anul trecut, în cadrul podcastului BaschetRo.

Stipanovic s-a integrat rapid la U-BT Cluj-Napoca, însă sezonul nu a fost deloc ușor. Elevii lui Mihai Silvășan au ratat calificarea în Basketball Champions League, după o înfrângere cu Igokea Aleksandrovac, și apoi a urmat o stagiune în care multe etape s-au jucat în bule, fără spectatori. Ardelenii au fost învinși și în Cupa României, dar și-au luat revanșa în campionat, pe care au reușit să îl câștige, după o finală echilibrată (3-2) cu CSM CSU Oradea.

„Îmi amintesc că sezonul durase 10 luni și 22 de zile și mă săturasem de Cluj, de România și de baschet. Am sărbătorit câștigarea titlului și în următoarea zi am decis să plec puțin și să schimb mediul. În timp ce conduceam, m-a sunat agentul și am început să povestesc cu el și apoi cu Cuia. Când am ajuns aproape de Budapesta, într-o benzinărie, am oprit și am semnat pentru încă un sezon cu U-BT. Am decis că vreau să rămân aici”, și-a amintit Stipe.

U-BT Cluj-Napoca nu a fost prima echipă din cariera lui Stipanovic la care acesta decidea să rămână mai mult de un sezon. De fapt, la majoritatea formațiilor pentru care a jucat, baschetbalistul de 2.09 metri a stat cel puțin doi ani.

În copilărie, Andrija nu își imagina că va deveni jucător profesionist de baschet. A crescut într-o perioadă dificilă pentru țara sa însă, datorită faptului că tatăl său era măcelar, nu a dus niciodată lipsă de nimic. De la șapte ani a început să încerce diverse sporturi: fotbal, karate și, mai apoi, handbal, însă mama lui i-a interzis să mai meargă la handbal, fiindcă era un sport foarte dur și se întorcea adesea cu sânge pe față. Andrija s-a reorientat rapid spre baschet și mergea constant la antrenamente împreună cu prietenii săi.

„Nu m-am văzut niciodată pe mine însumi ca baschetbalist”, mărturisește Stipe. „Era doar un joc pentru copii pe care îl jucam împreună cu prietenii. Mai târziu, antrenorul a decis că nu sunt destul de bun pentru a rămâne în echipă și că nu am potențial în baschet. După un an, un alt antrenor m-a luat în echipă, la o altă categorie de vârstă. Am aflat mai târziu că un tip din club i-a spus tatălui meu că dacă plătește mic dejunul și prânzul antrenorului, atunci mă primește în echipă. Am fost foarte dezamăgit și voiam să renunț la baschet. Eram supărat pe tatăl meu că nu mi-a spus. Simțeam că nu merit acel loc.”

Totuși, Andrija a continuat să joace și, pe clasa a 11-a, a decis să se mute în Zagreb, care era traseul obișnuit al oricărui tânăr din acea zonă a țării. Însă nu a renunțat la baschet, ci a început să evolueze pentru un club catolic, numit după Giovanni Bosco, un preot care a trăit între 1815 și 1888.

Verișorul tatălui meu era acolo și i-a spus tatălui meu să mă duc în Zagreb. Am întâlnit niște oameni foarte buni care m-au ajutat și, în același timp, am și crescut cu 10 centimetri. Chiar dacă mama mea era puțin stresată și spunea că sunt prea tânăr să plec, a fost o mutare bună. Clubul nu era unul profesionist, nu cerea rezultate, ci era mai mult despre spirit, despre catolicism, despre prietenie. Acolo nu am avut niciodată presiunea de a demonstra ceva.

În echipamentul lui KK Bosco, Andrija a evoluat în liga a treia croată și a făcut-o foarte bine, însă calitatea jocului său nu a fost dată de abilitățile sau talentele sale, ci de atitudinea pe care o arăta pe terenul de baschet. Majoritatea antrenorilor îi spuneau că este undersized pentru poziția pe care o joacă, astfel că Stipe a înțeles că pornește cu niște dezavantaje pe care trebuie să le anuleze. L-a luat drept model pe Dennis Rodman, starul lui Chicago Bulls,  și a început să dea totul pe teren, să depună efort și să lupte pentru fiecare minge.

Sunt realist. În prima parte a carierei mele, stilul meu a fost unul mai fizic: apărare, recuperări, blocaj și ieșire din blocaj. Am încercat să învăț să identific găurile din defensiva adversă. Nu aruncam nici atunci prea bine de la linia de libere așa că încercam mereu să finalizez rapid, să surprind apărare. Cam așa am jucat în primii ani ai carierei: hustle and run.

Munca depusă de Stipanovic a dat roade, iar acesta a primit invitația de a se alătura unui club din prima divizie croată: Hermes Analitica. Făcea parte dintr-o echipă tânără, cu mulți jucători de 19-20 de ani, iar duelurile din prima ligă l-au ajutat foarte mult să se dezvolte. Tânărul Stipe a impresionat în primul sezon ca profesionist și, drept dovadă, a fost convocat la naționala U20 a Croației. Acesta a început mai repede antrenamentele decât Jure Lalic, Ante Tomic și Stanko Barac și și-a câștigat locul în lotul pentru Campionatul European din Izmir (2006). Croația a terminat turneul pe poziția a cincea, iar Stipe a adunat 8.9 puncte și 5.1 recuperări.

Chiar dacă Hermes Analitica a retrogradat în divizia secundă, Andrija avea șanse de a rămâne în prima ligă, fiind dorit de echipe importante ale Croației, precum Split, Cibona, KK Zagreb. Până la urmă, transferul la o formație mai puternică nu s-a mai realizat, fiindcă președintele lui Hermes Analitica cerea un buyout de 80.000 de euro. Stipe a mai rămas o perioadă la formația din Zagreb, până când Petar Skansi, scouterul lui Split și antrenorul Croației la Jocurile Olimpice din Barcelona (1992), a convins conducerea echipei să înceapă demersurile pentru transferul tânărului pivot.

În sezonul precedent, el venea la meciurile noastre și m-a văzut de multe ori jucând. Nu știu dacă se uita la mine neapărat, dar având atâția tineri în echipă, avea pe cine să urmărească. Split au început sezonul foarte prost și aveau nevoie de un pivot, dar aveau la dispoziție doar 60.000 de euro pentru buyout. Până la urmă, tatăl meu, care a muncit toată viața pentru un om cu influență în industria de carne din Croația, a vorbit cu acesta și l-a întrebat dacă mă poate ajuta. Șeful tatălui meu a acceptat și a împrumutat 20.000 de euro clubului din Split, astfel că aceștia au putut plăti buyout-ul. Îmi amintesc că eram în biroul președintelui de la Hermes Analitica și tot dădea refresh pe laptop. Când a văzut că au intrat cei 80.000 de euro, m-a lăsat să plec.

Stipe nu a primit nici măcar un ban din cei 80.000 de euro câștigați de pe urma transferului său. „Aveam 30 de euro în buzunar. Am dat 20 de euro pe un bilet de autobuz spre Split și în benzinărie mi-am luat un sandwich, așa că am rămas cu 5 euro când am semnat cu Split. Din stație m-a luat un tip și m-a dus direct la antrenament. Apoi am ieșit să mănânc împreună cu niște colegi și m-au invitat să rămân să beau cu ei. Știam că am doar 5 euro și mă tot întrebam în minte: oare cine va plăti, eu nu am bani? În plus, restaurantul avea o tombolă și cine avea numerele respective trebuia să plătească. Îmi amintesc ca și cum ar fi fost astăzi. Mă rugam lui Dumnezeu să nu câștig și să nu trebuiască să plătesc”, ne povestește, râzând, Stipanovic.

În următoarea zi, Andrija a împrumutat niște bani de la Ivan Siriscevic, colegul său, care mai târziu a evoluat în România, pentru BC Timișoara, SCM U Craiova și FC Argeș Basketball.  Între cei doi s-a legat o frumoasă prietenie, iar Stipe s-a căsătorit cu Iris, sora lui Ivan.

La Split, Andrija a demonstrat că poate juca la un nivel și mai înalt și în următorul sezon a fost numit căpitanul echipei de către Piksy Subotic. Stipe și-a asumat responsabilitățile primite, cu toate că au fost și momente dificile. După doi ani de succes, a urmat o perioadă în care echipa din Split s-a confruntat cu probleme financiare, iar jucătorii nu mai erau plătiți. Stipanovic era desemnat de colegii săi să meargă să discute cu Dino Radja, președintele clubului, și să ceară salariile restante, însă discuțiile nu duceau nicăieri: „Mereu ne întreba de ce avem nevoie de bani și ne spunea că trebuie să luptăm și să devenim jucători mai buni. De fiecare dată ieșeam aproape plângând de-acolo. Veneam în vestiar și nu știam ce să le spun colegilor mei”.

Cu toate acestea, anii respectivi l-au format pe Stipe și l-au ajutat să devină un lider mai bun, rol pe care și l-a asumat și la U-Banca Transilvania unde, alături de Patrick Richard, se asigură de bunul mers al echipei. Mihai Silvășan a declarat în diverse ocazii că Stipanovic și Richard sunt liderii de care formația clujeană avea nevoie, aceștia încercând în permanență să țină echipa unită.

Cred că acest rol a venit natural pentru că sunt cel mai în vârstă din echipă și poate că am acumulat cea mai multă experiență. Pot să îmi dau seama când ceva e bun sau rău și contează mult pentru mine, mai ales când văd că Silvă îmi respectă opinia. Încerc mereu să ajut fiindcă, în această fază a carierei, nu îmi mai pasă așa de mult dacă marchez. Nu mai am nimic de demonstrat. În ultimii ani, a contat mai mult pentru mine să ajut echipa cu tot ce pot. Cred că Silvă știe asta și de aceea avem acest respect reciproc. De asemenea, cred că și Patrick este în aceeași situație, obiectivul lui principal este să ajute echipa în orice mod posibil, nu doar statistic.

În stagiunea 2021-2022, Stipe și Pat au condus-o pe U-BT în cea mai de succes campanie europeană din istoria clubului. Alb-negrii, inspirați de calificarea neașteptată în Basketball Champions League, au devenit una din surprizele frumoase ale acestei competiții, ajungând până în sferturile de finală. Clujenii au învins formații din ligi importante precum Peristeri, Darussafaka, Hapoel Holon, Brindisi, Unicaja Malaga sau MHP Riesen Ludwigsburg. De asemenea, ardelenii au trecut și de Filou Oostende, o grupare la care Stipanovic a jucat în trecut.

Baschetbalistul în vârstă de 36 de ani a evoluat de două ori în Belgia, prima oară chiar după acea situație dificilă de la Split, când jucătorii nu erau plătiți. Stipe a început să își dorească să plece, cu toate că avea contract pe patru ani însă, dacă în urmă cu un an, formații precum Panathinaikos sau Azovmash îl doreau pe uriașul croato-bosniac, în 2009 a mai existat o singură opțiune: Liege Basket. Dario Gjergja, un tehnician croat care ocupa poziția de secund al naționalei, l-a luat pe Stipe în Belgia, iar acesta și-a demonstrat din nou calitățile. Au urmat două sezoane foarte bune care i-au adus lui Andrija transferul în Italia, la Juvecaserta, trupă ce era antrenată, la acel moment de ”Pino” Sacripanti.

Stipe a confirmat și în campionatul italian, însă primul sezon a fost presărat cu mai multe accidentări care l-au împiedicat să joace la potențialul maxim. În stagiunea următoare, s-a transferat la Vanoli Cremona dar acolo a dat de un antrenor care nu i-a apreciat unicitatea.

Nu-i plăcea că zâmbeam tot timpul, ura faptul că glumeam mereu. Avea ceva cu mine și nu îmi dădea șansa de a arăta ce pot. A fost prima oară în cariera mea când am început să răspund înapoi antrenorului și să nu îl mai respect. Nu înțelegeam de ce se comportă așa și luptam pentru viața mea, pentru cariera mea. Dar, mulțumesc lui Dumnezeu, directorul sportiv și-a dat seama că nu putem juca bine cu acest antrenor și l-au schimbat. Am început să joc din ce în ce mai bine și, până la urmă, am fost inclus în prima echipă defensivă a sezonului.

Pe vremea când juca în Italia, evoluțiile lui Stipe care erau transmise pe RAI Sport au avut un spectator special. Este vorba de Aco Petrovic, care tocmai preluase banca tehnică a naționalei Bosniei. Când Petrovic o antrena pe Pesaro, soția lui a făcut un abonament la televiziunea italiană și a uitat să îl mai anuleze. Prin urmare, Petrovic a continuat să urmărească jocurile din Italia și așa a dat de Stipe, fiind impresionat de apărarea lui. Știind că are cetățenie bosniacă, l-a contactat pe jucătorul lui Cremona și l-a întrebat dacă și-ar dori să joace pentru naționala Bosniei.

I-am spus că nu știu dacă pot juca, fiindcă am evoluat pentru Croația înainte. Mi-a spus să nu îmi fac griji. M-a convocat la națională și mi-a dat o încredere pe care nu pot să o explic. A spus presei că sunt cel mai bun apărător din Europa. Mi-a băgat asta în cap și chiar am început să cred.

La un antrenament al naționalei, Stipanovic a fost remarcat de Svetislav Pesic, iar legendarul antrenor i-a spus noului pivot al Bosniei că își dorește să îl aducă la Bayern Munchen. Stipe a plecat apoi să joace la EuroBasket 2013, unde a făcut echipă cu Nemanja Gordic însă, după terminarea turneului, Misko Raznatovic, agentul lui Stipe, i-a spus că Bayern a găsit pe altcineva și că a picat transferul. Dezamăgit, Stipe a semnat în Belgia, la Filou Oostende, având promisiunea că, dacă va evolua la nivel înalt, va reuși să plece într-o ligă mai bună în iarnă. Zis și făcut. În luna decembrie a anului 2013, Trabzonspor a plătit un buyout pentru Stipanovic și acesta a ajuns în Turcia, unde a mai jucat și pentru Buyukcekmece. Apoi, în 2017, Andrija s-a întors în Croația, la Cedevita Zagreb, iar în 2020 acesta a ajuns în ultima stație a carierei sale.

„Cred că aceștia vor fi ultimii mei ani în baschet”, ne-a mărturisit Stipe. „Voi vedea cum mă simt dar cred că așa va fi. Mă gândesc mult la ce voi face după. Mi-ar plăcea să devin antrenor însă nu vreau să îmi mut din nou familia peste tot. Vreau să fiu scouter, să găsesc tinere talente și, dacă voi avea șansa, mi-ar plăcea să lucrez cu tinerii și să le împărtășesc din experiența mea. Să le arăt ce am învățat. Asta sper dar vom vedea.”

Totuși, Stipanovic este în continuare implicat în baschet la nivel înalt, U-BT acceptând în acest sezon o nouă provocare: participarea în 7DAYS EuroCup. Chiar dacă până acum campioana României are un bilanț de 2-4, Stipe este de părere că echipa a arătat lucruri bune și că are potențial de a practica un baschet de calitate. În același timp, este conștient că e nevoie ca toată lumea să aibă o doză de realism și să știe că sezonul este lung.

Cred că fanii pot să fie mândri de modul în care acest club se dezvoltă zi de zi, în fiecare an. Sincer, pot să văd diferența între momentul actual și cel de acum doi ani. Îmi doresc ca ei să ne susțină și, la final, cred că îi vom face din nou mândri.

Iar această mândrie nu vine neapărat din rezultatele obținute, ci din faptul că jucătorii dau totul pe teren. Stipe așa a crescut, așa a învățat și, chiar și acum, face tot posibilul pentru ca echipa să câștige. Iar, peste câțiva ani, când, după ședințele de individualizare sau antrenamente, va merge la pescuit și copiii săi îl vor întreba despre cariera lui, va putea să povestească, sorbind din cafeaua lui preferată, despre baschetul jucat cu zâmbetul pe buze.

Dacă nu găsesc fericire, dacă nu glumesc și nu zâmbesc, ar fi foarte greu să joc și să fiu longeviv. Trebuie să fiu pozitiv și fericit pentru că, în sport, este multă presiune pe care o pun pe mine însumi, să fiu bun. Mereu încerc să glumesc, să găsesc modalități de a-mi face viața mai ușoară. Pentru mine, e singura modalitate de a supraviețui în această profesie. Sincer, nu e ușor să joci baschet, e foarte greu. Dar baschetul e viața mea, e mai mult decât iubirea mea. Asta fac. Nu știu să fac altceva.

*foto: Valentin Todea/BaschetRo