U-BT Cluj-Napoca s-a reunit luni, 22 august, iar ședința de pregătire din Sala „Gheorghe Roman” a fost deschisă presei. Andrija Stipanovic și Stefan Bircevic au fost primii jucători străini cu experiență din lot care au ajuns la Cluj-Napoca.
Stipanovic a oferit câteva declarații, potrivit u-bt.ro declarând următoarele:
„Sunt entuziasmat că începem pregătirea. A fost o vară lungă, m-am odihnit și acum ne așteaptă noi provocări. Avem un lot bun, au rămas câțiva jucători de bază. Pe de altă parte, cred că cei noi se vor integra ușor. Ne vom antrena din greu pentru a crea o chimie bună. Știu că restul echipelor din campionat s-au întârit și va fi interesant. În EuroCup vom întâlni oponenți de calibru, sper doar să fim sănătoși și sunt convins că îi vom avea pe fani alături. Alături de ei cred că putem avea șanse bune în EuroCup!”
Campioana României o să continue pregătirea pe plan local, urmând ca în perioada următoare să se alăture lotului și sportivii plecați la echipele naționale. Clujenii vor pleca ulterior în Serbia pentru un turneu de verificare, iar partide amicale vor avea și în Grecia.
*foto: Manases Sándor / u-bt.ro
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!