Poate cel mai titrat jucător de pe bătrânul continent european, Vlade Divac a fost un jucător de calibru internațional ce a uimit prin prestațiile sale atât în Europa cât și peste Ocean. Jucător de origine sârbă, acesta a fost printre primii în baschetul european care a reușit să se tranfere în NBA la sfărșitul anilor `80, acolo unde și-a petrecut de altfel mare parte din cariera sa profesională și unde a înregistrat  13.000 puncte, 9.000 recuperări, 3.000 pase decisive și 1.500 capace alături de nume precum Kareem Abdul-Jabbar, Tim Duncan, Shaquille O'Neal, Kevin Garnett sau Hakeem Olajuwon. Numit printre ”Euroleague's 50 greatest contributors”( 50 cei mai mari contribuitori în Euroligă), acesta a avut un aport semnificativ și în ceea ce privește acțiunile la echipa națională a Iugoslaviei, câștigând de alungul evoluției sale pentru țară nu mai puțin de 5 medalii de aur, însă și una de argint.

Pe lângă evoluțiile și realizarile sale uluitoare de alungul carierei în baschet, acesta s-a făcut remarcat de asemenea și pentru acțiunile caritabile ce îi privesc pe copiii neprivilegiați atât din Serbia, cât și de pe continentul african.

Prezent la Star Camp 2011, Vlade Divac a acceptat să vorbească în exlcusivitate cititorilor site-ului Total Baschet, relatând câte puțin din fiecare perioadă a carierei sale baschetbalistice remarcabile, vorbind în același timp și despre baschetul românesc.

De ce ați ales România pentru acțiunea de promovare a baschetului juvenil și de asemenea pentru evenimentul caritabil în scopul ajutării orfanilor din Kosovo?
Totul a pornit de la un prietenul de al meu și de la fostul meu antrenor, Bata Djordjevic. Ei m-au pus în temă cu acest camp. Eu iubesc să lucrez cu copiii și tocmai de aceea am găsit câteva zile libere și am venit aici. Sunt foarte încântat de ceea ce am văzut până acum. Nu știam că România este așa frumaosă iar cât privește baschetul, acest sport chiar are potențial aici. Dacă va pune accentul pe baschetul la nivel de juniori, România se va putea compara într-un final cu Serbia.

Cunoasteți campionatul intern din România? Ce părere v-ați creat despre sistemul pe care se bazează acesta?
Nu cunosc îndeajuns de mult baschetul românesc, dar zilele trecute am avut ocazia să vorbesc cu oamenii din fenomenul baschetbalistic din România și să aflu cum decurg lucrurile în acest campionat. Ceea ce cred eu că este primordial în baschetul romanesc este promovarea acestui sport la nivel de juniori, astfel jucătorii din România ar putea atinge perfomanțe la un nivel mult mai înalt decât în prezent.
 

Care a fost cel mai important rezultat al carierei dumneavoastră?
Am avut parte de o carieră baschetbalistică profesională ”considerabilă„, dar trebuie să recunosc că rezultatele pe care le-am avut cu echipa națională a Iugoslavie sunt cele mai prețioase rezultate pe care le-am obținut, deși tot ceea ce visam era să joc în NBA într-o zi și să devin una dintre vedetele de acolo, lucruri pe care sunt mândru că le-am realizat.
 

Dar cel mai fericit moment?
Cele mai frumoase momente le-am petrecut jucând pentru echipa naționala pentru că, spre deosebire de alte meciuri, acolo nu joci pentru bani, ci mai degrabă pentru sufletul tău.

Cum sunteți văzut de pasionații de baschet din Serbia pentru meciurile jucate pentru Steaua Roșie Belgrad în 1999, după ce între 1986 și 1989, ați jucat la Partizan Belgrad, acolo unde v-ați făcut remarcat chiar și pentru NBA, ligă care la vremea respectivă nu avea așa o deschidere spre Europa precum este cazul de acum?
În inima mea, sunt un fan al Partizan-ului. Să joc pentru cele două echipe amintite, a fost o mare plăcere pentru că acest lucru a reprezentat o oportunitate ca eu să ajut baschetul sârbesc în Euroligă, deci nu cred că cineva are o obiecție la acestă schimbare.

Vorbind despre adversari, care vi s-a părut a fi cel mai redutabil oponent contra căruia ați jucat?
Ei bine, trebuie să spun ca Shaquille O`neal, cu puterea și dimensiunile pe care le are, mi-a pus cele mai multe probleme. Chiar și așa, mie mi-a făcut plăcere să joc împotriva jucătorilor de proporții mari precum Shaq sau Robinson (Davia Robinson) pentru că am mers pe principiul ”competiția dură te ajută să devi mai experimentat„.

Cum a fost să jucați în finala NBA alături de Magic Johnson, James Worthy, Sam Perkins, AC Green și împotriva lui Michael Jordan, Scottie Pippen, Horace Grant, Will Perdue?
A fost un lucru uluitor pentru că acesta era un vis pentru mine din copilărie. Visam să joc în cea mai bună ligă iar când am ajuns acolo, am petrecut unele din cele mai frumoase clipe din cariera mea. Așa cum am mai spus-o, să joci împortiva celor mai buni, ai șansa să capeți experiență. Am jucat în NBA timp de 16 ani și toți acești ani au însemnat pentru mine o experiență uimitoare.

Din ce motive nu ați reușit să cuceriți niciun titlu NBA, deși ați fost aproape alături de LA Lakers la începutul anilor '90, respectiv alături de Sacramento Kings la începutul anilor 2000?
Sportul este ca o lungă cursă în care întâlnești suișuri și coborâșuri, astfel câteodată câștigi iar câteodată pierzi. În calitate de atlet trebuie să înveți ” să supraviețuiești” când pierzi iar când câștigi, să rămâi cu picioarele pe pământ. Trebuie întotdeauna să fii constant!

Vom reveni luni, 8 august, la ora 0:00 cu partea a II-a a interviului.