Stiri Juniori U18 Feminin

Antonis Constantinides: „Va fi dificil pentru noi, dar și pentru Le Mans de asemenea”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
25.02.2015

Energia Târgu Jiu și Enel Basket Brindisi s-au calificat împreună mai departe în sferturile de finală ale FIBA EuroChallenge. Oltenii erau deja calificați, în timp ce Brindisi avea mare nevoie de victorie la Târgu Jiu pentru a obține biletele către play-off. Victoria italienilor a venit, aceștia impunându-se cu 78-67

Antonis Constantinides, antrenorul echipei din Târgu Jiu, a vorbit la finalul meciului cu Brindisi despre căderea elevilor săi în a doua jumătate de joc, despre calificarea în sferturi, dar și despre următorii adversari din Europa, francezii de la Le Mans. 

„Înainte de toate vreau să felicit echipa Enel Brindisi pentru victorie și pentru calificarea în play-off-ul EuroChallenge, rezultatul final fiind unul corect. Am găsit motivație pentru acest meci chiar dacă știam dinainte că ne calificăm și terminăm grupa pe prima poziție, dar, din păcate, am arătat acest lucru doar în primele 3 sferturi. Sunt puțin dezamăgit de reacția noastră din ultimele 2 minute ale actului al 3-lea. În opinia mea, meciul s-a pierdut acolo deoarece am început să luăm decizii foarte proaste în ofensivă și nu am avut aceeași concentrare în defensivă. Pe de altă parte, nu vrem să ne oprim aici. Avem parte de o provocare foarte mare în runda următoare din EuroChallenge, va fi dificil pentru noi, dar și pentru Le Mans de asemenea. Vom încerca să dăm totul pe teren și ne vom pregăti 100% pentru a câștiga aceste două meciuri care ne vor duce în Final Four. Până atunci însă, poziția în care suntem acum, ne face pe noi, orașul și țara foarte mândri”, a mărtusit Constantinides. 

Sferturile de finală cu Le Mans se vor juca pe sistemul „cel mai bun din 3 meciuri”, iar Energia va beneficia de avantajul terenului propriu datorită faptului că au fost mai bine clasați în faza „Last 16” decât gruparea din Hexagon. Prima partidă se va juca la Târgu Jiu, a doua în Franța, iar decisivul dacă va fi nevoie din nou în orașul gorjean.

*Foto: Andi Popescu (csenergia.ro) 

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cactus :

    Meci foarte greu
    Cei de la Energia vor avea nevoie de foarte multa daruire si munca ca sa poata trece de echipa celor de la Le Mans. Echipa celor de la Le Mans. RODRIGUE BEAUBOIS impreuna cu Daniel Ewing fac o pereche foarte buna, Beaubois este fost jucator de NBA la Dallas Mavericks unde a prins minute bune. In spatiul de 3 secunde Michal Ignerski le va pune gorjenilor multe probleme, el este o fosta cunostiinta a echipei Gaz Metan Medias, de sezonul trecut. Ignerski are o aruncare de 3 foarte buna, el fiind cel mai bun jucator al confruntarii cu Gaz Metan Medias.

    cu 10 ani în urmă (25.02.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!