Stiri

Editorial NBA vs Euroligă: James Harden a înscris în ultimul meci mai multe puncte decât a reușit Khimki Moscova

Eduard Popa

Eduard Popa
18.01.2019

james harden nba euroliga

Rivalitatea de la distanță dintre NBA și Euroligă a ieșit la suprafață după declarațiile antrenorului Barcelonei, Svetislav Pesic, cel care a admis că „NBA-ul nu este baschet”.

Au urmat tot felul de opinii care au împărțit comunitatea baschetbalistică în două. Ce-i drept, pentru unii NBA-ul a picat victimă propriului succes, iar în goana după spectacol baschetbaliștii de peste ocean au uitat să se mai apere. Fanii înrăiți ai NBA spun însă că în liga profesionistă nord-americană găsești cei mai buni marcatori din baschet și atunci scorurile astronomice, de genul Golden State Warriors – New Orleans Pelicans 147-140 sunt ceva normal. Mai ales după ce școala de „analytics” aproape că a scos coșul de la semidistanță din baschet și l-au înlocuit cu cel de 3 puncte, iar timpul de atac după o recuperare ofensivă a fost redus la 14 secunde, ceea ce face totul mult mai alert.

Nu mă ascund să spun că sunt un fan al NBA. Cu toate acestea, recunosc că unele din criticile aduse ligii de peste ocean sunt corecte. Contactul a devenit mai greu acceptat, cel puțin în sezonul regulat, motiv pentru care avem parte de atât de multe faulturi și lovituri libere. De asemenea, toate regulile luate de comisie a favorizat jocul ofensiv, în dauna defensivei. Așadar, no more „Bad Boys Pistons”. Nici măcar „Grind house Grizzlies”.

nba euroliga

Cu toate acestea, calitățile baschetbaliștilor din NBA sunt indiscutabile. E de ajuns să ne uităm la concursul de slam dunk, să ne dăm seama cât de mult au progresat baschetbaliștii din ziua de azi.

Totodată, dacă studiem jocul practicat de Houston Rockets în era Mike D’Antoni, înțelegem cât de mult contează ofensiva în NBA în zilele noastre. Iar beneficiarul direct al antrenorului a fost nimeni altul decât actualul MVP al ligii, James Harden.

Probabil cel mai bun jucător 1 la 1 al generației sale, James Harden s-a trezit în ultimele săptămâni fără cei mai buni trei coechipieri ai săi în materie de ofensivă: Clint Capela, Chris Paul și Eric Gordon. Așadar, „Bărbosul” a fost nevoit să ia totul pe cont propriu și a reușit o cursă infernală, în urma căreia a marcat cel puțin 32 de puncte în ultimele 18 meciuri (57 și 58 de puncte în ultimele două) și a strâns medii de 35,4 puncte, 8,5 pase decisive și 6,3 recuperări pe meci, cu 6 triple-double. Totul vine ca urmare a unui sistem ofensiv gândit de D’Antoni în care formația sa joacă pick & rolls, învăluiri și blocaje până când Harden ajunge într-un match up favorabil. De acolo, James joacă 1 vs 1 cu adversarul și, dacă nu înscrie sau scoate libere, reușește să dea o pasă care de cele mai multe ori se dovedește a fi decisivă.

În ultima partidă, un thriller în overtime pierdut cu Brooklyn Nets, James Harden a înscris 58 de puncte, cu 10 recuperări, 6 pase decisive și 16/34 din acțiune, dar și 5/19 de la 3 puncte, cu 21/23 de la nivelul liniei de fault.

Spre comparație, Khimki Moscova a pierdut pe terenul lui Olympiacos Pireu, echipa condusă de fostul antrenor al lui Cleveland Cavaliers, David Blatt, scor 71-57. Rușii au avut 24/58 din acțiune, doar 6/24 de la 3 puncte și 3/8 de la libere. Interesant este că Jordan Mickey, fost jucător la Boston Celtics și Miami Heat, a avut 21 din acele puncte, cu 7/10 de la 2 puncte, 2/3 de la 3 puncte și 1/4 de la libere. Așadar, dacă lăsăm la o parte realizările americanului, rămânem cu 36 de puncte obținute din 17/48 de la 2 puncte, 4/21 de la 3 puncte și 2/4 de la libere!

nba euroliga

Sunt sigur însă că cele două situații, care s-au petrecut la două zile una după cealaltă, vor putea fi folosite de tabăra NBA să arate că jucătorii de peste ocean au o valoare net superioară și de fanii Euroligii să exclame că în Europa există defensivă.

Oricum, adevărul este la mijloc, iar oamenii care iubesc baschetul îl apreciază indiferent de forma în care arată.

*foto: nba.com/Sports Illustrated/euroleague.net

10 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    Mda
    Hai că vin și eu cu o chestie ruptă din statistică, apropo de sistemul lui Rockets... În ultimele două meciuri Harden are peste 110 puncte, dar nici unul din acele puncte nu a venit în urma unei pase... Iar dacă tot vorbim de Harden, în meciul cu Nets a avut 23 de libere, iar toată echipa adversă 22.

    cu 5 ani în urmă (18.01.2019) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    o comparatie fortata
    asta cu Euroliga vs NBA. E specatacol in ambele competitii, depinde ce apreciezi, stuggle-ul sau show-ul ofensiv. Daca vorbim de valoare atletica si talent, clar NBA-ul este peste tot si toate cu niste jucatori fantastici. Daca vorbim de comentariu de meci si intregul vocabular de termeni si expresii, iarasi NBAul iese in fata. Adica e si super funny si super interesant sa asculti ce comenteaza oamenii aia. Nu in ultimul rand, ca reteta financiara NBA-ul iarasi bate Euroliga.

    Am mai zis pe aici ca am fost si eu la vreo 3 meciuri de pre-seazon, doua a lui Bulls si unul a lui Heat. Tataaaa, ce plictiseala :) Deci in pre-season joaca o miutza ordinara, abia isi misca fundul pe teren. Bine, cumva de inteles avand in vedere numarul enorm de jocuri pe care il au in fiecare sezon.

    Una peste alta, daca ar fi la aceeasi ora un meci de NBA si de Euroliga (de acelasi calibru, adica ori derby, ori intre doua "anonime"), in cele mai multe cazuri m-as uita la Euroliga, rezonez mai mult cu tipul asta de joc.

    *toate regulile au favorizat, nu a favorizat

    cu 5 ani în urmă (18.01.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Da
      Unde mai pui că și atmosfera din NBA e cam ca cea de la Cluj când nu joacă cu Sibiu... 😁

      cu 5 ani în urmă (18.01.2019)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    @gyke
    nu inteleg gluma....in nba chiar e atmosfera, chiar daca nu sunt ultrasi :))

    cu 5 ani în urmă (18.01.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @studentU
      Poate in playoffs, că in sezonul regulat e foarte lejeră, dacă tot comparăm cu Euroliga. Și m-am nimerit și eu la un meci, iar 12000 de oameni aplaudau dificil, din cauza tăvilor cu mâncare și băutură. Plus ca stăteam la capăt de rând, iar doar în timpul jocului efectiv am făcut peste o sută de ridicări din scaun, că oamenii erau tare flămânzi...

      cu 5 ani în urmă (18.01.2019)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      pai consumerism
      oameni merg sa consume baschet/circ si paine: bere, hot-dog, etc. :)) Sportul american se bazeaza mult pe asta. Sincer, nu m-ar deranja sa pot manca un hot-dog si sa beau o bere cand merg la meci. De ce nu?
      Iar la CJ atmosfera e asa de cand ne-am mutat in Polivalenta. In Demian era mult mai frumos, era mai usor de urnit sala. Dar stai linistit, cand echipa e la anaghie, cand e un meci la limita, sala intotdeauna pune umarul. Cu sau fara ultrasi prezenti. Si cu Oradea, si cu Steaua in sezoanele trecute, etc. Deci nu numai voi aveti atmosfera la meciuri. Si crede-ma, daca v-ati muta intr-o sala de 10k de locuri, cred ca cei 1-2 mii de suporteri care canta la fiecare meci nu s-ar mai auzi la fel de impresionant...

      cu 5 ani în urmă (18.01.2019)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Inainte de 1989
    circula un banc : Marea dilema a lui Bula :- Daca e asa de bine in Romania si asa de rau in vest, cum mama-naibii e asa de rau aici si asa de bine in vest ?!
    Cam asa e si cu valoarea/atractivitatea/spectaculozitatea intre NBA si Euroliga. Fiecare dupa gust, dar daca compari compari meci din competitie cu meci din competitie si nu meci de pregatire din NBA cu un Olimipacos- Pana sau Real-Barca sau Kimki- TSKA in Campionat sau in Euroliga! Personal ma uit cu aceiasi placere la ambele competitii ! Mi-ar place sa fiu in sala atit la Oli-Pana cit si la OKC- Lakers !

    cu 5 ani în urmă (18.01.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Hmm
      Întrebarea este: la care din cele 2 meciuri ai mânca un hotdog și ai bea o bere? 😁

      cu 5 ani în urmă (18.01.2019)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Pai s-o facem simplu
      - daca la Oli-Pana as bea o bere si la OKC -Lakers as servi un Taco ( in loc de hotdog ), n-ar fi placut sa maninc un Taco la Oli-Pana si sa beau o bere la OKC-Lakers ? Cred ca acum e clar ... :)

      cu 5 ani în urmă (18.01.2019)
    Raspunde
  • pipzn :

    Mda
    Recunosc ca in afara de niste rezumate din cand in cand sau clipuri de pe YT eu nu urmaresc NBA. (De fapt am ajuns la o varsta in care niciun sport nu ma determina sa imi pierd noptile). Insa (poate si aici is deposit si ma corecteaza un profesionist) credeam ca exista niste repere in ceea ce priveste aprecierea reusitelor.
    Adica pentru un profesionist pentru "in regula" e nevoie de procentaje de genul 75% la libere, 50% de la semidistanta, 33% de la distanta. Si de aici in sus vorbim despre bine, foarte bine, exceptional. Daca ma iau dupa aceste repere, 5/19 inseamna 26,3% iar 16/34 din actiune cam 47%. Din acest punct de vedere, nu mi se pare nimic wow.

    Altfel, tot pe acest site am citit despre un meci incheiat cu vreo 84% procentaj reusite la aruncarile de 3. Asta da, ceva exceptional.

    cu 5 ani în urmă (18.01.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!