Minute | 36:24 |
Puncte | 22 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 18 |
Eficienta | 30 |
Miercuri, 21 decembrie, U-BT Cluj-Napoca joacă ultimul meci din EuroCup în anul 2022. Campioana României primește vizita lui ratiopharm Ulm, formație ce îi este vecină de clasament, cu un bilanț de 4-4.
Cu această ocazie, clubul clujean a organizat o conferință de presă la care au participat Mihai Silvășan și Karel Guzman. Iată ce a declarat antrenorul principal al alb-negrilor:
Este ultimul meci din turul acestei prime părți a EuroCup. Vom juca împotriva unei echipe extrem de competive, foarte tânără, cu jucători extrem de talentați în componență și care au foarte multă energie. Scopul nostru este să îi facem să dea puține puncte. Tot timpul când marchează multe puncte reușesc să câștige meciul, deci cu siguranță apărarea noastră va fi cheia în acest meci. Este un joc extrem de important pentru noi ca să rămânem acolo, în lupta pentru playoff și pentru primele 5-6 locuri din grupă. Este un meci acasă pe care îl jucăm în fața propriilor suporteri, îi așteptăm într-un număr cât mai mare și îmi doresc foarte mult să ne bucurăm împreună, la finalul partidei, de o victorie.
Întrebat cât de important e ca formația pe care o antrenează să țină pasul cu echipele din Top 8, Silvășan a răspuns următoarele:
Momentan și noi suntem pe un loc de calificare. De-asta am spus că e extrem de important acest meci. Dacă reușim să învingem, vom fi la egalitate cu Ulm, ei au 4-4, noi avem 3-5. Fiecare joc este extrem de important. Suntem abia la jumătatea sezonului, avem șanse de calificare. Este o grupă extrem de dificilă și de echilibrată. Trebuie să luăm pas cu pas fiecare antrenament, fiecare meci și să încercăm să fim tot mai buni, mai ales în partea de apărare, care ne-a pus probleme până acum. Nu știu dacă v-ați uitat la statistici, dar suntem pe locul al doilea la puncte marcate și pe primul loc la assist-uri. Deci avem o ofensivă bună, însă evident acest lucru nu ne-a adus mai multe victorii, nu ne-a adus victoria în fiecare meci. Concluzia logică este că trebuie să avem o apărare mai bună pentru a reuși să câștigăm la acest nivel.
Tehnicianul studenților a vorbit și despre duelul pierdut cu Prometey și despre ce le-a transmis jucătorilor săi:
Nu ne gândim la cele trei meciuri din campionat. Mentalitatea noastră este să luăm fiecare meci în parte și să încercăm să jucăm un baschet de calitate la fiecare meci. Într-adevăr, din diferite motive, la meciul de la Prometey atitudinea noastră în apărare a lăsat de dorit. Nu vreau să le găsesc scuze băieților însă drumul și tot ce s-a întâmplat în acea deplasare și-au pus amprenta asupra stării noastre fizice. Însă, chiar și așa, trebuie să nu lăsăm lucrurile negative să ne afecteze, să nu găsim scuze și să încercăm măcar la fiecare meci să dăm tot ce avem mai bun din noi. Acest lucru se vede, în special, pe partea de apărare. Evident când primești peste 100 de puncte este aproape imposibil să câștigi în Europa un meci. Asta s-a întâmplat la Prometey. La pauză le-am spus: dacă nu începem să ne apărăm, vom pierde acest meci. Așa s-a și întâmplat dar acel meci este de domeniul trecutului, am făcut analiza, am văzut video, am discutat cu băieții. Sunt ferm convins că toată lumea e motivată să ne îmbunătățim apărarea și să câștige meciul de miercuri. Sperăm să ne și iasă.
La final, Silvă a fost întrebat dacă echipa sa resimte oboseala, după atâtea partide jucat în diferite competiții:
Nu neapărat. Nu ceva mai mult decât la celelalte echipe. Această deplasare la Prometey am vorbit de ea pentru că a fost cu totul specială. Cu multe ore de întârziere a avioanelor, cu bagaje pierdute, cu lipsă de antrenament cu o seară înainte. Însă, repet, a fost ceva special, nu e un lucru care să se întâmple la fiecare deplasare. Eu cred că suntem într-o formă fizică bună pentru acest moment al sezonului. Evident că poate apărea oboseala la anumiți jucători care au evoluat mai multe minute, însă este ceva normal și lucrurile trebuie gestionate în antrenamente, prin recuperarea pe care o facem, prin intensitatea pe care o avem la antrenamente. Sunt convins că miercuri vom arăta o formă fizică bună.
Confruntarea dintre U-BT Cluj-Napoca și ratiopharm Ulm are loc miercuri, 21 decembrie, de la ora 19:00, în direct pe Prima Sport 1.
*foto: Nagy Melinda/u-bt.basketball
2 comentarii la aceasta stire:
...
cu 2 ani în urmă (20.12.2022)Intrebat daca considera ca echipa sa mai are nevoie de inca un jucator pentru a face fata ritmului alert al meciurilor, antrenorul celor de la U-BT a raspuns astfel:
" "
Sa speram ca baietii o sa se prezinte mai bine la acest meci. Haide U!
intrebari
cu 2 ani în urmă (20.12.2022)cata vreme reporterii pun doar intrebari cliseu, la fel sunt si raspunsurile
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!