Final 1 2 3 4 T
Satu Mare 16 13 17 16 62
FCC ICIM 12 13 13 16 54
  • Liga Natională de Baschet Feminin
  • Faza I
  • Etapa 1
  • 10.10.2019
  • 18:00
  • 500 spectatori

CSM Satu Mare câștigă acasă cu FCC Baschet Arad, conducând în mare parte din jocul primei runde

Vlase Andreea
10.10.2019

CSM Satu Mare și FCC Baschet Arad au oferit un meci intens și disputat în jocul care a închis prima rundă din grupa Vest a Ligii Naționale de Baschet Feminin. Gazdele s-au impus cu 62-54, pe sferturi: 16-12, 13-13, 17-13, 16-16. Alb-roșiile au condus peste 35 de minute, dar nu s-au dus la mai mult de 8 puncte până spre final. Arădencele au reușit să revină de câteva ori și să treacă în față în două rânduri. Mosby și Hadzovic au condus cele două echipe cu 24 și 22 de puncte, iar Popescu a reușit două triple decisive în final, prin care a dus ecartul la 9 puncte.

CSM Satu Mare a început meciul cu Bernice Mosby, Andrea Olah (Orosz), Maja Miljkovic, Alina Podar și Brittany Denson. FCC Baschet Arad le-a avut în primul 5 pe Adrienne Webb, Jefimija Karakasevic, Alina Pop, Dora Ardelean și Brankica Hadzovic. Oaspetele au rămas cu trei straniere pentru că Yanina Inkina are probleme familiale grave și contractul a fost reziliat de comun acord. A fost debutul oficial pentru cei doi antrenori aduși în această vară, Goran Boskovic la gazde și Dejan Mudresa la oaspete.

Mosby a deschis scorul cu un 3 points-play și l-a dus la 5-0. Gazdele au reușit câteva recuperări sub coșul advers în debutul partidei, dar au avut și un turnover de 24 de secunde. Oaspetele au marcat prima dată în minutul 3 și s-au apropiat la un punct pe pătrunderile lui Hadzovic, care a făcut 5-4. Arădencele au trecut la apărarea în zonă, iar Miljkovic și Mosby au dus scorul la 10-4. Au fost destule momente în timpul partidei când gazdele reușea să ajungă în poziții deschise, în timp ce galben-albastrele au forțat uneori șuturile din poziții dificile. Cei doi antrenori au făcut multe schimbări încă din primul sfert. Și sătmărencele au avut trei minute fără coș în a doua parte a sfertului și FCC a preluat prima dată conducerea după tripla lui Ardelean. Finalul perioadei de joc le-a aparținut gazdelor, Olah a egalat, iar Gladkova și Popescu au transformat libere pentru 16-12 la prima pauză.

Au fost destul de multe faulturi ofensive fluierate în acest joc. Mudresa a mutat cu Fodor pe poziția patru, cu o echipă mai mică, iar Karakasevic a înscris prima în sfertul secund, din apropierea panoului după ce a reușit să scape de adversara directă. S-a jucat pe contre în câteva rânduri în această perioadă de joc. Sătmărencele au reușit câteva intercepții la încercarea de pasă spre pivot a oaspetelor, iar Miljkovic ducea scorul la 18-14. Pop scutura plasa de la distanță și Fodor ducea din nou formația vizitatoare în față, 18-19. A fost rândul lui Miljkovic să înscrie de afară și Fodor egala la 21. Denson și Mosby au dus CSM-ul la +4, între aceste coșuri fiind o fază cu multe pase ciupite, luptă la sol pentru minge, care s-a încheiat cu expirarea timpului de atac pentru oaspete. Mosby a fost greu de oprit pentru adversare și a mărit ecartul la șase lungimi. Karakasevic stabilea scorul la pauza mare, 29-25.

În startul reprizei secunde jocul a fost lăsat puțin mai liber, fără să se fluiere atâtea faulturi, cu excepția celor ofensive. Au fost din nou intercepții multe în debutul reprizei, în care nu s-a înscris aproape un minut și jumătate. Schimbările din apărarea oaspetelor au dat roade, iar Webb și Karakasevic au egalat la 29. Sătmărencele au ratat mult în primele trei minute, inclusiv de la linia de fault, dar Olah a oprit această perioadă și Podar a dus scorul la 33-29 cu o pătrundere în diagonală. Ardelean a avut un coș cu fault și triplele lui Karakasevic și Hadzovic strângeau ecartul la un punct. Mosby a răspuns cu o triplă și oaspetele au încheiat sfertul cu trei minute și jumătate fără punct. Ardelean a ieșit cu 5 faulturi, iar Miljkovic a marcat 4 puncte prin care a făcut 46-38 la ultima pauză.

Webb și Pop au înjumătățit diferența în startul sfertului patru, iar Stoiedin marca prima de la oaspete. Au fost puține puncte înscrise în prima parte a acestei perioade de joc. Mosby și-a dus echipa la +7, profitând și de neînțelegeri în apărarea adversă, în timp ce Denson șchiopăta și a părăsit sala, ajutată de o colegă, cu câteva minute rămase din joc. Liberele lui Karakasevic și tripla lui Hadzovic au strâns ecartul la trei lungimi, 56-53 cu un minut și jumătate până la final. Popescu a reușit două triple consecutive cu care a rezolvat ecuația învingătoarei. Hadzovic a mai transformat o liberă spre final, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 62-54.

S-a văzut că cele două echipe sunt la început de sezon, cu faze haotice și pase destul de ușor de interceptat (16-20 la turnovers). A fost un meci disputat și intens, cu un ritm bun, dar și cu procentaje sub 40% la șuturile din acțiune. Gazdele au încheiat partida cu 22 de coșuri din acțiune din 59 de încercări (37,3%), cu 18/35 la șuturile din semicerc și 4/24 la triple. Arădencele au avut 18/53 (34% din acțiune), cu 13/34 de la semidistanță și 5/19 de afară. 14-13 a fost scorul la libere transformate și 36-34 la recuperări. Sătmărencele au profitat de greșelile adverse, marcând 21 de puncte după turnovers, față de 9. Banca gazdelor a făcut diferența cu 14 puncte, față de 6.

Bernice Mosby a fost coșghetera partidei cu 24 de puncte, plus 8 recuperări. Pentru CSM Satu Mare au mai înscris: Miljkiovic 13 puncte (9 assist-uri), Popescu 8 puncte, Denson 5 puncte (7 recuperări), Olah 4 puncte (9 recuperări), Stoiedin 4 puncte, Gladkova 2 și Podar 2 puncte.

Brankica Hadzovic a fost cea mai bună marcatoare a oaspetelor, cu 22 de puncte, plus 8 recuperări și 5 assist-uri, dar și 8 turnovers. Pentru FCC Baschet Arad au mai înscris: Karakasevic 13 puncte (7 recuperări), Ardelean 6 puncte, Pop 5, Fodor 4 și Webb 4 puncte.

Pentr cele două echipe urmează sâmbătă meciuri cu echipe mai accesibile, în etapa a 2-a. FCC Baschet Arad primește vizita celor de la BC Sirius Târgu Mureș de la ora 17, iar CSM Satu Mare va juca pe terenul lui CSU Rookies Oradea, de la ora 18:00.