Stiri Juniori U16 Feminin

F8. Olimpia Brașov și Sirius Târgu Mureș luptă pentru un loc în penultimul act al Cupei

F8. Olimpia Brașov și Sirius Târgu Mureș luptă pentru un loc în penultimul act al Cupei

Olimpia CSU Brașov și BC Sirius Târgu Mureș se întâlnesc în cel de-al treilea sfert de finală din Cupa României la baschet feminin, sâmbătă (25.02) în cadrul Final 8-ului de la Sfântu Gheorghe.

Parcusul acestor echipe a fost diferit în primul tur, Olimpia Brașov trecând fără probleme de CSM Târgoviște după o dublă victorie și 154-113 la general, iar Sirius Târgu Mureș a ajuns în Final 8 din postura de lucky loser, după ce a pierdut la patru puncte diferență dubla cu CSM Alexandria, 107-111.

Ambele au ajuns până în faza sferturilor și anul trecut, atunci fiind eliminate în acest punct. Brașovul caută prima prezență în semifinale după ediția 2018/2019, iar pentru Sirius Târgu Mureș o eventuală calificare ar fi prima după sezonul 2016/2017 în penultimul act al întrecerii. Asemenea ediției din acest an, și cea în care a atins anterior Sirius semifinalele s-a jucat sub forma unui Final 8.

Aceste două echipe s-au întâlnit în semifinalele ediției 2016/2017, atunci impunându-se Olimpia Brașov cu 72 la 57. Formația de sub Tâmpa avea să piardă în cele din urmă în finala din Sala Sporturilor „Kati Szabo” din Sfântu Gheorghe, 63-64 contra lui CSM Târgoviște.

Anisha Briana George a fost cea mai eficientă jucătoare din tabăra brașoveană în turul inaugural, cu o medie de 17.0 puncte și 9.5 recuperări, iar dintre autohtone Tunde Kilin și Ecaterina Armanu au avut ambele 9.0 puncte pe meci. Vita Horobets (13.5 puncte, 13.0 recuperări) și Tazsa Hammett (12 puncte, 9.0 recuperări) s-au remarcat de la Sirius, Rebecca Lipovan fiind jucătoarea autohtonă cu media cea mai bună de puncte, 8.5.

Prestația din primul tur o plasează pe Olimpia Brașov în Top 3 la media de puncte, recuperări, assist-uri, capace și eficiență, în cazul procentajelor de la două puncte jucătoarele lui Dan Calancea fiind primele în Cupa României, cu 52.2%. Sirius stă cel mai bine la recuperările ofensive (18.0, poziția a doua), iar la capace are medie asemănătoare cu Brașovul, dar este a doua formație ca medie de posesii pierdute în turul inaugural.

Partida dintre Olimpia CSU Brașov și BC Sirius Târgu Mureș va avea loc sâmbătă, 25 februarie, de la ora 17.00 în Sepsi Arena și o să fie în direct pe FRB TV.

*foto: Dan Potor / sportsmedia.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii