Minute | 36:24 |
Puncte | 22 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 18 |
Eficienta | 30 |
Pe data de 30.03.2023 a avut loc ședința ordinară a Consiliului Director al Federației Române de Baschet. Conform informațiilor publicate pe site-ul federației, la întrunirea au participat 14 membri dintre care 7 membri s-au conectat online, de asemenea fiind prezentă și reprezentantul Ministerului Sportului, Anamaria Sintie. Ultimul punct de pe lista de ședință l-a reprezentat meciul dintre CSM CSU Oradea și U Banca Transilvania Cluj-Napoca.
Conform celor transmise de către FRB, Consiliul Director a votat pentru înaintarea cazului către Comisia Națională de Acțiune Împotriva Violenței în Sport respectiv pentru aducerea unor amendamente la Regulamentul de Disciplină, însă doar după încheierea apelului depus de către CSM Oradea. De asemenea, Consiliul Director a mai votat pentru ca în contractele cluburilor cu sportivii să fie inserate obligatoriu unele măsuri disciplinare, prin Regulamentul de Ordine Interioară al Cluburilor, prin care se va putea decide excluderea din baschetul românesc a sportivilor pentru actele de violență
20. Din cauza celor petrecute in afara Oradea Arena la meciul CSM CSU Oradea – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, FRB va inainta cazul catre Comisia Nationala de Actiune Impotriva Violentei in Sport. Totodata va aduce unele amendamente la Regulamentul de Disciplina, dupa incheierea apelului depus de CSM CSU Oradea. In plus, se propune ca in contractele cluburilor cu sportivii vor fi inserate obligatoriu unele masuri disciplinare, prin ROI al cluburilor, mergand pana la excluderea din baschetul romanesc pentru actele de violenta.
La prima vedere, transmiterea cazului CSM Oradea vs. U-BT Cluj-Napoca către Comisia Națională de Acțiune Împotriva Violenței în Sport pare a avea scopul de a solicita acestei comisii pronunțarea unei sancțiuni împotriva celor două echipe sau împotriva unor jucători. Însă în realitate, Comisia Națională de Acțiune Împotriva Violenței în Sport nu are competența de a pronunța sancțiuni ori de a examina un anume caz particular, ci de a coopera cu organisme sportive naționale sau de a promova a idealului sportiv.
Regulamentul Comisiei Naționale de Acțiune împotriva Violenței în Sport este la fel de învechit precum legea sportului, datând din anul 2002, iar art. 11 determină atribuțiile Comisiei. Printre acestea se regăsesc "stabilirea normelor obligatorii privind organizarea manifestărilor sportive și de prevenire a violenței cu ocazia desfășurării acestora", "sprijinirea realizării unor programe de informatizare în domeniul prevenirii violenței", "prezentarea în buletine informative a domeniului său de activitate", "promovarea idealului sportiv prin campanii educative și prin alte mijloace, susținând noțiunea de fair-play, în special în rândul tinerilor", "cooperează cu organisme sportive similare din alte ţări în condiţiile organizării şi desfăşurării unor meciuri sau turnee internaţionale între cluburi sau echipe reprezentative", sau "colaborează cu instituţii şi organizaţiile neguvernamentale cu preocupări în domeniu în implementarea unor programe de informare-documentare şi de cercetare ştiinţifică în probleme de violenţă;"
De asemenea, Comisia este nefuncțională deoarece nu se îndeplinește numărul de membrii prevăzuți de art. 4 din Regulament, anume 15 membri. La ultima ședință s-au prezentat doar 8 membri, iar cvorumul nu a fost îndeplinit din moment ce art. 8 din Regulament prevede că lucrările comisiei se desfășoară la sediul Ministerului Sportului în prezența a minimum două treimi din numărul membrilor, anume cel puțin 10 membri. Nefuncționarea acestei Comisii se datorează lipsei de finanțare deoarece membrii Comisiei nu sunt remunerați pentru activitatea desfășurată.
Prin urmare, decizia Consiliului Director de a trimite cauza dintre CSM Oradea și U-BT Cluj-Napoca la Comisia Națională de Acțiune Împotriva Violenței în Sport nu are nicio implicare practică din moment ce această Comisie nu are competența de a analiza cazul respectiv de a sancționa vreo echipă sau un jucător, cu atât mai mult cu cât este nefuncțională.
1 comentariu la aceasta stire:
Nasol
cu 2 ani în urmă (01.04.2023) RaspundeE cumva o glumă de 1 aprilie? Ca nu îmi dau seama și nu știu cum sa iau articolul, care pare destul de bine redactat și pertinent.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!