Dinamo București a avut parte de un start de sezon reușit. La primul meci în stagiunea 2024/25 din Liga Națională de Baschet Masculin, alb-roșii au trecut de CSM Târgu Mureș la limită, cu scorul de 87-84.
În partida de sâmbătă seara din Sala Sporturilor din Ștefan cel Mare, Ștefan Grasu a fost cel mai bun jucător al formației câștigătoare. Baschetbalistul de 21 de ani a fost principalul marcator al disputei, la egalitate cu veteranul Szabolcs Santa.
Grasu a început meciul ca titular și a fost prezent pe parchet preț de 32:58 minute, în care a adunat 19 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive. În aceste minute, dinamoviștii au avut +7 față de adversarii.
Extrema de forță a câinilor roșii a transformat 8/12 aruncări din acțiune, 3/4 din spatele arcului de cerc și și-a ratat singura încercare de la libere. Astfel, el a totalizat 24 de unități la eficiență, egalându-și recordul personal la această categorie de statistică.
Ștefan Grasu se află la al treilea consecutiv alături de Dinamo București și al patrulea per total, după ce a mai evoluat la gruparea din Capitală în sezonul 2018/19. De-a lungul carierei, el a mai îmbrăcat tricoul lui U-BT Cluj.
În etapa următoare, Dinamo București bifează primul meci în deplasare al noului sezon. SCM U Craiova va fi gazda alb-roșilor în runda secundă din LNBM.
*foto: Facebook/Dinamo București Baschet
1 comentariu la aceasta stire:
Frumos progres
cu 5 luni în urmă (23.09.2024) RaspundeUn om care mi-a plăcut mereu.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!