Cu puțin mai mult de zece secunde rămase până la finalul meciului, Virtus Bologna o conduce pe Bayern Munchen cu 83 la 81, după un joc în care, în unele momente, victoria alb-negrilor părea foarte departe. Mingea ajunge în brațele lui Iffe Lundberg, danezul care a fost „reînviat” după preluarea băncii tehnice de Luca Banchi. Fundașul de 29 de ani ia acțiunea pe cont propriu, se oprește în interiorul semicercului, face o fentă prin care îl păcălește pe Nick Weiler-Babb și marchează coșul care asigură al 13-lea succes stagional al lui Virtus. Aflat la masa presei, undeva pe ultimul rând din arena improvizată a bolognezilor, observ cum fanii izbucnesc într-o reacție de bucurie la unison. Spre surprinderea mea, una dintre cele mai entuziaste manifestări vine din dreapta mea, de la un jurnalist cu părul alb, care strigă „Iffe”. Suntem în Italia, în Bologna, oraș supranumit și „Basket City”, în sala uneia dintre cele mai de succes formații din Europa.

Aflat în zona de nord a Italiei, Bologna este recunoscut ca fiind orașul cu cea mai veche universitate activă din lume, înființată în 1088, un centru prestigios al epocii medievale, când s-au construit numeroase turnuri, dar și celebrele porticuri, cât și un important oraș modern, care s-a adaptat foarte bine la prezent. Din punct de vedere gastronomic, „orașul roșu” are o ofertă bogată, care conține atât diferite feluri de paste, cât și brânzeturi sau croissant-uri delicioase.

În acest mediu, în 1929, în urmă cu 95 de ani, în fosta biserică Santa Lucia, s-a înființat secția de baschet a clubului Virtus Bologna. Astfel, a început să se formeze o nouă cultură în oraș și o pasiune față de acest sport care nu poate fi găsită nicăieri altundeva în Italia. Chiar dacă baschetul este extrem de iubit în Italia, fotbalul ocupă prima poziție și în această țară, cu o singură excepție: Bologna.

În 1946, la 17 ani după înființare, Virtus a cucerit primul titlu național și, în următoarele trei sezoane, a repetat isprava. Apoi, în 1955 și 1956, au venit încă două medalii de aur, după care au urmat 19 sezoane în care bianconerii au mai cucerit un singur trofeu, o cupă a Italiei.

În 1976, sub comanda antrenorului Dan Peterson, Virtus a devenit din nou campioana Italiei, după ce în sezonul precedent începuse să participe și în competițiile europene. Până în 1997, bolognezii au mai câștigat de șase ori titlul național, devenind una dintre cele mai de succes formații din Italia.

Cu toate acestea, fanii lui Virtus își amintesc cu cel mai mare drag de perioada 1997-2002, în care favoriții lor, antrenați de celebrul Ettore Messina, au câștigat două titluri naționale, trei medalii de bronz, două Euroligi, două medalii de argint în Euroligă și trei Cupe ale Italiei.

În acea perioadă, alb-negrii au avut în lot jucători senzaționali precum Predrag Danilovic, Antoine Rigadeau, Manu Ginobili, Rashard Griffith sau Marco Belinelli, la începutul carierei sale.

Tot la începutul anilor 2000, Fortitudo Bologna, un club înființat în 1932, care însă nu a cunoscut succesul rivalei sale din oraș, a început să își ridice nivelul și să obțină rezultate atât la nivel național, cât și la nivel european. Alb-albaștrii au câștigat campionatul Italiei în 2000 și în 2005, cupa Italiei în 1998 și au participat de trei ori în Final Four-ul Euroligii (1999, 2001, 2004).

Așadar, în acea perioadă, cetățenii Bolognei se bucurau de două echipe din oraș care dominau baschetul italian și își reprezentau țara cu cinste la nivel internațional. Sportul cu mingea la coș a prins o mare amploare în acei ani, găsindu-și locul în identitatea orașului, care a primit porecla de „Basket City”.

Însă, toată experiența acelor ani a fost precum o urcare într-unul dintre cele două turnuri celebre din centrul orașului, Garisenda și Asinelli, înainte de o cădere în gol, o coborâre care a afectat fanii ambelor rivale.

Atât Virtus, cât și Fortitudo au decăzut drastic în a doua jumătate a decadei 2001-2010, iar următorul deceniu a început chiar cu desființarea celei din urmă. În 2013, Fortitudo s-a reînființat și, în prezent, se află în liga secundă, acolo unde luptă pentru promovarea în prima divizie.

De partea cealaltă, și Virtus s-a văzut nevoită să reînceapă de la zero și a trecut prin liga secundă a Italiei. Sub patronajul lui Massimo Zanetti, alb-negrii au început un proces de reconstrucție, au revenit în Serie A și apoi, treptat, au făcut pași importanți și pe plan european.

Primul semnal că Virtus Bologna este pe drumul care trebuie a fost reprezentat de câștigarea Basketball Champions League în 2019. Apoi, în 2021, trupa din „Basket City” a cucerit primul titlu național după 20 de ani și, în stagiunea următoare, sub conducerea lui Sergio Scariolo, a câștigat EuroCup, calificându-se în Euroligă.

Evident, tehnicianul italian a rămas la cârma echipei și în sezonul 2022-2023, iar Virtus a adunat 14 victorii și 20 de înfrângeri, o prestație decentă pentru o grupare proaspăt revenită în Euroligă.

Virtus Segafredo Arena a reînceput să se umple până la refuz, fanii trăind cu amintirea perioadei de glorie a favoriților lor. Totuși, nimeni nu se aștepta la ceea ce a urmat. Relația conducerii lui Virtus cu Sergio Scariolo a început să deterioreze și, în toamnă, cu o săptămână înaintea începerii sezonului, antrenorul naționalei Spaniei a fost demis.

Locul acestuia a fost luat de Luca Banchi, tehnician care a avut parte de o vară excelentă cu naționala Letoniei la Campionatul Mondial. Impactul acestuia s-a văzut imediat și, chiar dacă au mai existat sincope, precum înfrângerea cu Zalgiris Kaunas, Virtus Bologna a urcat în vârful clasamentului Euroligii.

Suporterii bianconerilor au început să viseze, mai întâi cu îndrăzneala caracteristică celor ce sunt conștienți că realizarea visului lor e imposibilă, apoi cu timiditatea pe care o au cei în care se naște un strop de speranță și, pe finalul anului, cu încrederea oferită de rezultatele obținute.

Protagoniștii lui Virtus au fost experimentatul Toko Shenghelia, căpitanul Marco Belinelli, dar și jucători mai tineri precum Isaia Cordinier sau Iffe Lundberg. Totuși, sezonul nu a fost lipsit de probleme, iar vestea că Achille Polonara trebuie să ia o pauză de la baschet, fiind diagnosticat cu leucemie, a produs o undă de șoc în tabăra lui Banchi.

Însă, atât jucătorii, cât și staff-ul au folosit toate aceste provocări pentru a se uni, pentru a construi o echipă în adevăratul sens al cuvântului și pentru a lupta pentru obiectivele comune.

Anul 2023 s-a încheiat cum nu se poate mai bine: o victorie pe terenul lui Partizan Belgrad și două transferuri – Ante Zizic de la Anadolu Efes și Rihards Lomazs de la Merkezefendi.

Așadar, începutul anului 2024 îi găsea pe fanii lui Virtus plini de speranță în legătură cu viitorul echipei lor, care ocupa poziția secundă în Euroligă. Primul test era un duel cu Bayern Munchen, formație aflată într-un proces de reconstrucție sub conducerea lui Pablo Laso.

Cu câteva zile înaintea Revelionului, Virtus Bologna a anunțat că meciul este sold-out așa că se anunța o partidă extrem de spectaculoasă în Virtus Segafredo Arena. Rețelele de socializare ale vicecampioanei Italiei au fost împânzite de comentarii postate nu doar de fanii echipei, ci și de suporteri ai altor grupări, care au rămas impresionați de sezonul alb-negrilor și au decis să îi susțină pe aceștia în aventura de pe plan internațional.

Aflându-mă în Bologna în primele zile ale noului an, am primit o acreditare de presă pentru duelul dintre Virtus și Bayern și, astfel, am asistat la o confruntare de excepție din etapa a 18-a a Euroligii.

Primul aspect care m-a marcat e că, deși am ajuns cu o oră mai repede în zona sălii lui Virtus, fanii echipei erau deja prezenți în număr mare, intrând din timp în arena. Momentan, Virtus Segafredo Arena e o improvizație, un teren cu tribune formate din mai multe schele într-o hală uriașă dedicată evenimentelor.

Spațiul imens din jurul terenului este exploatat cu succes, fiind amenajate numeroase zone în care suporterii pot mânca, bea și socializa înainte de începerea jocului. Cei mai mulți dintre fani au tricouri sau maiouri cu echipa favorită astfel că, urcând spre zona destinată presei, am văzut doar oameni îmbrăcați în alb și negru.

Cu jumătate de oră înainte de fluierul de start, oaspeții au intrat pe teren, urmați de gazde, care au fost aplaudate intens, întreg momentul fiindu-i dedicat lui Davontae Cook, jucător ce s-a accidentat și va lipsi o bună perioadă de timp din sală.

Au mai fost încă două momente apreciate de către suporteri: intrarea în sală a lui Massimo Zanetti, care a fost recunoscut recent pentru meritele aduse sportului italian, și intrarea pe parchet a lui Luca Banchi, cel considerat ca fiind principalul responsabil de transformarea echipei bologneze.

Cele 30 de minute de încălzire s-au scurs rapid și, în curând, au intrat pe teren titularii celor două formații, în timp ce în sală s-a pus celebrul imn al Euroligii – Devotion. Germanii au început mai bine confruntarea, principalii remarcați fiind Carsen Edwards, Sylvain Francisco și Serge Ibaka.

De partea cealaltă, italienii nu s-au prea regăsit, aruncările de la distanță nu și-au atins ținta, iar Toko Shenghelia a părut singurul în stare să producă ceva în ofensivă. Cu toate acestea, numeroasa galerie a lui Virtus a cântat în permanență, încercând să îi împingă de la spate pe alb-negri.

Revenirea lui Virtus s-a produs abia în a doua repriză, sfertul al treilea fiind crucial. În cele zece minute de după pauză, elevii lui Banchi au reușit opt recuperări ofensive, un număr imens pentru un joc la acest nivel.

De asemenea, gazdele au pătruns mai mult și au obținut mai multe faulturi. Marco Belinelli și Andreas Obst au făcut concurs de aruncări de la distanță, în timp ce Edwards și Francisco nu au mai găsit la fel de ușor drumul spre coș.

În sfertul decisiv, diferența de pe tabelă a devenit din ce în ce mai mică până când Virtus a izbutit să egaleze. Apoi cu trei minute rămase din meci, Isaia Cordinier a înscris un slam-dunk după o ratare a lui Belinelli, iar gazdele au preluat conducerea, spre bucuria celor aproape 10.000 de suporteri.

Au mai urmat câte două puncte marcate de fiecare echipă și, la intrarea în ultimul minut, scorul era 83 la 81 pentru gazde. Bryant Dunston a ratat, apoi Nick Weiler-Babb a făcut un turnover și, cu nouă secunde rămase, Lundberg a marcat de la semi-distanță coșul care a făcut ca diferența să fie de două posesii: 85-81.

Inimoșii susținători ai italienilor, conștienți fiind de victoria echipei lor, au început să cânte „Amarsi Ancora”, cântecul devenit tradiție, care vorbește despre faptul că fanii încă iubesc formația lor favorită. Întreaga sală s-a unit și a devenit o voce care își manifesta dragostea față de un club care vreme de 95 de ani a reprezentat Bologna cu cinste la nivel european.

După time-out-ul lui Laso, Isaac Bonga a mai marcat un coș și meciul s-a încheiat cu scorul de 85 la 83 pentru Virtus Bologna, care a obținut a 13-a victorie în Euroligă. Între timp, bianconerii au câștigat și pe terenul lui Alba Berlin și au ajuns la 14 succese, exact atâtea câte au adunat în întreaga stagiune precedentă.

Suporterii au mai sărbătorit vreme de câteva minute cu jucătorii și apoi au intonat tradiționalul „Messina mierda”, un cântec ușor răutăcios adresat fostului lor antrenor care, în 2002, a plecat de la Virtus la Benetton Treviso și care, în prezent, o antrenează pe Olimpia Milano, cealaltă grupare italiană care joacă în Euroligă.

Acest aspect demonstrează că într-un oraș precum Bologna și la o echipă precum Virtus, orice gest contează, iar loialitatea este prețuită mai mult decât orice.

Imaginea sălii după un succes atât de mare n-a apucat să mi se impregneze pe retină, deoarece am fugit la conferința de presă, unde urma să îmi îndeplinesc unul dintre obiectivele care m-au făcut să îmi doresc atât de mult să fiu prezent la meci. Pablo Laso a făcut istorie cu Real Madrid, devenind unul dintre cei mai importanți antrenori europeni, în timp ce Luca Banchi m-a cucerit la Campionatul Mondial, prin modul în care a insuflat încredere naționalei Letoniei.

Chiar dacă echipa sa a pierdut printre degete o victorie ce părea clară la un moment dat, Laso a încercat să își lase îngrijorările și nervii la o parte și a venit cu o atitudine pozitivă la conferința de presă, vorbind despre faptul că orice duel cu Virtus Bologna presupune o luptă pentru fiecare posesie.

Banchi a accentuat și el cât de mult a contat reziliența elevilor săi și faptul că aceștia au fost dispuși, după pauză, să se concentreze pe micile detalii care au făcut diferența. Atmosfera excelentă pe care tehnicianul italian a reușit să o creeze la Bologna a fost ilustrată de două momente care au avut loc în timpul conferinței.

Pe o parte a panoului, Belinelli, căpitanul lui Virtus și legenda baschetului italian, a întrerupt de două ori discursul lui Banchi spunând „bravo, coach”. În același timp, pe cealaltă parte a panoului, un băiețel încurajat de mama lui trăgea cu ochiul, încercând să îl vadă pe „arhitectul” celei mai bune echipe a lui Vu Nere din ultimii 20 de ani.

A fost o imagine foarte expresivă a ceea ce înseamnă Virtus Bologna: o forță în baschet, cu lideri carismatici, și împinsă de la spate de fani care transmit următoarei generații dragostea pentru acest sport și pentru echipă.