Stiri

Campionatul European U20 feminin. Speranţe pentru tricolore: Slovacia poate fi învinsă

Valentin Bâlă

Valentin Bâlă
12.07.2011

După eşecul cu Belarus, scor 50-64, din prima etapă a grupei pentru evitarea retrogradării de la Campionatul European sub 20 de ani din Serbia, naţionala ţării noastre întâlneşte, marţi, de la ora 19.15, ora României, selecţionata similară a Slovaciei.

În palmaresul întâlnirilor directe la un turneu final al unui Campionat European sub 20 de ani feminin, tricolorele au patru meciuri câştigate cu Slovacia, din tot atâtea disputate. Cel mai clar succes a fost stabilit în urmă cu trei ani, pe 11 iulie 2008, atunci când România s-a impus cu 62-43. Cea mai mică diferenţă a fost înregistrată pe 8 iulie 2009, atunci când naţionala ţării noastre a învins, la limită, scor 73-72.

La actuala ediţie a Europenelor, Slovacia a pierdut, în prima fază, două din cele trei meciuri din grupa sa de calificare şi s-a impus doar în faţa Marii Britanii la un scor foarte mic, aproape imposibil de atins la un asemenea nivel, 39-38. Spania şi Letonia au câştigat în faţa adversarei ţării noastre de marţi cu 59-27, respectiv 49-43.

Cu o medie de doar 41 de puncte pe meci la acest turneu final, Slovacia nu pare să pună probleme foarte mari selecţionatei ţării noastre, care a înregistrat, pe joc, 50,8 puncte. Procentajele la aruncări libere, distanţă şi semidistanţă sunt, toate, de partea României, lucru care ne îndreptăţeşte să credem că avem speranţe la prima victorie la Novi Sad.

Problema fetelor pregătite de Dan Calancea şi de Monica Ivan este tot în spaţiul de trei secunde, acolo unde adversarele au un procentaj mai bun la mingiile câştigate pe urmărite, 39,3 pe meci faţă de 36,5 ale tricolorelor. În atac, Slovacia are o medie de 12,8 recuperări pe meci, România răspunzând doar cu 10,8, în timp ce în defensivă disputa este tranşată, la limită, tot de slovace, 26.5-25,8.

Numărul greşelilor neforţate este destul de mare în ambele tabere, însă adversarele României au mai multe posesii pierdute 26, faţă de 20 ale tricolorelor. Gabriela Cursaru este liderul României la puncte marcate, cu o medie de 13,5 pe meci, în timp ce coşghetera Sloveniei, Angelika Oravcová, numără doar şapte puncte pe joc.

Pentru a putea spera la evitarea retrogradării, România are nevoie de două victorii în faţa Slovaciei, indiferent de numărul de puncte marcate, tricolorele trebuind să-şi mai treacă în cont cel puţin un succes la o diferenţă de peste 11-15 puncte, cu Germania sau cu Belarus, pentru a fi sigure că vor ocupa cel puţin poziţia a 14-a la finalul întrecerii.

Într-un alt meci din grupa pentru locurile 13-16, Germania va întâlni, tot la Novi Sad, de la ora 21.30, ora României, reprezentativa Belarus. Pe primul loc în serie se află Belarus, care s-a impus cu 15 puncte în faţa României, în timp ce Slovacia, cu două puncte, şi Germania, cu unul, se clasează pe poziţiile 14, respectiv 15. Tricolorele închid ierarhia, având tot un punct acumulat.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!