Cătălin Burlacu a avut o seară extrem de bună la Sala Sporturilor Horia Demian, în ciuda faptului că eroarea din finalul jocului putea să-i coste victoria. Pivotul în vârstă de 35 de ani a înregistrat 18 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive pentru un index de 22 de unităţi la eficienţă în victoria pe care Ploieşti a repurtato rivalei "U" Mobitelco BT Cluj-Napoca.
Într-un interviu acordat site-ului nostru, Burlacu ne-a declarat că diferenţa a fost făcută de greşelile mult mai puţine înregistrate de echipa sa. Întrebat ce părare are de injuriile la adresa sa ale audienţei clujene, căpitanul ploieştenilor spune că se hrăneşte cu aceste injurii.
O victorie importantă obţinută în prelungiri. Cum ţi s-a părut confruntarea ?
Mi s-a părut un meci disputat exact aşa cum am anticipat, cu nişte execuţii frumoase atât în atac cât şi în apărare. A fost o luptă mult mai dârză, a noastră, în apărare, fapt ce a făcut diferenţa plus greşelile mai puţine înregistrate de către echipa noastră. Am avut mintea mai limpede în anumite momente cheie ale partidei. Puteam încheia jocul înaintea reprizei de departajare, însă aveam un plus şi dacă intram în prelungiri şi asta s-a văzut.
Regreţi tehnicul luat în prelungiri ?
Regret, vă daţi seama, însă dacă e să vorbim pe marginea acestui subiect pot spune că am o istorie întreagă în această sală, în faţa acestui public "minunat". Nu am ajuns injurii ci pur şi simplu i-am invitat să strige. Vă daţi seama, singur am mai multe meciuri decât întreaga bancă tehnică şi actualii jucători ai clujului adunaţi la un loc. Cred că publicul clujean mă cunoaşte mai mult pe mine decât pe ceilalţi jucători.
Ai un mesaj pentru publicul clujean ?
Nu, nu. Doar să fie la fel de minunaţi pentru că eu mă hrănesc din asta, din toată inima. Trăiesc pentru acest meci, iar ei mi-au făcut seara să fie şi mai frumoasă.
27 comentarii la aceasta stire:
minunatul
cu 12 ani în urmă (28.10.2012) Raspundeinfect ai fost, infect ai ramas.Niciodata nu vei fi ca Stanescu minunatule.
Asa este
cu 12 ani în urmă (28.10.2012) RaspundeClujeni ignorati-l daca vreti sa-l invingeti!
Minunatul
cu 12 ani în urmă (28.10.2012) RaspundeNormal că n-o să fie ca Stănescu, din moment ce e mult mai bun.Cât despre provocări, ar fi trebuit să-l vedeţi pe Cuic la Ploieşti, pe vremea când era jucătorul vostru.
minunatul
cu 12 ani în urmă (28.10.2012) Raspundedegeaba e bun, daca nu are caracter!Un adevarat sportiv trebuie sa fie un exemplu pt toti!Pozitiv! Vi se pare ca el este?
bravo
cu 12 ani în urmă (28.10.2012) Raspundenici eu nu puteam sa o zic mai bine! m-ai uns pe suflet, Burlacule! ms!!:)
!!!!!!!
cu 12 ani în urmă (28.10.2012) RaspundeBurlacule, daca tu te hranesti cu ceea ce iti " ureaza" publicul din Horia Demian, sa fi convins ca o sa-ti dea in continuare ceea ce meriti. Tu nu stii sa respecti adversarul fie el U Mobitelco sau alta echipa. Tu esti tratat la fel peste tot, nu numai la Cluj. Acest lucru spune multe despre caracterul tau, despre educatia ta etc. Degeaba ai talent daca nu ai educatie, nu ai cei 7 ani de acasa... Oare de ce un jucator precum Stanescu ( care este peste tine din toate punctele de vedere )este aplaudat si respectat in orice sala din Romania? Pentru ca are educatie, are caracter si este un adevarat sportiv, este OM. Asa ca hraneste-te tu cu ceea ce meriti. Cat despre baschet sa nu uiti un lucru! In seara asta, ati castigat un meci, nu un razboi. Mai e mult pana departe.Ati castigat cum ati castigat, cu ajutorul arbitrilor. Este ca si cum ai traii din furat, voi cei de la Asesoft sunteti complici la furt, la furaciune. Asa ca mai bine v-ati vedea de hotiile voastre. Din astea traiti de ani de zile. Despre cat de cunoscut esti tu fata de banca Clujului, eu cred ca multa, multa lume nu te cunosate ce esti tu cu adevarat, adica un frustrat,un complexat, in nici un caz un om, esti sub demnitatea umana. Te asteptam oricand la Cluj...cu siguranta vei primi ceea ce meriti.
bravo
cu 12 ani în urmă (28.10.2012) Raspundenici eu nu puteam sa o zic mai bine! m-ai uns pe suflet, Burlacule! :)) ms!
!!!!!
cu 12 ani în urmă (28.10.2012) Raspundenici eu nu puteam sa o zic mai bine ca marco!!!!m-ai uns pe suflet, marco!!!!!!
Da...
cu 12 ani în urmă (28.10.2012) RaspundeSunt si eu curios ce crede un om care a venit prima data la acest meci. Sau care a vazut prima data acest meci si a auzit o sala intreaga injurand-ul pe Burlacu...Nici voi nu sunteti mai presus de el. Nu trebuie sa va placa fiecare jucator si nu trebuie sa fie toti ca Stanescu.
sigur ca da....
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) Raspundeauzi minunatule.publicul a inceput sa huiduie in momentul cand burlescu a aratat caracterul infect. a dat un genunchi in coapsa la barnette.nu vreau sa intram in amanunte.ssi cel care a venit prima data la meci cred ca si-a dat seama de ce este huiduit cineva.dar si eu as purtea sa intreb...cel care merge prima data la meci de baschet la ploiesti, si vede ca toata lumea scuipa seminte ce crede?
@m.sandor
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) RaspundeNu ma intelege nu il apar pe Burlacu. Si nici nu sunt fan Ploiesti sau asa ceva. Dar asa vrea publicul din Cluj sa fie perceput? Da Burlacu e cum e. Si face o gramada de faze. Dar daca stau si in injura in timpul meciului...Nici ei nu sunt mai presus de el.
@m.sandor
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) RaspundeTe astept la un meci la brazi sa fii surprins cum intr o sala de baschet a unui sat vine lume mai buna decat la voi la cluj. Dar mai bine ramaneti pe treaba voastra acolo in lumea voastra.
..
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) RaspundeIncep sa cred ca unii din voi chiar aveti probleme cu capul. Daca voua vi se pare normal ca un jucator sa fie injurat in halul ala, inseamna ca traiti in jungla. Branco Cuic, nu a fost, nu este, si nici nu va fi vreodata suportat de cineva din ploiesti, dar niciodata nu a fost injurat in halul acesta, doar huiduieli, si atat... si nici nu o sa auziti vreodata "m... Cuic" si a facut aceleasi gesturi, sau poate mai rele ca ale lui Burlacu, asa terminati cu actele astea de oameni cuminti si cu caracter, cand de fapt sunteti de tot cacatul. imi cer scuze pt eventualele greseli de scriere.
Rusine
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) RaspundeRusine lui Burlacu pt modul cum se manifesta si rusine publicului din Cluj care arata ca de la civilizatie pana la Cluj sunt multi "ani lumina " .
Pofta buna!
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) RaspundeDaca se hraneste din asa ceva, nu pot decat sa ii urez pofta buna.
da, clujul e de c*cat
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) RaspundeOK.NU mai intru in polemici.Daca ajungem sa vorbim ca la cluj e public de tot c*catul, asa o fi.asa este, habar nu avem de baschet, avem jucatori infecti,.Numai ploiestenii sunt curati, inteligenti si cei mai corecti in frunte cu Cocoselu.Si-s prosti si cei din alte orase care mai injura si il huiduie pe cel mai iubit dintre ploiesteni.Felicitari pt victoria aasta curata si meritata.Si lui Dado pentru inspiratia de ultim moment la TO -ul in ultimele secunde.Sunteti bravi si tari, nici nu stiu noi muritorii de rand ce mai cautam printre voi.Daca tot suntem la idoli, Messi e injurat si huiduit de 80000 de oameni la Madrid, si nu vad ca l-ar deranja.Scuze pt comparatie, Burlescu si Massi nu ar trebui amintite nici macar in aceeasi era.Eu sunt mandru de publicul de c*cat care vine la meciuri la Cluj.Niciodata n-o sa aveti public cum e la Cluj, Mures, Timisoara, Sibiu.Niciodata.Si asta va doare.Careva intr-un comment a zis ca vin la sala cei care se duc la meciuri de fotbal.Da, si care-i problema?Sala sporturilor s-a umplut in 2 zile de 2 ori la maxim.Am avut si handbal CL.Tot meci pierdut.Are dreptate gabitzu.La cluj civilizatia e zero.sigur ca da.la's ca in alte orase unde unii mai omoara si jucattori, sau intra pe teren si lovesc fotbalisti e civilizatie.O zi buna
@m.sandor
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) RaspundeSandor, adevar graiesti, dar as mai adauga ceva: Prefer sa fiu de c*cat decat ploiestean!!! Cred ca Gioolgau burlacu asta chiar vroia ce ii ofeream noipe ntru ca altfel nu inteleg de ce tot baga mana in fundul jucatorilor nostrii sau probabil vroia sa le stimuleze prostata sa produca cat mai mult pentru a nu muri si el saracu de foame!!! Oricum la urmatorul meci propun sa ii punem la pachet sa nu moara saracu obiect de foame!!!
Oricum inclan ca ploiestiul are ora de antrenament de box si de actorie la cat dau din pumni, genunchi si coate ( chiar si Stanescu a inceput sa joace asa) si actorie la cat de artistic tot se imprastiau pe acolo....
P.S. Diferenta intre NOI si ploiesteni este ca noi ne platim bilet, ne platim deplasarile si nu asteptam pomeni de la club sa ne facem datoria de spuporteri, pe cand voi.....
@hell
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) Raspundenu are rost sa discutam care ce a facut ca o sa ne sara in cap cunoscatorii baschetului mioritic.noi suntem de cacat.lasa prietene, sa stam noi in cacat, dar macar evem ECHIPA si nu individualitati.ce frumos a fost initiativa nu sta jos pana ce nu dam cos.muresenii au mai facut asta.sa ai o zi buna, plec ca trebuie sa ascult o manea
@hell @m.sandor
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) Raspundebravo mai baieti. imi vine sa va aplaud cand vad cat suflet puneti voi ptr. echipa dun cluj.
dar in nicio alta sala din tara asta nu s-a strigat ca in cluj( atentie si femei si copii si pensionari ) m**e burlacu.
De-abia-i asteptam pe clujeni la ploiesti la meciul retur , sa vina aceeasi gasca ce vine de cativa ani buni si sa le intrebam pe fetele care vor face parte din grup ( unele cica serioase ) de unde stiu ele de m**e ( din experienta lor si a mamelor lor )?
din mesajele voastre observam ca treceti peste anumite aspecte ale civilizatiei si bunului simt ( de altfel caracteristice ardelenilor ) .
Voi sunteti veniti de la tara ?
Minunatii
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) RaspundeNu aprob deloc comportamentul lui Burlacu si de asemenea mi se pare logic acel fault tehnic dat lui de infumuratul Ciulin (acelasi Ciulin care nu a observat de multe ori degetul mijlociu al lui Cuic aratat spre tribuna de la Ploiesti), asa cum nu voi aproba niciodata comportamentul delirant si frustrant al minunatului public al Clujului cu privire la acest cioban(Burlacu), pana la urma lumea ar fi trebuit sa inteleaga ca e un simplu meci de baschet si atat si ca la baschet exista respect, fair play si bun simt fata de cei din jur. Aia care manca seminte in sala de la Ploiesti/Brazi(o afirmatie mai mult decat idioata, exista doar popcorn ca in orice sala civilizata) nu au strigat niciodata "m..e X" desi uneori acel X a aratat semne obscene publicului, a fost huiduit la maxim si cam atat, nu s-a aruncat niciodata cu sticle de plastic si alte obiecte spre cineva asa cum s-a intamplat in anii trecuti prin anumite sali cu public minunat. In fine, cred ca sunt o imagine urata a baschetului aceste gesturi de badarani si de o parte si de alta, frustrarea fiind maxima din pacate si nu prea inteleg de ce, e un meci de baschet si atat. Ar trebui sa vorbim mai mult de baschet, scheme de joc, eficienta, statistica si nu "de cata carne ii dam lui X sau lui Y". Aproape ca incep sa cred ca dupa retragerea lui Burlacu, la meciul dintre aceste doua echipe va fi o sala aproape goala si ca vor veni doar cei care sunt interesati strict de baschet, ceilalti nemaiavand cui sa ii dea m..e
ca musca...
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) Raspundefiecare se hraneste cu ce-i place, nu-i asa? Burlacu provine din fotbal si are un comportament ca atare, iar tribuna i-a cintat in struna...
@ M.Sandor
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) RaspundeIntradevar ne racim gura degeaba, ui la ei ce posteaza, cat sunt de inocenti, de virgini, de feciorelnici... merita un grup statuar, un monument si ridicati la rang de cardinali si cavaleri ai ordinului de varza acra! La ploiesti totul este fantastic, roz si toti sunteti niste domni in adevaratul sens al cuvantului!! Din cauza domniei si a elegantei noastre amenintati suporterii nostri care vin la Ploiesti nu? De aia cand noi am scandat Romania voi ati urlat asesoft ca inecatii, din respect pentru tara asta nu? Ne amenintati? nu uitati ca o sa mai fiti platiti si data viitoare sa veniti, nu uitati sa cereti si spor pentru persoane cu dizabilitati! Nu uitati ca si noi noi putem sa va amenintam si sa va tratam asa cum cereti! Asa cum am mai zis noi venim la sala pe bani nostri si nu trebuie sa fim platiti!
Pierdere de timp
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) RaspundeSubiectul nici nu merita discutat...
Nefericit titlu și articol.
despre incident
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) RaspundePoate cineva sa imi spuna si mie ce a facut ca la tv nu prea a aratat doar ca se bucura excesiv...
@dante
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) Raspundes-a bucurat excesiv si a aratat folosing degetul mijlociu ca are un inger deasupra, indicand tribunei unde anume inseamna deasupra.
In rest, un jucator poate arata acelasi deget si suporterii lui sa vorbeasca despre buna lor cuvinta :)) superb.
in general
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) Raspundein afara de incidentul mentionat nu as scuza sala pentru ce s-a strigat desi are circumstante atenuante. stim ca meciul u - asesoft e cel mai jucat meci in ultimii ani datorita intalnirilor din playoff in special si asa se explica de ce publicul a fost frustrat pana a explodat folosind cuvinte mai putin laudabile. cu cat joci mai mult cu asesoft cu atat esti frustrat mai mult de aceleasi circumstante: arbitri indoielnici (sa nu zicem altfel), caracterul absolut infect al lui 10 si marioneta care sta in picioare langa banca. cu cat ii vede sala mai des cu atat nu ii suporta mai mult. As face apel totusi sa nu i se mai dea lui 10 chestia aia din doua motive: nu e frumos si oricum ii place, deci nu rezolvati nimic.
eu
cu 12 ani în urmă (29.10.2012) Raspundeatunci te injuram incontinuare si nu mai minti ce te vede toata lumea cum te inervezi
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!