U-BT Cluj-Napoca a reușit o prestație formidabilă pentru a bifa primul succes în noul sezon din EuroCup. Campioana en-titre a României a revenit de la -19 în meciul cu Neptuns Klapeida pentru a urca la un bilanț de 1-1. Lituanienii au avut o seară excelentă din spatele arcului, dar în cele din urmă s-au văzut învinși cu scorul de 102-107.
Gediminas Petrauskas a început cu Arnas Velicka, Rihards Lomazs, Arnas Berucka, Donatas Tarolis și Martynas Pacevicius. În replică, Mihai Silvășan a venit cu Iverson Molinar, Trey Woodbury, Mitch Creek, Karel Guzman și Nate Mensah.
Primele puncte pe tabelă au fost semnate de către Creek, dar balticii au intrat în joc prin reușitele lui Tarolis și ale celor doi jucători prezenți la EuroBasket 2025 din linia de start. Fostul jucător al Clujului și Oradiei a avut toată atenția reflectoarelor în startul de meci și a reușit să îi țină pe studenți la distanță. Gazdele au început asaltul de la trei puncte în finalul de sfert și și-au construit un avantaj considerabil după 10 minute: 30-19.
Cei doi pivoți ai campioanei României și-au ținut echipa în joc. Reușitele lui Mensah și Miletic de sub panou au făcut ca deficitul să nu crească considerabil. Velicka, starul lui Neptunas, și-a intrat în mână și a început să dirijeze jocul lui Neptunas atât prin punctele marcate, cât și prin pasele decisive. După o reușită a lui Arnas, diferența a atins un maximum de +19. Elevii lui Petrauskas s-au relaxat din acel moment și au comis o serie de erori prin care ardelenii aproape că au înjumătățit deficitul, cu Guzman și Russell în prim-plan. Tucker a marcat a zecea și ultima triplă a reprizei pentru Neptunas, însă U-BT rămânea în joc la intrarea la cabine, când tabela indica 56-48.
Jucătorii de la U-BT au ieșit mult mai montați de la vestiare și au marcat șase puncte fără răspuns. Lomazs a calmat apele cu o nouă triplă pentru lituanieni, iar Velicka i-a urmat exemplul și a readus diferența în double-digits. Creek și Mensah au continuat să producă pagube sub inel, însă Tarolis a oprit o nouă tentativă de revenire cu a doua sa reușită de afară în meci. Clujenii au prins mână de la trei în momentul potrivit și au reușit să vină la un singur punct în finalul sfertului trei, încheiat 78-77.
Guzman a egalat în debutul actului decisiv, dar Girdziunas a răspuns cu o nouă reușită din spatele arcului. Tarolis i-a urmat exemplul după liberele transformate de Mensah. Russell și-a continuat evoluția excelentă transformând un step-back de afară. Tot el a egalat apoi la 86, ajungând la 30 de puncte înscrise. Waterman a continuat recitalul triplelor din acest meci. Guzman și-a readus echipa la conducere pentru prima oară după trei sferturi. Velicka a înclinat din nou balanța în favoarea echipei sale cu o reușită de trei din fața lui Creek. Tarolis și Russell s-au duelat apoi în astfel de reușite. Richard a marcat primele sale puncte în meci și a dus scorul la 100-101. Molinar a dus diferența la +3 cu aproximativ 20 de secunde rămase din meci. U-BT avea să se impună în cele din urmă cu 107-102.
Daron Russell a fost în zi de grație și a adăugat 37 de puncte, 5 assist-uri și 2 intercepții. Mitch Creek a marcat 18 puncte, iar Nate Mensah a fost în double-double, cu 15 puncte și 12 recuperări. Donatas Tarolis a fost liderul lui Neptunas, cu 23 de puncte, 6 recuperări și 5 assist-uri. Arnas Velicka a totalizat 19 puncte, 4 recuperări și 7 pase decisive.
*foto: u-bt.basketball
10 comentarii la aceasta stire:
Bravo
cu 10 ore în urmă (07.10.2025)A fost chiar diferența de 19 pcte, la 52 - 33 în sfertul 2.
Felicitări U BT pentru victorie!
Acum sa vedem ce poate și în ABA
Aia cu 19 a fost o greșeală...
cu 9 ore în urmă (07.10.2025)Ce s-a întâmplat e că lituanienii au primit două libere pentru că cică noi eram în penalizare când defapt nu eram. Apoi la pauză li s-au șters punctele pentru cele două libere transformate. Amatorism pe care nu îl înțeleg la nivelul acesta, dar în fine...trecem peste
Ma feresc de cuvinte gratuite
cu 10 ore în urmă (07.10.2025) Raspundedar a fost ceva magic dupa acel prim sfert dezastruos si in contextul in care acele aruncari de 3 ale adversarilor toarna plumb, mai ales cand esti in cursa de urmarire. Un alt element care ne fonduce spre minune este faptul ca am avut o rotatie fff scurta in contextul in care Molinar a acumulat repede 3 greseli, cand Pat nu avea nicio reusita iar W a fost inexistent. Felicitari maxime ,mereU nUmai U!
Ce este cert...
cu 9 ore în urmă (07.10.2025) RaspundeEchipa aceasta are în continuare în ea acel X factor care a ajutat-o de atâtea ori mai ales în ultimele două sezoane, dar și înainte. Acum doua sezoane am avut reveniri peste reveniri: de la -19 cu Granca, -18 cu Ulm, -15 cu Slask și Buducnost, mă bucur foarte mult că asta nu s-a pierdut și sper că nici nu se va pierde. Apropo de acel meci cu Slask, meciul de azi îmi amintește oarecum de acela: la fel un meci cu o echipa pe hârtie mai slabă (părerea mea) în deplasare, în care inițial am jucat foarte slab după care am revenit...Și acel meci a fost zic eu un declic pentru ce a urmat după. Sper să fie la fel și acum.
Mă îngrijorează totuși apărarea, în afară de meciul cu Voluntari, nu cred că am avut meci în presezon în care să luam mai puțin de 90 de puncte. Și deja e o obișnuință ca adversarii să facă să plouă cu triple când joacă cu noi...Știu că a lipsit Taylor, dar nu mi se pare că asta a fost principală cauză. Bine măcar că am rupt blestemul Lituanian în ultimele două jocuri jucate cu ei (Wolves și astăzi).
Ca individualități...bravo lui Mensah! Chiar dacă în continuare mi se pare limitat ca procedeuri ofensive, azi a arătat că mărită să fie considerat om din rotația de bază. Woodbury nu se regăsește după ce a stat pe tușă o săptămână ...sper să își revină. Russell....ce mai este de spus: 37 de puncte și indice al eficienței de 38. Și mi se pare că nu va fi un caz izolat, omul mi se pare capabil de asemenea prestații constant. Ironic, singurul lucru care cred că îi va afecta cifrele va fi dacă echipa își va găsi chimia, și nu va fi nevoie ca el să fie eroul meciului. Chiar cred că se va bate la titlul de MVP al competiției. Sper doar să rămână ferit de accidentări pentru că poate fii un jucător uriaș și pentru noi ca și club, dar și pentru echipa națională.
Felicitari
cu 8 ore în urmă (07.10.2025) Raspundeva felicita un fan oradean.. ce revenire... Russell de pe alta planetă, Creek si Guzman joc solid, Pat incredibil cu 0 puncte la un moment dat s-a activat cand trebuia chiar in sfertul 4 cu cateva triple, Mensah cel mai bun meci de cand ii la U.. cred insa ca pentru a avea rezultate mai bune in Eurocup ca in ultimele 2 sezoane v-ar mai trebui cel putin un jucator un power forward. nu cred ca echipa asta va trece de sferturi in formula asta sau daca da foarte greu si cu sansă. va rugăm cand veniti in Februarie la turneul final 8 de Cupa Romaniei sa nu ii dati importanta , lasati-ne macar un trofeu sez ăsta ca in campionat greu de crezut ca va putem invinge in mai multe meciuri
Recunosc
cu 8 ore în urmă (07.10.2025) RaspundeCa in momentul in care eram la -19 (-17 in realitate), chiar nu mai speram in victorie. Si asta in ciuda faptului ca am reusit deja de atatea ori sa revenim frumos cred ca si de la -22. Totusi nivelul slab la care eram nu ma facea sa sper la asta.
Totusi, incet incet, echipa a tot erodat din deficit, pentru ca la scurt timp dupa pauza, sa fim la 2 puncte distanta de ei. Pentru mine Mensah a fost surpriza la care speram. Urias la recuperari, 13 la numar si s-a descurcat bine si pe faza ofensiva.
Guzman si-a revenit azi si a facut un joc foarte bun, a redevenit vechiul Guzman (si dunk-ul a fost superb), asta ma bucura poate si mai mult. Cumva de la Creek si Russel ma asteptam la un joc solid ca si pana acum, dar parca de la Fatts nici chiar asa… s-a apropiat de performanta lui Anthony Brown de anul trecut impotriva noastra, grozav “roman” 😅.
Ma astept ca sezonul asta sa tot fie meciuri d-astea chiar daca nu imi doresc neaparat, dar mna, asta e farmecul sportului.
De la ei, Tarolis a fost grozav, cel mai bun jucator, alaturi de Velicka, ma asteptam sa joace bine, dar parca chiar si asa mi-a depasit așteptările. Mare pierdere pentru Oradea ca l-a lasat sa plece.
E foarte important sa incepem Sambata cu dreptul in ABA si as spera si la o victorie cu Slask, ar fi grozav, apoi cu Dubai nu imi mai fac sperante, dar vedem. Oricum sa luam pas cu pas, va fi un sezon lung. Partea buna-i ca asteptarea a luat sfarsit si avem sansa sa vedem baschet fain din nou, in sfarsit.
Haide U!
Lol @
cu 8 ore în urmă (08.10.2025)Aruncarea deep de final a lituanienilor. Au intins coarda prea departe si s-a rupt. Altfel, impresionanta rezilienta psihica a echipei in conditii extreme, cu un Silva care a citit corect de data asta cum trebuie sa se comporte, inclusiv la timeouturi.
In fine, nu stiu daca o sa putem sa tinem asa un ritm ofensiv cu doua meciuri tari pe saptamana.
Evident
cu 7 ore în urmă (08.10.2025)Fara acel PF chiar si mai slab (ce s-ar mai putea gasi acum) greu de crezut ca vom putea duce pe termen mediu si lung..
A
cu 8 ore în urmă (08.10.2025) RaspundeSi am avut un pic de noroc la arbitraj. In sensul ca au fost ceva decizii clutch la limita care putea sa ne ingroape definitv.
Meci
cu 3 minute în urmă (08.10.2025) Raspundepe care ar trebui sa il revad pentru a-mi da seama cum l-am castigat dupa ce parea ca retraiesc cosmarul dintr-un trecut apropiat in care incasam recordul de puncte al competitiei.
Felicitari pentru o victorie pe care o consider de mare moral: s-a putut reveni de la -17 si s-a castigat in fata unei echipe cu reusite de 3 ce pareau fara sfarsit.
Un joc ce poate fi considerat o lectie: poti sa fi exceptional de la 3 daca ai un numar foarte mare de mingi pierdute, procentaj slab la libere, nu ai grija la faulturi personale, 3 jucatori pierduti astfel (au avut inclusiv un caz in care un jucator tocmai marcase de 3, deci incredere mare, pentru ca la faza urmatoare sa fie eliminat pentru 5 greseli personale)
In ceea ce priveste "U":
-cu o aparare care nu poate tine (pana acum) adversari la, sa spunem, <80 puncte si un joc ofensiv colectiv inca neslefuit (lasam aici realizari pur individuale pentru ca nu ar trebui sa ne bazam exclusiv pe ele) vor fi mereu meciuri stranse si rezultatele, in final, s-ar putea sa nu fie cele asteptate
-In ritmul asta Russell il va face destul de repede "uitat" pe Simpson.
-la o rotatie atat de scurta, in care deja trebuie sa lasi in teren 3 jucatori pentru mai mult de 30 minute uzura va veni repede, cu tot ce va insemna asta in termen de performanta si accidentari.
-Mensah a avut un joc bun dar raman, cel putin deocamdata, la parerea ca ofensiv vorbind nu ar trebui sa ne bazam pe el la faze mai... complicate.
Succes in urmatorul meci!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!