Rapid București a ajuns la un bilanț de 10-5 în Liga Națională, după ce a câștigat un meci extrem de echilibrat cu CSM Târgu Mureș. Trupa din Capitală a făcut un sfert patru de zile mari, reușind să își adjudece un succes cu scorul de 81-74. Oponenții lor ajung la 7-8 în ierarhie.
CSM Târgu Mureș: Goran Martinic, Pavle Reljic, Amedeo Casale, Bogdan Popa, Szabolcs Santa
Rapid București: Christyon Eugene, Roman Penn, Martin Sotirov, Aurelian Gavriloaia, Mladen Armus
Startul confruntării a fost unul strâns, cu cele două echipe alternând la conducere, după mai multe reușite din interior. Astfel, după trei minute, tabela indica 8-8. Au urmat apoi mai multe momente de secetă ofensivă, înainte ca Jeremic să transforme un step-back de trei puncte, iar Roschnafsky să înscrie prin trei aruncări de la linia de libere. Kalackovskis și Armus au dus-o pe Rapid la două posesii, dar Popa a replicat imediat cu un coș de trei. Martinic și Gajovic aduceau Mureșul la conducere înainte de finalul primului sfert, dar Penn a fost și el faultat pe o aruncare de la distanță, iar scorul era 18-20 la capătul primelor 10 minute.
Jeremic și Gajovic au marcat primele patru puncte ale sfertului secund, înainte ca Armus cu un dunk și Dorneanu cu o triplă extrem de dificilă au răsturnat raportul de forțe. Penn a adăugat și el două puncte pe pătrundere, înainte de un timeout cerut de către Peter Farago. Armus avea să continue run-ul oaspeților, dar ardelenii prin Reljic, Santa și Martinic au găsit resursele să se apropie la o posesie cu aproape patru minute rămase din sfert. În cele din urmă, la cabine s-a intrat la egalitate: 43-43.
Ardelenii au rupt echilibrul pentru moment, cu triplele lui Martinic și Gajovic și un layup al lui Șolopa. Penn, Gavriloaia și Kalackovskis au întrerupt acest run cu reușite consecutive din interior, urmată de un stop-șut de la semi-distanță al lui Martinic. El a preluat încă o dată frâiele ofensivei echipei sale, reușind să asigure un avantaj de șapte puncte, 53-46, înainte de actul decisiv.
Pentru prima oară în meci, diferența a devenit de două cifre, după patru puncte la rând marcate de către Reljic și Casale. Eugene le-a răspuns acestora cu un and-one și a dat drumul unui run, la care au mai contribuit Kalackovskis și Armus, prin care bucureștenii veneau din nou la o singură posesie. Martinic și Eugene s-au duelat apoi în coșuri de la semi-distanță. Kalackovskis avea să îi aducă pe alb-vișinii în avantaj cu un coș de trei, după o pasă pe la spate a lui Eugene. Armus avea să crească ecartul. Popa a răspuns de afară, înainte de un nou coș din interior al lui Armus. Penn a punctat în tranziție și a asigurat temporar liniștea rapidiștilor. Aceștia au reușit să tranșeze în cele din urmă partida cu scorul de 81-74.
Mladen Armus a făcut un meci maare, adunând 20 de puncte, 15 recuperări și 5 pase decisive. Christyon Eugen a flirtat cu un triple-double, având 16 puncte, 7 recuperări și 10 pase decisive. De partea cealaltă, Goran Martinic și Vladislav Șolopa au marcat câte 15 puncte.
În etapa următoare, CSM Târgu Mureș va primi vizita altei echipe din București, Dinamo, în timp ce Rapid va juca acasă cu SCM U Craiova.
*foto: Facebook/Baschet Rapid
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!