San Antonio Spurs s-a încoronat în acest sezon drept fiind cea mai bună echipă din Vest a baschetului profesionist nord-american. Duncan și compania au mărșăluit în Play-off-ul Conferinței de Vest în care a înregistrat 12 victorii și 2 înfrângeri. Spurs ajunge astfel să se lupte pentru titlul NBA pentru a cincea oară în istorie și pentru prima dată în ultimii șase ani.

Această echipă creată de către Gregg Popovich nu este una înțesată de vedete, de baschetbaliști care să fie mereu în lumina reflectoarelor ci este o echipă cu jucători care sunt preocupați să arate cel mai bun baschet pe parchet și asta jucând într-un mod colectiv. Unul dintre cei mai buni tehnicieni din întreg sportul american, așa cum este considerat Popovich, nu a clădit această echipă peste noapte. Putem afirma că totul pentru această franciză a început în anul 1997 atunci când Tim Duncan era draftat de pe prima poziţia. De aici vreau să continui să vă prezint anii în care Spurs a devenit campioană NBA.

1999 a fost anul care a adus primul trofeul în Alamo City. A fost un sezon regulat scurt în care s-au disputat doar 50 de meciuri iar San Antonio avea un record de 37 de victorii și 13 înfrângeri, cel mai bun din NBA. În Vest Spurs nu a fost încurcată de nimeni, semifinala de conferință cu Lakers respectiv finala cu Trail Blazers fiind câștigate cu 4-0. Finala NBA îi aduce echipei texane în față o cenușăreasă, New York Knicks, singura echipă din istoria ligii care a ajuns în marea finală de pe poziția a 8-a după sezonul regulat. San Antonio Spurs s-a impus relativ ușor în acea finală după ce au câștigat la Madison Square Garden meciul 5 cu scorul de 78-77 după o revenire superbă și un coș imposibil marcat de către Sean Elliot. Tim Duncan, baschetbalistul care se afla la abia cel de-al doilea sezon în NBA a fost desemnat MVP-ul finalei dar care a fost mereu sub aripa colegului său David Robinson. În acea finală San Antonio a stabilit recordul de audiență, cu 39.554 de spectatori strânși la Alamodome.

2003 a fost titlul câștigat de „turnurile gemene” și „gurile de foc”. Acest titlu a venit oarecum paradoxal pentru că Gregg Popovich avea la dispoziție o echipă total schimbată. În 2001 îl coopta pe francezul Tony Parker ca mai apoi să-i aducă și pe Sthephen Jackson, Danny Ferry, Bruce Bowen, Steve Kerr (revenit la Spurs după un periplu la Trail Blazers, dar el era faimos deja pentru cele 4 inele de campion obținute alături de Jordan la Bulls), Steve Smith și nu în ultimul rând Manu Ginobili. Sezonul regulat l-au terminat cu un record de 60-22, la egalitate cu Dallas Mavericks. La finalul acestui sezon regulat Tim Duncan era desemnat pentru a doua oară MVP-ul ligii. Echipa avea un tipar inedit, Duncan și Robinson erau turnurile de control ale echipei iar aruncători mai sus menționați, bombardau coșurile adverse de la mare distanță. Echipa texană a avut de trecut de Phoenix Suns, Los Angeles Lakers și Dallas Mavericks pentru a ajunge în final să de piept cu New Jersey Nets pentru un nou titlu NBA. 4-2 a fost scorul cu care s-a terminat acea seria în urma căreia inele de campioni mergeau la echipa din San Antonio. Tim Duncan era din nou cel mai valoros jucător al finalei. După acel sezon pivotul David Robinson sau The Admiral s-a retras din activitatea de baschetbalist.

2005 a fost sezonul în care putem spune că marele trio format din Duncan, Parker și Ginobili a fost cu adevărat decisiv pentru Spurs. Așa cum deja formația lui Gregg Popovich ne-a obișnuit, în sezonul regulat a avut un parcurs bun în care a câștigat 59 de meciuri și a pierdut 23. După primul meci din Play-off pierdut cu Denver Nuggets, toată lumea se îndoia deja Spurs dar texanii au revenit rapid și au câștigat următoarele 4 meciuri. În turul următor a fost ceva mai greu pentru că Seattle SuperSonics a dus seria până în meciul 6 dar pe rând Ginobili și Duncan au fost magistrali. În finala de conferință San Antonio a avut nevoie de 5 partide pentru a trece de Phoenix Suns. În cale spre trofeu, Duncan&co dădeau peste Detroit Pistons. Primele două partide de pe teren propriu au fost tranșate de Spurs cu ajutorul lui Ginobili care a marcat 26 respectiv 27 de puncte. Seria după acele meciuri s-a schimbat, a devenit una echilibrată și crâncenă și astfel s-a ajuns la meci decisiv. Meciul 7, în San Antonio după 3 sferturi scorul era egal 57, dar venise momentul lui Tim Duncan care aducea al treilea trofeu -NBA după cel mai bun joc al său din finală cu 25 de puncte, scor 81-74. Poate deja vă plictisesc spunându-vă că Tim Duncan a fost MVP-ul finalei dar și Manu Ginobili după acest titlu NBA era deja recunoscut drept o stea a baschetului mondial.

2007, finala în care l-au distrus pe LeBron. La începutul sezonului regulat echipa s-a cam chinuit, dar încet, încet și-a găsit ritmul și a reușit să intre în Play-off de pe o poziție favorabilă. Acolo au trecut de Nuggets, Suns și Jazz. La seria cu Suns am putea zăbovi puțin, deoarece a fost o serie controversată, câștigată cu 4-2 de Spurs. Robert Horry a fost suspendat pentru două meciuri în urma unui fault la dur la Steve Nash. Omul cu cele mai multe titluri NBA, 7 la număr, era o piesă de bază sub panou pentru Spurs dar și fără el echipa s-a descurcat. Finala a fost una fără istoric. Un 4-0 scurt administrat celor de la Cleveland Cavaliers la care vedeta era LeBron James. De notat este aici faptul că MVP-ul finalei a fost Tony Parker care a fost primul european care a primit această distincție.

Acum după ce am văzut modul în care San Antonio Spurs a cucerit cele 4 trofee NBA ale sale putem face o comparație cu actualul sezon. Nucleul actualei formații este format tot din marele trio Duncan, Parker și Ginobili doar că peste toți trei au mai trecut anii. La fel ca și în 2003, Gregg Popovich a cooptat în echipă aruncători de valoare cum ar fi Danny Green, Kawhi Leonard, Matt Bonner sau Garry Neal fără să-l mai includem aici și pe Manu care și el are o precizie de lunetist de la distanță. Sub panou similitudinile cu sezoanele în care Spurs a devenit campioană se cam opresc pentru că Tim Duncan a rămas fără „frate geamăn” deși Boris Diaw și Tiago Splitter sunt jucători buni parcă nu se ridică la nivelul la care erau David Robinson sau Robert Horry. Dacă din punct de vedere al construcţiei echipei, tiparul pare fi același care i-au adus succes lui Gregg Popovich, mai putem face și alte analogii în funcție de adversarul pe care-l vor întâlni dintre Miami Heat și Indiana Pacers. O singură dată Spurs a jucat o finală cu o campioană en-titre, în 2005 în fața celor de Detroit Pistons. Aceea finală fiind și cea mai muncită dintre toate cele 4 câștigate, așadar Heat nu va fi un adversar comod dacă privim lucrurile din acest unghi iar nici dacă ne uităm peste lotul și parcursul campioanei din 2012, echipa texană trebuie să-și facă mari probleme. Prin similitudinile dintre sezoanele care au adus titlul în San Antonio și actualul sezon nu pot fi garantat faptul că titlu va ajunge tot acolo doar pentru Spurs la fiecare prezență în ultimul act a triumfat. Baschetul este un joc antrenant în care calculele hârtiei și desfășurarea unui joc se pot da peste cap în doar câteva secunde. Cert este că deși Spurs pare o echipă îmbătrânită, aceștia vor lupta până la ultima fărâmă de energie pentru a mai adăuga un trofeu în vitrina clubului.