Episodul 8 din documentarul „The Last Dance” au oferit fanilor baschetului mondial și prilejul de a cunoaște mai bine felul în care a gândit cel considerat cel mai bun baschetbalist din istorie. Astfel, realizatorii au prezentat patru episoade în care Jordan s-a folosit de adversarii săi pentru a se motiva și a câștiga meciuri.

Astfel, în ordinea în care evenimentele sunt povestite în documentar:

Semifinalele Conferinței de Est, sezonul 1997/1998

BJ Armstrong reușea în meciul 2 al semifinalelor un coș care s-a dovedit a fi decisiv pentru victoria celor de la Charlotte Hornets. Armstrong, fost component al lui Chicago în perioada primelor trei titluri consecutive, s-a bucurat excesiv după acel coș.

„Michael e Michael, dar oricine poate să aibă momentul lui de glorie. Eu am avut un moment în care am știut ce trebuie să fac. Am lovit acea aruncare și țin minte că l-am lăsat pe Michael să știe de acea lovitură, și pe Phil Jackson, și pe Scottie Pippen”, a spus BJ Armstrong, în „The Last Dance”.

MJ avea să răspundă:

„Cred că BJ trebuia să știe mai bine ce face. Dacă vrei să facă trash-talk, așteaptă-te să îți răspund. Și de atunci exact asta am făcut.”

Rezultatul? Michael Jordan a avut între meciurile 3 și 5 ale seriei cu Charlotte Hornets o medie de 30,3 puncte pe meci iar Bulls s-a calificat în finala Estului, după 4-1 contra lui Hornets.

Meciul lui LaBradford Smith

Povestea apoi continuă cu duelul din sezonul regulat 1992/1993 cu Washington Bullets. Atunci Jordan a avut un meci mai slab (25 de puncte, 9/27 din acțiune), în timp ce adversarul său direct, LaBradford Smith, a marcat 37 de puncte (15/20, 7/7 de la libere). Jordan a susținut că Smith i-ar fi zis atunci, la finalul partidei, „a fost un meci bun, Mike!”

A doua zi, Chicago a întâlnit din nou Washington, iar Michael a înscris 36 de puncte într-o singură repriză! În total, Jordan a marcat 47 de puncte și Bulls a câștigat și acea partidă, de data aceasta mult mai clar, scor 126-101.

După ani de zile, Michael Jordan avea să recunoască faptul că nu a avut loc nicio discuție cu jucătorul celor de la Washington și că el a inventat povestea pentru a o folosi drept motivație.

Când a trecut de la numărul 45 la numărul 23

O altă poveste în care Jordan a fost provocat de adversari a fost în finala Conferinței de Est din 1995. Atunci, MJ abia se întorsese după prima retragere și juca cu numărul 45. Cu toate acestea, a ajutat Bulls să ajungă în finala conferinței de Est, acolo unde a întâlnit ambițioasa echipă a celor de la Orlando Magic.

În primul meci al finalei din Est, Jordan a avut o prestație modestă. A marcat doar 19 puncte, cu 3 pase decisive și 8/22 din acțiune. Totodată, a avut 8 turnovers, inclusiv două în finalul partidei, iar Orlando Magic a câștigat acea partidă, scor 94-91. Nick Anderson, cel care i-a „furat” mingea din dribling lui MJ pe finalul meciului, avea să spună că „45 nu este 23”.

Așa că Jordan s-a întors la numărul 23, iar Jordan a adunat 38 de puncte, cu 17/30 din acțiune, iar Chicago a câștigat cu 104-94.

Când George Karl nu a vrut să îl salute în restaurant

Un alt episod amuzant cu Michael Jordan și felul în care s-a agățat de provocările adversarilor săi îl implică pe fostul antrenor al celor de la Seattle Supersonics, George Karl. Înainte de primul meci al finalei NBA din 1996, Jordan și prietenul său bun, jurnalistul Ahmad Rashad, se aflau în același restaurant cu Karl. Tehnicianul lui Seattle a trecut pe lângă MJ fără să îl salute:

„A trecut pe lângă mine și nu a vrut să mă salute. Așa ai de gând să procedezi? Ok! În acel moment totul a devenit personal! Atât mi-a trebuit să mă ambiționeze!”

Gestul lui George Karl s-a dovedit a fi unul extrem de neinspirat. Astfel, în primele trei meciuri ale finalei din 1996, MJ a înscris 31 de puncte pe meci, cu 46% din acțiune, 50% de la 3 puncte, 5,3 recuperări și 5 pase decisive pe meci.

*foto: espn.com