Stiri

INTERVIU. Isaiah Philmore: „Dacă nu dai 100% în ceea ce faci, atunci te păcălești singur”

Sâmbătă, 1 februarie, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, BC CSU Sibiu a învins-o pentru a doua oară în acest sezon pe U-BT Cluj-Napoca. Galben-albaștrii au făcut un meci excelent și au fost aproape de a înscrie 100 de puncte în deplasare, câștigând cu 98 la 90.

După fluierul final, jucătorii sibieni au urcat în tribune și au sărbătorit succesul alături de fanii veniți la Cluj. Apoi, în drum spre vestiare, Isaiah Philmore ne-a spus că l-a sunat deja pe Barry Stewart, baschetbalist ce are o problemă personală, și l-a anunțat că el și colegii săi îi dedică această partidă.

Philmore are o relație foarte bună cu Stewart, cei doi fiind coechipieri în urmă cu trei sezoane, la Tigers Tubingen. De-a lungul anului 2016-2017, Jared Jordan și Barry Stewart au avut un mare impact asupra lui Isaiah Philmore, fiindu-i alături într-o perioadă dificilă.

În al treilea an din Germania i-am cunoscut pe Barry Stewart și pe Jared Jordan. Ei sunt două persoane pe care m-am bazat atunci când eram acolo. Jared vede jocul ca nimeni altcineva și Barry e un apărător foarte agresiv. Prin urmare, dacă aveam nevoie de aruncare, îi ceream ajutorul lui Barry, dacă îmi doream să înțeleg baschetul mai bine, vorbeam cu Jared pentru că mintea lui este cu mult înaintea celorlalți. Am progresat cu adevărat în acel sezon și de aceea am reușit să ajung în All-Star Game. De asemenea, Stanton Kidd (n.r. câștigător al Eurocup în 2018, împreună cu Darussafaka Istanbul) era în acea echipă. El e din Maryland și acuma joacă în Australia, dar era aproape să evolueze pentru Utah Jazz.”

Povestea lui Isaiah Philmore în baschet a început acum 16 ani. Copilăria baschetbalistului de la BC CSU Sibiu a fost încărcată de momente grele, precum: plecarea tatălui său în armată, separarea dintre părinții săi, mutarea în Germania și, apoi, înapoi în Statele Unite ale Americii și înrolarea mamei sale în armată.

Am început să joc baschet când eram mai tânăr, însă nu de la vârsta la care încep majoritatea copiilor americani. M-am născut în El Paso, Texas, și apoi ne-am mutat în Germania pentru că mama mea este nemțoaică. Am crescut acolo până în clasa a treia sau a patra și apoi mama mea a intrat în armată și a trebuit să ne întoarcem în State. Eram un jucător de fotbal fiindcă asta facem noi în Germania. Iubeam cu adevărat fotbalul și în continuare este unul dintre sporturile mele preferate. În clasa a 8-a sau a 9-a, de-a lungul a doar două luni, m-am înălțat cu 15 centimetri și așa am ajuns să joc baschet. Datorită fotbalului, aveam joc bun de picioare și viteză iar cei din jurul meu au început să îmi spună: Hei, ești înalt, ar trebui să încerci baschetul. M-am gândit că ar trebui să îi dau o șansă și la 14 ani am început să iau în serios acest sport. De-a lungul anilor, baschetul a fost un lucru care m-a ținut concentrat și mi-a dat un motiv pentru a munci din greu. Atunci când am auzit că poți obține o bursă la facultate jucând baschet, mi-am dat seama că pot să devin un exemplu pentru familia mea. Sunt cel mai mare din patru frați și, în plus, am încă trei verișori mai mici. Din cauza faptului că mama mea a fost singură pentru o perioadă de timp a trebuit să o ajut să îi crească pe frații mei mai mici. De asemenea, mai aveam grijă și de verișorii mei și astfel am devenit o figură paternă pentru ei. Prin urmare, m-am gândit că dacă eu pot ajunge în colegiu, în ciuda situației dificile în care mă aflam, atunci i-aș putea ajuta pe frații și verișorii mei să creadă că orice este posibil. În momentul în care această realitate s-a instalat în mintea mea, am început să merg mai mult la sală, să alerg și să mă asigur că făceam ceea ce trebuia pentru a deveni mai bun. Prietenul meu cel mai bun a murit când aveam 17 ani și acel moment a reprezentat o motivație în plus pentru mine. Să vorbesc cu familia lui după ce a decedat a fost un lucru foarte dificil așa că am rămas în sală și nu după mult timp am primit o bursă la facultate. Am fost primul din familie care a intrat și a absolvit o facultate și prin modul acesta am devenit un exemplu pentru familie în diferite domenii: cum să te descurci în viață, cum să îți conduci familia, cum să încerci mereu să iei decizia potrivită și să fii cea mai bună versiune a ta. Indiferent de circumstanțe, întotdeauna poți munci din greu, poți munci mai mult. Cu cât muncești mai mult, cu atât îți cresc șansele de a ajunge acolo unde îți dorești. Nu am regrete fiindcă știu cât de mult am muncit și cât timp am dedicat acestui sport. Chiar dacă în continuare am defecte, toată lumea are defecte, încerc ca în fiecare vară să mă întorc acasă și să lucrez la acele aspecte care știu că mă vor duce la nivelul următor, că mă vor face un baschetbalist mai bun, mai complet. Cam asta este povestea mea.”

Așadar, Philmore se încadrează în acea categorie a tinerilor americani care își găsesc refugiul în baschet, uitând pentru câteva ore pe zi de problemele din viața reală. Ca adolescent, el s-a maturizat foarte rapid și responsabilitatea pe care a avut-o față de frații săi s-a dovedit decisivă în cariera sa de sportiv.

Atunci când ești ca un tată pentru frații tăi, ajungi să te simți responsabil pentru ei. Pentru mine, a reprezentat o motivație pentru că mi-am dat seama că eu nu jucam baschet de dragul meu, ci jucam pentru familia mea, pentru frații mei. Fratele meu cel mai mic e cu 15 ani mai tânăr, tocmai a împlinit 16 ani. Când eram în liceu, el avea un an și fugea pe acolo zicându-mi „tată”. M-a făcut să mă simt mult mai dornic de a face tot posibilul pentru a ajunge în NBA sau în Euroligă pentru a putea avea grijă de ei. În cazul în care s-ar întâmpla ceva cu mama mea și nu ar mai putea să fie stabilă din punct de vedere financiar, îmi doresc să pot să îmi ajut familia. Chiar și în prezent, fratele meu mai mic mă sună de Ziua Tatălui și îmi spune că am fost cel mai bun tată posibil. Mă simt mândru să știu că nu mă văd ca pe un frate, ci ca pe un tată. Pentru asta am jucat și acum am propria mea fiică și motivația a devenit și mai mare. Sunt mult mai competitiv, mult mai concentrat. Nu îmi imaginam că aș putea să fiu mai focusat fiindcă mereu am încercat să fac tot ce era posibil. Însă, după ce s-a născut fiica mea, am trecut la un alt nivel. Nu înțelegi cum e să fii tată până nu ajungi să fii tu un tată. A reprezentat un plus de concentrare pe care l-am luat cu mine în fiecare zi la antrenamente. În acest an, m-am asigurat că m-am pregătit foarte bine pentru a o ajuta pe Sibiu.”

Într-adevăr, în fiecare vară, jucătorul de 2m03 se întoarce în State și se pregătește pentru următorul sezon. În ultimii ani, Philmore s-a pregătit la academia lui Kobe Bryant și acolo a câștigat respectul unor baschetbaliști celebri ca Jrue Holiday.

Am o poveste amuzantă de acolo. Soția mea trebuia să nască și eu m-am dus la Mamba Academy să mă antrenez. Acolo îi vedeam mereu pe Anthony Davis (n.r. unul dintre cei mai buni baschetbaliști din NBA, actualmente la Los Angeles Lakers), pe Nick Young (n.r. are la activ 11 sezoane în NBA, însă în prezent este liber de contract) și pe alți jucători din NBA. Trebuia să am un antrenament obișnuit cu antrenorul meu și, după ce am terminat, Jrue Holiday (n.r. jucător la New Orleans Pelicans, aflat în al 11-lea sezon în NBA) a venit la mine și mi-a zis:

Hei, vrei să joci cu noi? Jucăm 1 vs. 1 vs. 1”

În niciun caz nu urma să refuz acea oportunitate, o sesiune cu Jrue Holiday. Nu sunt nebun. Eram obosit după două ore de pregătire dar i-am răspuns:

Ok, hai să o facem”

Am jucat cam 30, 40 de minute și mi-a zis: „Ești mai atletic decât mă așteptam. Ești mai puternic decât mă așteptam”. Probabil a început să mă respecte pentru cât de mult munceam.

Am luat o pauză de apă și mi-am verificat telefonul – soția mea tocmai începuse să aibă contracții. Am sunat-o și am început să mă scuz:

Îmi pare rău!”.

Ea a răspuns:

Trebuia să fii aici de 45 de minute. Trebuie să mergem la spital, am contracții. Unde ai fost?”

Mă pregăteam cu Jrue Holiday”.

Imediat, soția mea a spus:

Ok, nu sunt supărat deloc pe tine. Dar trebuie să vii acasă să mergem la spital.”

Deci nu ești supărată pe mine?”

Nu, te antrenai cu Jrue Holiday. Ce aș putea să spun?”

Am închis telefonul și, în mod normal, urma să mai jucăm încă 45 de minute. Tocmai începusem și le-am zis:

Băieți, trebuie să plec”

Jrue Holiday a spus: „Ce? Trebuie să pleci?”. Altcineva, un antrenor de aruncări al lui LA Lakers, a zis: „Tocmai am început”. Le-am răspuns: „Soția mea a intrat în travaliu”

Oh, o să ai o fetiță”... Am putut să văd cât de entuziasmați erau că deveneam tată.

După câteva zile, m-am uitat pe Instagram și Jrue Holiday tocmai îmi dăduse follow. Țin minte că m-am gândit: „Tipul ăsta e extraordinar. E o persoană reală, modestă”. După aceea, l-am văzut și vara trecută, am vorbit și mi se pare incredibil să ai o astfel de personalitate care să te urmărească jucând. Îl vezi la televizor și îți dai seama că e un jucător foarte bun care înțelege mentalitatea aceasta. Nu pot spune că am o relație cu el, însă doar faptul că am putut să discut cu el și că m-a întrebat cum e fiica mea a fost foarte frumos. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă nu exista Mamba Academy. Nu i-aș fi întâlnit pe ceilalți jucători NBA. De exemplu, Nick Young intră în sală și începe să salute pe toată lumea. Ei mă văd acolo în fiecare zi, cinci zile pe săptămână.

Prin urmare, Mamba Academy înseamnă mult pentru mine. Mi-a oferit câteva relații foarte bune și sunt foarte mulțumitor pentru acel loc. Nu l-am întâlnit niciodată pe Kobe, atunci când venea el era destul de privat. Antrenorii mei știau [când venea], însă nu îmi ziceau pentru că e vorba despre Kobe. Nu pot să vină să spună tuturor că va fi Kobe la academie fiindcă nici nu ar mai fi putut intra în sală din cauza a 50.000 de fani. Casa soției mele e foarte aproape de acea zonă așa că știai când Kobe era acolo. Însă, doar faptul că am avut ocazia de a mă antrena în aceeași sală în care se pregătea Kobe și alți baschetbaliști din NBA, te face să te simți special. Mă motivează să fiu mai bun.”

Moartea lui Kobe l-a afectat profund și pe Isaiah care ne-a mărturisit că toată săptămâna s-a uitat la video-uri și a citit articole pe acest subiect.

Am văzut o mulțime de interviuri cu el, reacții și toate te fac să realizezi că viața e prea scurtă pentru a purta pică, pentru a nu vorbi cu persoanele pe care le iubești atât de mult cât ar trebui. Am învățat că trebuie să adopt acea mentalitate pe care el o avea. Ca tată, vrei să adopți acea relație de iubire pe care o avea cu fiica sa. În plus, vrei să devii un lider mai bun. Doar uitându-mă la interviuri cu el, am devenit mai exigent cu coechipierii mei și mai puțin răbdător. E mijlocul sezonului, cu toții știm ce avem de făcut, toți avem responsabilități și a sosit timpul ca fiecare să se uite în oglindă și să fie sincer cu sine însuși. Dacă dau 100%, dacă nu dau 100%, dacă greșesc, unde greșesc și să îi țină pe cei din jurul lor răspunzători. Dacă îi responsabilizezi pe ceilalți, atunci totul devine mai ușor. Atunci știu că nu îmi dai o sugestie doar de dragul de a face pe șeful, ci pentru că vrei să devin mai bun. Și dacă eu fac asta, nu vei avea o atitudine defensivă.”

Kobe Bryant avea patru fete, iar Isaiah Philmore are și el o fată pe nume Leyla. Emoționat, liderul lui BC CSU Sibiu ne-a vorbit despre un moment trist al vieții sale și despre bucuria de a avea un copil sănătos.

Întotdeauna mi-am dorit un băiat. Îmi doream un „eu” mai mic, cineva care, în cazul în care nu îmi ating obiectivele, să îndeplinească visurile pe care le aveam. Nimic nu e mai extraordinar decât acel sentiment când știi că fiul tău a ajuns acolo unde tu nu ai putut ajunge. Așadar, la început, mă gândeam cumva dezamăgit: „Voi avea o fată”. Însă, apoi, am fost fericit pentru că ni s-a născut un bebeluș sănătos. Soția mea împreună cu mine am pierdut un copil înainte, pe vremea când jucam cu Jared și Barry, și apoi sezonul nu a mai fost la fel. Nu puteam să îmi scot din minte acel eveniment. De aceea, pentru mine a fost mai important că avem un copil sănătos. A fi tatăl unei fete e cel mai bun sentiment pe care îl poți trăi. Dacă eu și soția mea am mai avea un copil și ar fi tot fată, mi-ar plăcea la nebunie. Mulți oameni iau în ușor oportunitatea de a avea copii, însă după ce pierzi unul nu prea mai contează. Cât timp copiii mei sunt sănătoși, voi fi și eu bine.”

Toate aceste experiențe prin care a trecut Isaiah au fost foarte dificile și poate, dacă ar fi fost altcineva în locul lui, ar fi fost dărâmat. Însă, baschetbalistul de 30 de ani spune că cel mai important lucru e cum reușești să depășești aceste momente și să mergi mai departe.

Fiecare persoană are experiențele sale. Cel mai important e cum treci de dificultăți. Asta arată ce fel de om ești. Da, am avut o viață grea, experiențe dificile, însă majoritatea jucătorilor de baschet trăiesc asta. Fiecare persoană are momente dificile, dar contează cum ajungi pe partea cealaltă a experiențelor. Acesta este un alt lucru pe care l-am învățat de la Kobe: el a continuat să pună un picior în fața celuilalt și nu s-a oprit niciodată. Asta trebuie să faci. Moartea lui a fost tragică, nu m-aș fi gândit niciodată că acest lucru este posibil, în special pe drum spre Mamba Academy, unde fiica sa avea un meci. Probabil a zburat de sute de ori pe acea rută. Însă, acest eveniment a adus oamenii împreună și aceștia au înțeles că viața e prea scurtă așa că e important să dai 100% în tot ce faci, fie că e baschet, pictură sau viața de familie. Orice faci, trebuie să dai 100% pentru că totul ar putea să dispară mâine. Aceasta este cea mai importantă lecție pe care oamenii ar trebui să o ia din moartea lui Kobe. Eu în continuare nu pot să cred.

Dacă nu dai 100% în ceea ce faci, atunci te păcălești singur. Dacă iubești domeniul în care lucrezi, atunci de ce nu ai da totul? Asta nu înseamnă că vei fi cel mai bun în ceea ce faci, ci vei fi cel mai bun TU în ceea ce faci. Asta e cel mai important. Eu aș putea să nu ajung niciodată în Euroligă, dar voi ști că am făcut tot ce am putut. Mă pot mândri cu mine însumi, familia mea este deja mândră de mine. Sunt un jucător profesionist de baschet. Nimeni nu s-ar fi gândit vreodată la asta.”

Personal, mi-a rămas în minte afirmația lui Zey pe care a spus-o cu atâta mândrie: „Sunt un jucător profesionist de baschet”. Majoritatea dintre noi avem tendința de a-i urca pe piedestal doar pe sportivii care se află în top, uitând că și ceilalți depun eforturi considerabile și își iau munca în serios. Isaiah este un exemplu de jucător care muncește extrem de mult și pe care sportul l-a învățat câteva lecții importante.

Am învățat să lupt în ciuda circumstanțelor. De asemenea, e important să înveți cum să creezi unitate și cum să ai o atitudine de învingător, de persoană care muncește din greu. Toate aceste calități le poți lua din jocul de baschet și apoi aplica în viața ta. Pentru noi este dificil fiindcă facem acea pregătire și sunt meciuri în care avem o zi mai proastă. Atunci, mulți suporteri încep să comenteze, însă ei nu înțeleg. Tu mergi la muncă și poate lucrezi la birou sau oriunde altundeva, dar nu ai 2000 de oameni care se uită la tine să observe dacă îți faci treaba bine. Nu ai această presiune. De aceea îmi plac fanii din Sibiu așa de mult. Ei se uită la emoțiile tale, la atitudinea pe care o ai, la felul în care te prezinți. Prin urmare, dacă lupți pe teren, dacă te arunci după minge, ei văd asta și ne spun: „Ok, ați pierdut? Nu ne interesează, măcar ați dat totul”. Știți că după meci trebuie să mergem și să dăm mâna cu suporterii și de multe ori când pierdem, mă îmbrățișează și îmi zic: „Zey, ați văzut ce ați făcut acolo? Ok, ați pierdut contra Oradiei dar ați luptat. Ați pierdut pentru că sunt o echipă mai bună. Au fost mai buni în seara aceasta”. E chiar frumos să avem susținători care știu ce să urmărească atunci când se uită la baschet. Nu e vorba doar despre scor, ci despre orice altceva poți lua din sport și apoi aplica în viața ta. Din păcate, puțini văd acest aspect și puțini sunt și cei ce iau aceste lecții. E foarte ușor să vezi și să nu aplici apoi pe plan personal. Aceasta este problema. Asta a făcut Kobe. A văzut ceva, a pus întrebări altor jucători din NBA și dacă cineva îi dădea un sfat, nu răspundea „Naah, sunt prea bun”, ci îți înțelegea punctul de vedere și încerca să îl includă în jocul lui. Asta fac și eu. Sper ca acest detaliu să mă separe de ceilalți, însă vom vedea.”

La 30 de ani, după patru sezoane în Germania și un an și jumătate petrecut în România, Isaiah Philmore nu renunță la visurile sale, ci își impune obiective înalte și este dispus să muncească pentru a le atinge.

La fel ca toți restul jucătorilor, mi-ar plăcea să ajung în NBA. Probabil nu se va întâmpla niciodată, însă rămâne un vis pentru mine. De asemenea, și în Euroligă ar fi foarte bine să joc. Nu știu cât de mari sunt șansele, dar asta nu mă va opri din a munci cât de mult pot. Dacă lucrez cu seriozitate și nu ajung acolo e ok, înseamnă că așa a fost să fie. Dar dacă nu muncesc și las decizia în mâna altei persoane, atunci e vina mea. În fiecare vară voi continua să mă antrenez în domeniile în care am slăbiciuni și sper că voi reuși să ajung la unul dintre cele două niveluri [NBA sau Euroligă]. Sunt foarte mulți baschetbaliști excelenți așa că e important și să ai noroc, să prinzi oportunitatea. Sper să fiu norocos. Dacă voi primi această șansă, atunci trebuie să mă asigur că voi munci din greu și voi vedea unde ajung. Dacă nu muncești din greu, cum te aștepți să ajungi departe sau să fii deasupra mediei? Eu nu îmi doresc să fiu mediocru. Aș putea sta acasă toată vara și să fiu mediocru. Tot ce am nevoie e să lucrez în presezon și voi fi în formă. Inima mea m-ar putea face mediocru. Însă, eu vreau să fiu acea persoană la care restul să se uite și să zică: „Îmi place de el. E un coechipier bun, muncește din greu, își știe responsabilitățile și e profesionist”. Acestea sunt obiectivele mele.”

Indiferent dacă Isaiah va ajunge vreodată în NBA sau în Euroligă, acesta va rămâne o inspirație pentru cei din jur, datorită faptului că e un coechipier bun, muncește din greu, își știe responsabilitățile și e profesionist.

*foto: Valentin Todea/Baschet.ro

 

7 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    super!
    Atunci știu că nu îmi dai o sugestie doar de dragul de a face pe șeful, ci pentru că vrei să devin mai bun. Și dacă eu fac asta, nu vei avea o atitudine defensivă

    Dacă iubești domeniul în care lucrezi, atunci de ce nu ai da totul? Asta nu înseamnă că vei fi cel mai bun în ceea ce faci, ci vei fi cel mai bun TU în ceea ce faci.

    ...si multe alte idei faine pe care le-a avansat.

    Super caracter, ca jucator mai are multe de imbunatatit dar la mentalitatea pe care o are, daca se mentine sanantos, drumul lui nu poate fi decat ascendent.

    cu 4 ani în urmă (05.02.2020) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ :

    thumbs up
    Bun jucător, frumos caracter. Bravo lui, merită să fie apreciat.

    De altfel, am fost atent la el în ultimele două sezoane și am observat cât de constant în și concentrat la joc este. Cu siguranță genul de jucător care aduce un mare plus și (fără să vreau să creez polemici sau discuții, doar zic) singurul de la Sibiu pe care l-aș dori în echipă la noi.

    cu 4 ani în urmă (05.02.2020)
    • uplifter:

      Re
      Dacă e vorba, eu as mai vrea 2: pe Tohatan și pe Cooper :)
      Altfel, intr-adevar Philmore este un combo forward, poate cel mai bun "4" din tara. Anul asta vad ca joaca mai mult pe "3", dar este la fel de eficient, poate doar în apărare are ceva probleme cu jucătorii rapizi.

      cu 4 ani în urmă (05.02.2020)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      haha
      luati fratilor ca e gratis...

      cu 4 ani în urmă (05.02.2020)
    • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ:

      "fără să vreau să creez polemici sau discuții, doar zic"
      Hai să nu deturnăm sensul inițial al articolului, care e un interviu. Am vrut doar să subliniez că-l apreciez destul de mult, chiar în masura în care l-aș vrea la noi la echipă (nu în locul cuiva, ci ca idee). Atât.

      cu 4 ani în urmă (05.02.2020)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    yes
    great character
    great basketball player
    great interview

    cu 4 ani în urmă (05.02.2020)
    • Cosovic:

      Interviu
      Genul de articol pe care mi-ar placea sa-l vad cat de des

      cu 4 ani în urmă (06.02.2020)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!