Stiri Juniori U16 Feminin

U18 - Ștefan Neagu a marcat 77 de puncte într-un singur meci

Radu Bărăian

Radu Bărăian
12.04.2014

CSS Ploiești a terminat turneul semifinal din cadrul CN U18 cu o victorie în Seria J împotriva gazdelor turneului, CSS Târgoviște, scor 125-66. Interesant este faptul că din cele 125 de puncte marcate de prahoveni în acest meci, nu mai puțin de 77 au fost marcate doare de Ștefan Neagu, una dintre speranțele baschetului românesc. 

Ștefan a fost integralist în duelul cu echipa de lângă Turnul Chindiei, având în tot acest timp procentaje de 64% (21/33) la aruncările de 2 puncte, 47% (9/19) de la mare distanță, respectiv 57% (8/14) de la linia de fault. De asemenea, tânărul jucător a mai contribuit la succesul echipei sale cu 7 recuperări, 6 pase decisive, o intercepție și doar 3 mingi pierdute, totul pentru un indice la eficiență de 60 de unități. 

În cadrul acestui turneu semifinal desfășurat la Târgoviște, CSS Ploiești a jucat 4 partide, dintre care 2 au fost câștigate și 2 au fost pierdute. Din punct de vedere al sportivului Ștefan Neagu, acesta a terminat cu 38 de puncte (vs. LPS Târgu Mureș), 52 (vs. CSU Cuadripol Brașov), 24 (vs. Bega Timișoara), respectiv 77 (vs. Târgoviște). 

Mai jos puteți vizualiza un video cu acest tânăr baschetbalist, Ștefan Neagu, însă nu din meciul cu CSS Târgoviște:

*Foto: csuasesoft.ro

2 comentarii la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Aparare
    Cine s-a aparat la FANE ? L-am vazut pe Neagu marcand 30-40 puncte majoritatea pe patrundere pe mana stanga. Toata lumea il cunoaste.... Chiar nu a existat un jucator capabil sa-l blocheze ? De-a lungul timpului am vazut cel putin 10 meciuri in care Fane a fost blocat si echipa lui a pierdut lamentabil. Poate a fost o vrajeala de meci Neagu contra Adiohos- nepotul Federatiei..

    cu 10 ani în urmă (12.04.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe start :

    asa e vrajeala
    si mie mi se pare o vrajeala de meci ,se incearca doar obtinerea de statistici care oricum nu sunt corecte mai putin cele pentru puncte marcate restul e o gainarie de statistica la nivelul juniorilor,o sa vedeti la turneul final daca NEAGU va juca cu clujul nu va marca mai mult de 15 pct,trebuie prins lotul de u18 ..............ii" sufla un ceafa "cei de "97

    cu 10 ani în urmă (14.04.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!