Stiri Juniori U16 Feminin

U-BT Cluj-Napoca își continuă revenirile: de la -14 la +15 în Pitești Arena

U-BT Cluj-Napoca își continuă revenirile: de la -14 la +15 în Pitești Arena

Miercuri, 20 martie, FC Argeș Basketball a primit vizita lui U-BT Cluj-Napoca într-un meci din etapa a 25-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Piteștenii au început foarte bine și, în ciuda unei reveniri a clujenilor, conduceau la 11 puncte înaintea ultimului act. A urmat un sfert adjudecat cu 30 la 4 de campioana României, care a rămas neînvinsă pe plan intern în acest sezon: 78-63.

FC Argeș Basketball: Raijon Kelly, Tudor Fometescu, Alin Andrieș, Chris Jones, Nikola Jevtovic

U-BT Cluj-Napoca: Bryce Jones, Adam Mokoka, Mihai Măciucă, Mareks Mejeris, Emanuel Cățe

Gazdele au început mai bine meciul, oaspeții izbutind să înscrie pentru prima oară de-abia la jumătatea actului inaugural, grație unei triple a lui Jones. Ca de-obicei, principalul remarcat al piteștenilor a fost Jevtovic, iar acesta și colegii săi au profitat de o defensivă pasivă a clujenilor și de o lipsă de concentrare vizibilă la linia de libere. Așadar, după zece minute, FC Argeș Basketball conducea cu 21 la 11.

Situația a stat foarte diferit în debutul sfertului al doilea când, conduși de DJ Seeley, alb-negrii au realizat un parțial de 13-0 și au trecut la conducere: 21-24. Jevtovic, revenit pe teren, a asigurat liniștea în sânul formației sale și aceasta, după un layup al lui Naje Smith, s-a distanțat din nou la două posesii. Mejeris și Jones au dat replica pentru trupa lui Mihai Silvășan care a intrat la vestiare cu un deficit de trei puncte: 37-34.

După revenirea de la vestiare, Chris Jones a izbutit un poster peste Cățe și apoi Andrieș a mărit diferența la șapte puncte. Celălalt Jones de pe teren a reușit un and-one la panoul elevilor lui Nebojsa Vidic, însă aceștia au continuat să fie de neoprit și Keshawn Curry a făcut ca diferența de pe tabelă să crească la peste zece puncte, 54-43, moment în care Silvășan a solicitat un timp de odihnă. Indicațiile sale n-au dat roade pentru că piteștenii au izbutit să își conserve avantajul de 11 puncte până la finalul sfertului al treilea: 59-48.

În primele 54 de secunde ale ultimei secvențe, oaspeții au marcat cinci puncte, astfel că a fost rândul lui Vidic să ceară time-out. Ardelenii au continuat să se apere excelent și, după mai multe acțiuni ofensive ale lui Jones, au egalat la 59 și apoi au trecut în avantaj: 60-61. Remontada excepțională a „studenților” a venit pe fondul unei agresivități ridicate, care s-a văzut și în numărul faulturilor comise. Așadar, „reversul medaliei” a fost că piteștenii au intrat rapid în bonus, însă aceștia au început să rateze aruncări libere. În ciuda mai multor întreruperi ale jocului solicitate de Vidic, U-BT Cluj-Napoca a dominat total actul decisiv și s-a impus cu 78 la 63.

Liderii învingătoarei au fost Bryce Jones (18 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive, 3 intercepții), Emi Cățe (13 puncte, 10 recuperări, 4 intercepții), Patrick Richard (9 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive, 5 intercepții) și Karel Guzman (10 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive).

De partea cealaltă, s-au remarcat Corey Allen (17 puncte, 4 pase decisive) și Christian Jones (11 puncte, 5 recuperări).

Datorită acestui rezultat, campioana României ajunge la un bilanț de 15-0 în Top 10. În schimb, gazdele au nouă victorii și șase înfrângeri.

În următoarea etapă, FC Argeș Basketball se va deplasa pe terenul lui CS Dinamo București, în timp ce U-BT Cluj-Napoca va juca în Sala Transilvania, împotriva lui CSU Sibiu.

*foto: Manases Sandor/U-BT Cluj-Napoca

11 comentarii la aceasta stire:
  • varu silvois :

    greu de zis ceva
    am vazut meciul pe frbtv si e altceva daca si vizionezi jocul, nu doar sa cunosti scorul in final. In plus, doar sfertul 4 a salvat clujenii de la infrangere, unul in care pitestenii efectiv au intrat in blocaj, inclusiv psihic. Sigur, acest bloocaj s-a datorat valorii clujenilor, dar totusi....nu mi-a placut jocul. Macar nu l-am mai vazut pe Lapuste in sfertul 4, in rest......

    cu 1 lună în urmă (20.03.2024)
    • wemby:

      in rest...
      ... si jucatorii sunt tot oameni. Trebuie sa tinem cont ca, asa cum a spus si dl antrenor al echipei FC Arges, "este cel mai simplu sa iti motivezi jucatorii cand joci impotriva Clujului".
      Toti adversarii din campionatul national isi doresc sa invinga Clujul si joaca extra-motivati. Sigur, nu e un lucru rau (absolut deloc), doar ca trebuie sa tinem cont ca si jucatorii Clujului sunt oameni, nu robotei. Daca ar juca fiecare meci la maxim cap-coada, la un moment dat s-ar termina bateriile. Asa, e mai bine sa fie dozat efortul si "calcata acceleratia" doar cat trebuie.
      Momentan, nicio infrangere. Si, sincer, nu cred ca ar fi vreun capat de lume daca ar pierde un meci U inainte de playoff

      cu 1 lună în urmă (20.03.2024)
    • wemby:

      in rest...
      ... si jucatorii sunt tot oameni. Trebuie sa tinem cont ca, asa cum a spus si dl antrenor al echipei FC Arges, "este cel mai simplu sa iti motivezi jucatorii cand joci impotriva Clujului".
      Toti adversarii din campionatul national isi doresc sa invinga Clujul si joaca extra-motivati. Sigur, nu e un lucru rau (absolut deloc), doar ca trebuie sa tinem cont ca si jucatorii Clujului sunt oameni, nu robotei. Daca ar juca fiecare meci la maxim cap-coada, la un moment dat s-ar termina bateriile. Asa, e mai bine sa fie dozat efortul si "calcata acceleratia" doar cat trebuie.
      Momentan, nicio infrangere. Si, sincer, nu cred ca ar fi vreun capat de lume daca ar pierde un meci U inainte de playoff

      cu 1 lună în urmă (20.03.2024)
    • U BT Cluj-Napoca sonyadang:

      câinii latră, ursu merge
      mie mi se pare incredibil cum varu silvois MEREU are o parere (atat proasta cat si neintrebata) despre Lapuste. La fiecare meci, postare, eveniment, etc… in scurt timp banuiesc ca o sa l si urmariti pe strada, sa i observati greselile si in viata cotidiana, nu? e usor sa comentam la tastatura si sa fim carcotasi, nu?

      cu 1 lună în urmă (20.03.2024)
    • U BT Cluj-Napoca Delekon:

      U
      Daca un club vrea sa împingă baschetul romanesc mai departe trebuie sa castige semifinala cu Oradea, sa gaseasca apoi un sponsor mai serios cu care sa se califice in grupele BCL. Altfel, e numai hate inutil pentru ce au realizat altii.

      Pana la urma si evolutia recenta a alui U a inceput cu victoria aceea cheie cu Peristeri in deplasare. Eu asta imi doresc sa vad.

      cu 1 lună în urmă (21.03.2024)
    Raspunde
  • YMCA alin67 :

    De fapt...
    nu ar fi vreun capat de lume daca U, ar pierde, sau nu, vreun meci in urmatoarele 250 de campionate, la fel de pasionante ca acesta. Astfel, echipele nici nu vor mai avea nevoie de antrenori cand vor juca cu ei, caci motivatia va veni de la sine. Altfel, jucatorii sunt oameni, nu robotei, totusi au baterii care se pot termina, adica ei, oamenii, nu roboteii. In alta ordine de idei, mi se pare ciudat ca mai exista cineva care inca crede ca aceasta mascarada de competitie are vreo miza, in conditiile in care nicio echipa nu retrogradeaza, iar campioana se stie de 3 ani. Singurul scop e de a-i plati generos pe toti "atarnatorii" FRB: arbitri, comisari, directori, responsabili cu diverse responsabilitati, reale sau inchipuite, etc. (marea majoritate, bani publici). Adica, ne facem ca jucam intens, intern si international, dupa care vine, sa zicem Luxemburg, o forta a baschetului european, si ne bate in super sala noastra, in extra atmosfera mirobolanta, cu cel mai minunat antrenor al secolului si cu cel mai iubit si apreciat jucator, din orice sport, de la Hagi incoace (o excludem pe Halep, fiind de genul feminin). Apoi infiintam niste academii regionale, dar nu le precizam obiectivele si strategia de lucru ca sa nu ne fure vecinii sarbi, unguri sau bulgari ideile si sa nu dezvolte si ei baschetul ca noi. In sfarsit, dupa vreo 50 de ani, vom atinge primul obiectiv, cel mai important, ne vom califica in calificarile pentru campionatul european. Pentru campionatul mondial targetul este de 500 de ani, daca se califica 120 de echipe. In calificari.

    cu 1 lună în urmă (21.03.2024)
    • U BT Cluj-Napoca Delekon:

      Nu mi s-a parut
      Ca u a avut anul trecut finala campionatului in mana. Imi aduc aminte destul de mult stres pe la mijlocul seriei si faptul ca mirosea nitel a infrangere.

      Dar poate am vazut alte meciuri.

      cu 1 lună în urmă (21.03.2024)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      cata ura
      gratuita :))) du-te unchiule si canta la alta usa, ca aici suntem ocupati sa vedem baschet european!

      cu 1 lună în urmă (21.03.2024)
    • YMCA alin67:

      Iertare
      Vai, v-am deranjat și voi aveați atâta treabă cu baschetul european. Voi, mai ales tu, emanați atâta dragoste prin comentariile voastre. De fapt asta spuneam și eu, că echipa voastră e doar "europeană", iar valoarea beneficiilor aduse baschetului românesc se situează pe axa numerelor în stânga lui zero. Încă o dată, iertare că pot avea opinii contrare celor ale adevăraților si singurilor cunoscători de baschet din partea asta a continentului. Haide U.... Vă iubesc, nepoților! Necondiționat

      cu 1 lună în urmă (21.03.2024)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca M F :

    o primire frumoasa din partea pitestenilor
    Dupa o primire asa prietenoasa din partea pitestenilor era de asteptat ca meciul sa fie unul frumos in care Argesul aproape ca a batut U CJ. Dupa cum zicea si antrenorul de la Voluntari - trebuie sa fii naiv sa crezi ca nu o sa vin ala un moment dat U peste tine, cel putin sezonul asta - are cu cine...

    cu 1 lună în urmă (21.03.2024) Raspunde
  • varu silvois :

    @pana...sony...c
    nu dau replici, e o prostie, insa imi pare rau ca am postat... neintrebat Nu se va repeta. Subiectul a fi protejat

    cu 1 lună în urmă (21.03.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!