Stiri Cupa Federației Feminin

BC Dubai, adversar de gală pentru U-BT Cluj în ABA League

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
18.10.2025

BC Dubai, adversar de gală pentru U-BT Cluj în ABA League

U-BT Cluj-Napoca se pregătește pentru un meci de gală. În a patra deplasare consecutivă din ultimele două săptămâni, studenții vor da piept cu BC Dubai în ABA League, într-un meci programat duminică, 19 octombrie, de la ora 17:00.

Înființată în urmă cu doar doi ani, adversara lui U-BT de mâine este printre cele mai importante întâlnite de studenți în istoria recentă a clubului, în meciurile oficiale. Formația din Emiratele Arabe Unite a avut o ascensiune rapidă datorită bugetului consistent de salarii, ajuns la 16 milioane de dolari în acest sezon.

BC Dubai se află la a doua ediție consecutivă de ABA League. La prima participare în competiție, formația pregătită de Jurica Golemac a ajuns până în semifinalele competiției, unde a fost învinsă de Partizan Belgrad în meci decisiv.

În acest sezon, formația asiatică a mai înregistrat o premieră, anume prima participare într-o cupă europeană. Dubai a primit o licență din partea Euroligii, valabilă până în sezonul 2029/30.

Startul de sezon al adversarilor lui U-BT este unul de senzație până în acest moment. După doi pași greșiți în Euroligă, cu Monaco și Olympiacos, Dubai s-a redresat rapid și a reușit să lege victorii în fața campioanei en-titre, Fenerbahce, și a Barcelonei. În primele două etape de ABA League, aceștia le-au învins pe Split și Borac Mozzart.

Perioada de transferuri din această vară a fost una răsunătoare pentru această grupare. Pe rând, echipa a reușit să transfere jucători precum Filip Petrusev, Mfiondu Kabengele, McKinley Wright, Dwayne Bacon, Dzanan Musa sau Aleksa Avramovic. Aceștia se alătură lui Davis Bertans, Klemen Prepelic sau Awudu Abass, prezenți în lot de la înființare.

BC Dubai își dispută meciurile de acasă în Coca-Cola Arena, o sală ultramodernă, cu o capacitate de 17 mii de locuri. Conform unui anunț făcut de U-BT Cluj, cel puțin 100 de suporteri români sunt așteptați la acest meci.

Slovenul Jurica Golemac se confruntă cu destule probleme medicale înaintea meciului de duminică. Aleksa Avramovic și Dzanan Musa vor rata cu siguranță acest meci după ce au suferit accidentări la genunchi. Mam Jaiteh va absenta tot sezonul, iar Nate Mason și Kosta Kondic sunt și ei incerți.

În schimb, Mihai Silvășan ar putea avea la dispoziție tot lotul, după cum a menționat la conferința de presă. Singura incertitudine este legată de Karel Guzman, întrucât Iverson Molinar a revenit alături de echipă după ce a devenit tată.

În urmă cu aproximativ un an, U-BT Cluj și BC Dubai au disputat o partidă amicală, la Memorialul „Mirza Delibasic” din Sarajevo. Atunci, ardelenii au avut câștig de cauză, impunându-se cu scorul de 89-75. Kevin Hervey a fost eroul confruntării, cu 23 de puncte și 9 recuperări.

Confruntarea dintre U-BT Cluj și BC Dubai este programată duminică, 19 octombrie, de la ora 17:00. Momentan, nu există informații referitoare la o posibilă transmisiune la televizor a acestui meci.

*foto: Facebook/Dubai Basketball Club

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!