Stiri Juniori U16 Feminin

Lee Skinner și-a prelungit contractul cu CSO Voluntari până în 2026

Lee Skinner și-a prelungit contractul cu CSO Voluntari până în 2026

Lotul lui CSO Voluntari pentru sezonul următor începe să prindă contur, iar în mai puțin de o zi a fost anunțat al doilea jucător care va continua alături de echipă. Este vorba despre Lee Skinner, care și-a prelungit contractul până în 2026.

Skinner este un jucător de pozițiile 3-4, în vârstă de 32 de ani, cu o înălțime de 1.98 metri. Americanul a sosit la marginea Capitalei în vara anului trecut, de la Franklin Bulls (Noua Zeelandă), și a reușit să câștige atât Cupa României, cât și trofeul European North Basketball League în primul său sezon în România.

Baschetbalistul a fost utilizat în 44 de meciuri în LNBM și a avut medii de 8.5 puncte, 3.1 recuperări, 1.7 pase decisive și 1.1 intercepții, cu o eficiență de +9.9. De asemenea, a bifat 12 apariții în cupele europene, unde a înregistrat cifre de 11.0 puncte, 4.0 recuperări și 1.7 pase decisive, pentru o eficiență de +14.1.

Skinner a evoluat la nivel universitar pentru Wofford Terriers timp de patru ani în NCAA. Ulterior, a făcut pasul către Europa, unde a jucat pentru Geosan Kolin (Cehia), Inter Bratislava (Slovacia), Karhu Kauhajoki (Finlanda) și Anorthosis Famagusta (Cipru).

Până în acest moment, CSO Voluntari a anunțat prelungirea contractelor cu Lee Skinner și Kodi Justice, precum și despărțirea de Lucas Tohătan, care a semnat cu Vâlcea. Echipa va fi pregătită de Dan Ioan, care îl înlocuiește pe Ainars Bagatskis, alături de secundul Dean Medan.

*Foto:Facebook/CSO Voluntari

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!