Stiri Cupa Federației Feminin

CSM Târgoviște învinge categoric pe Univ. Goldiș ICIM Arad în deplasare

Valentin Todea

Valentin Todea
18.01.2016

Anunțat ca un meci foarte dezechilibrat, derby-ul de altădată dintre ICIM Arad și CSM Târgoviște s-a încheiat cu victoria la scor a grupării dâmbovițene, scor 34-83.

Oaspetele s-au desprins pe tabelă în primele minute după reușita de 3 puncte a Tabythei Wampler, 2-7. Fosta jucătoare a Aradului, Ildiko Nagy, a completat-o din apropiere, pentru ca ulterior Diana Moraru să dea replica de la mare distanță, 5-11.

A doua parte începe cu un capac al promițătoarei Szilvia Spier aplicat asupra lui Antoinette Thompson, americanca înscriind la următoarea ocazie. Andra Manea punctează și ea din pasa lui Spier, 10-23. Veterana grupării de pe Mureș, Adela Mercea, transform din afara semicercului, 13-25, pentru ca o altă sportivă ce a îmbrăcat culorile galben-albastre, Donica Cosby, să marcheze la repunere, 13-27. Arădencele au inițiativa și înscriu prin Moraru și Mercea de la 2 puncte, apropiindu-se la 10 lungimi, 17-27. Campioana apăsă pe accelerație și se distanțează considerabil mai apoi, pauza mare venind la scorul de 23-48.

Porchia Green și Denisa Bupte sunt primele marcatoare ale sfertului trei, Andreea Olah punctând de asemenea în urma unui atac de 5 secunde, 25-52. Manea, Spier și Moraru înscriu trei coșuri consecutive pentru ICIM, 31-52, răspunsul venind din partea experimentatei Larisa Toma, 31-54. Porchia Green închide tabela înaintea ultimelor zece minute la scorul de 33-64.

Actul final este unul de tristă amintire pentru gazde, acestea treacându-și în cont un singur punct prin Anastasia Mera, sportiva transformând una dintre cele două libere acordate. Wampler aduce ultima reușită a partidei din spatele arcului de cerc.

Remarcate:

Univ. Goldiș ICIM Arad: Diana Moraru (10 puncte, 4 recuperări, 2 assist-uri, o intercepție), Andra Manea (9 puncte, 4 recuperări, o pasă decisivă), Adela Mercea (6 puncte, 2 recuperări, un assist, o intercepție), Denisa Bupte (6 puncte, 2 recuperări)

CSM Târgoviște: Tabytha Wampler (18 puncte, 15 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepții, 3 capace), Donica Cosby (20 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive, 2 intercepții), Porchia Green (12 puncte, 6 recuperări, 4 assist-uri, 3 intercepții, un capac), Antoinette Thompson (12 puncte, 6 recuperări, 3 intercepții), Ildiko Nagy (9 puncte, 8 recuperări, 2 intercepții)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!