Cum arată situația la vârf în clasamentul celei mai puternice competiții europene inter-cluburi
Ce a declarat antrenorul lui Anwil în urma partidei de la Sibiu
CSU Sibiu a suferit un eșec drastic pe teren propriu în a treia etapă din FIBA Europe Cup
Pentru joi, 2 noiembrie, am pregătit patru recomandări de pariere
Trupa dobrogeană a pierdut pentru a patra oară în această competiție
Bihorenii au un bilanț de 1-2 în grupele competiției europene
Sibienii au avut mari probleme în atac
Anwil Wloclawek sosește în Sala Transilvania după un start nereușit pe plan internațional
Covăsnencele au intrat într-un deficit din două cifre înaintea pauzei și au cedat pe teren propriu
Vicecampioana României primește vizita lui Galatasaray în returul fazei grupelor din EuroCup Women
Cele trei formații implicate au emis un comunicat în care și-au motivat decizia
Multipla campioană a Spaniei s-a despărțit de Joan Penarroya
Cele două echipe s-au mai întâlnit și acum două sezoane în aceeași fază a competiției
Gruparea din Salonic este printre cele mai decorate din istoria campionatului Greciei
Cine este DVTK Miskolc, adversara campioanei României în etapa cu numărul cinci a întrecerii