Stiri Juniori U18 Feminin

CSU Ploiești va juca în EuroCup!

Adrian Micinic

Adrian Micinic
01.07.2013

 

CSU Asesoft Ploiești a confirmat zvonurile cu privire la participarea în următoarea ediție a EuroCup și a anunțat acest lucru prin intermediul site-ului oficial. Competiția, a doua ca importanță în sportul cu mingea la coș rezervat echipelor de club din Europa, este organizată sub egida ULEB. Invitația în această întrecere este ușor surprinzătoare în condițiile în care Asesoft provine dintr-un campionat cu statut semiprofesionist.

În sezonul 2013/14, EuroCup își mărește numărul participantelor de la 32 la 48. Echipele invitate vor fi repartizate în două conferințe pe criterii geografice. Aceste conferințe sunt implementate doar pentru prima fază a grupelor și au ca scop limitarea cheltuielilor pentru cluburi, respectiv posibilitatea de a călători mai puțin. De notat că prahovenii ar putea întâlni adversari de calibru. Un exemplu în acest sens constă în faptul că la nivel de EuroCup vor juca și cele șapte echipe eliminate din turneul preliminar al Euroligii masculine.

Conform csuasesoft.ro, elevii lui Arnautovic îşi vor disputa partidele de pe teren propriu din EuroCup fie în Sala Olimpia din Ploieşti, dacă această va fi dată la timp în folosinţă, fie în Capitală. Noua sală polivalentă a clubului Dinamo Bucureşti (2.600 locuri), inaugurată în urmă cu două luni, pare, la acest moment, varianta cea mai la îndemână, întrunind aproape toate cerinţele forului de specialitate. Totuşi, oficialii grupării ploieştene trag speranţe că lucrările de modernizare a Sălii Olimpia se vor încheia până la sfârşitul lunii septembrie.

„Ne dorim să revenim la Ploieşti printr-un meci în EuroCup şi, astfel, să le mulţumim suporterilor noştri pentru cei doi ani în care au făcut naveta, în mod constant, la Brazi. Atât Sala Olimpia, cât şi nouă arenă a clubului Dinamo au primit undă verde din partea FIBA, totul depinde de felul în care se vor concretiza lucrările de renovare la Ploieşti” a precizat Ionuț Georgescu, președintele clubului.

Astfel, prin invitația în EuroCup, CSU Ploiești va juca cel puțin zece meciuri într-o competiție de nivel ridicat. De notat că prahovenii au mai jucat în această întrecere, însă atunci denumirea acesteia a fost Cupa ULEB. Atunci, mai exact în sezonul 2007/08, CSU Ploiești a întâlnit echipe precum Galatasaray Istanbul, Akasvayu Girona, Hemofarm Vrsac sau Spirou Charleroi. Asesoft a bifat patru victorii și a pierdut șase partide, iar din punct de vedere individual Virgil Căruțașu a fost cel mai bun recuperator al sezonului regulat.

Tragerea la sorți a grupelor pentru prima fază a EuroCup - ediția 2013/14 va avea loc în toamnă, de abia după disputarea turneului preliminar în Euroliga masculină.

15 comentarii la aceasta stire:
  • CSA Steaua București tzony :

    Oho!
    Felicitari Asesoft. Sa speram ca o sa faca o figura frumoasa. Acum trebuie sa vedem si cateva transferuri de calitate!
    Mult succes

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș mickeymouse :

    haha
    Aici nu vor mai tine figurile din campionat. Nu o sa tolereze imbrancelile, injuraturile si presiunea de pe banca. Eu mizez pe o participare rusinoasa in care vom lua bataie sanatoasa la absolut orice deplasare. Poate mai castigam vreun meci acasa dar pronosticul meu este de 2-8 la final.

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe fuzzywuzzy :

    hahaha
    Penibil... anul trecut a fost singura echipa care s-a facut de rusine in Eurochallange, venind de pe pozitia de echipa campioana a Romaniei. In acest an preconizez un 0 la meciuri castigate, iar o parte din ele la diferente mai mari decat cu finlandezii din sezonul precedent.

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe gabi30us :

    Nicio stima
    Adevarata ,, valoare''o sa-si spuna cuvantul si de data aceasta. Propun ca Asehotii sa faca o cerere sa fie arbitrati de cILIUN, Fabiana, Grigoras si restul sleahtei. Sa poata si maimutoiul iACOBESCU de pe banca sa-si faca numarul pentru care este platit.

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • NIMENI@ION :

    invidia iese pe afara
    multi dintre voi habar nu aveti ce inseamana asemenea competitii baietii ati auzit de Girona de Lokomotiv Kuban echipe pe care nici nu visati vreoadata sa va calce parchetul salii voastre.Diferenta dintre noi si voi este de cativa zeci de anii..Multa bafta in anonimatul in care va zbateti

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe geok :

    penibili
    ce penibili sunteti in comentariile voastre.In loc sa vedeti lucrul bun ca o echipa romaneasca va juca in eurocup voi sperati in 0-10,2-8 si altele. Am mai spus va transformati rapid in suporterii de fotbal.Iar pentru cei care pun la indoiala valoarea arbitrajului romanesc verificati unde a arbitrat Fabiana aseara. Asta daca ati urmarit fotbal aseara.

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    neutru
    Daca ne-a ramas vreun strop de luciditate,onestitate si decenta nu putem omite ca nu in putine randuri valorii incontestabile a echipei ploiestene i s-a adaugat sprijinul extrasportiv pentru a o incorona an de an ca si campioana(in opinia mea cele intamplate in anii recenti fiind o suava adiere fata de recitalul dat de guru "lolo" Banica intr-o semifinala cu Sibiul,daca nu ma insel,acum cativa ani).
    Pe de alta parte,daca ne-a ramas acelasi strop,nu putem gandi sau ura raul,rusinea,apocalipsa niciunei echipe romanesti angrenate intr-o competitie internationala.Ca atare mult,mult succes Mures,Oradea,Medias,Ploiesti,Craiova,avem nevoie sa iesim din submediocritate!

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe cronicaru :

    adevarul
    Adevarul e ca Asesoft s-a facut de rusine cu Kataja echipa pe care Gaz metan a invins-o fara probleme....cate puncte a facut Mediasul.....???? Cate a facut Ploiestiul.....campioana invincibila din campionatul nostru controversat....deci Asesoft are parte de favotitism in mod intentionat...altfel nu se explica diferenta enorma intre evolutiile avute in Romania si in Europa....ce sa mai tot vb. Gaz Metan a dat clasa tuturor !!!!!

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • CSU Asesoft Ploiești ineacsu :

    ..
    Da prefer sa se faca asesoft de ras in eurocup si in eurochallenge finala sa o joace medias si oradea.. nu a spus nimeni ca asesoft este campioana europei. Pana la urma asesoft nu numai ca a lasat o impresie proasta ca si echipa, dar a cam facuut de ras campionatul din romania. Nu e vina nimanui ca nivelul la care se joaca este unul slab. Normal cand dai de echipe din franta spania sau alte tari or sa te bata rau. In romania sunt vreo 3 maxim 4 echipe care pot oricand sa se bata intre ele si inca vreo 4 echipe care pot si ele sa te incurce cate un pic. Deci avem maxim 8 echipe oarecum ok. In rest echipe ca ciic, dinamo cta, giurgiu, timba, pitesti, chiar si sibiu in ultimul timp, nu au ce cauta. ce antrenament au echipele din cupele europene jucand cu astfel de echipe. Nu e vina nimanui ca asta e nivelul baschetului din romania. Pana la urma astia sunt banii. Si ca dovada vedeti cum in 3 tururi nimeni nu a putut sa faca o amarata de aparare muresului sa nu mai traga de 3. Tocmai d aia nu o sa mai castigam niciodata o cupa europeana. Si pana una alta in istoria ei scurta, asesoftul a facut o

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe geok :

    minunat
    in 12 ani de existenta are 1cupa europeana.La nivelul baschetului romanesc este foarte, foarte mult. Vedeti echipa nationala, loturile de tineret,ce se intampla la federatie.Nu mai putem spera la o performanta in urmatorii 15 ani. Asa ca sa ne bucuram de cupa asesoftului, victoria Gazului cu Kataja ,ca nu am luat bataie la U20 de la Bulgaria U20 la mai mult de 40puncte, ca nemtii ne-au tras-o decat cu 10-20p la universitara. Dar noi suntem minunati, ne fura arbitrii, trimitem la loturi din diviziaB, copii,nepotii si favoritii celor de la federatie. Excelent, urmeaza performanta.

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe icsabex :

    performante
    O se ne-o şi tragă şi în continuare cu atâtea experimente merca FRboschet. In loc se crestem nr de jucatori romani pe teren, noi jucam la echipele de club exclusiv cu straini. Tinerii sunt numai banch warmer.

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca highflyer :

    hahahahh
    mda, neacsule, in istoria ei scurta asesoft a castigat euroliga :))))... sa fim seriosi, v-ati facut de ras in eurochallenge, in eurocup o sa va faceti de ras daca nu faceti niste transferuri de calitate....btw, greg oden e inca liber :))

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca hell :

    istorie
    Ii drept ca nu trebuie sa uitam istoria dar nici ca traim in prezent..... Si Steaua a castigat Cupa Campionilor in fata Barcelonei dar asta nu inseamna ca daca joaca acuma cu Barcelona si castiga...... Realitatea este cea care ne inconjoara, istoria este cea despre care citim sau ne aducem aminte!

    cu 11 ani în urmă (01.07.2013) Raspunde
  • CSU Asesoft Ploiești ineacsu :

    @hell
    ai foarte mare dreptate. degeaba e steaua sau dinamo club cu traditie daca nu au mai castigat nimic in ultimii 10 ani.. fiecare echipa a avut fluctuatii de valoare. vezi echipa asesoftului formata din americani cand au pierdut in fata clujului finala. nici anul acesta nu a fost o echipa prea stralucita dar totusi a fost destul de experimentata pentru a castiga campionatul. si asta este prezentul. totusi sunt campionii romaniei. dar unele persoane gen highflyer cred ca mie ca ploiestean imi este rusine cu ce a facut asesoft sezonul trecut in eurochallenge. deloc. am vazut echipa si chiar nu se putea mai mult. totusi sunt norocos ca am vazut echipe mari la ploiesti, meciuri tari, am vazut un final four european la vremea cand medias, mures sau cluj nu prea existau in baschetul din romania. acum ceva ani toata lumea vorbea de istoria clujului spre exemplu. acum noi ploiestenii putem spune ca avem istorie. @highflyer, echipa ta ce a castigat in ultimii 20 de ani? dar anul acesta? probabil o sa ne facem de ras si in eurocup, dar o sa vad 10 meciuri cu echipe sper eu tari, cu echipe mult prea puternice din punct de vedere valoric si financiar pentru baschetul romanesc. deci in concluzie chiar nu vad unde bati. si transferuri or sa fie ca la fiecare echipa. sa speram (ca romani toti ar trebui sa o facem) ca o sa se lege o echipa care sa bata din nou echipe ca girona sau cel putin sa se bata de la egal la egal cu ele. acelasi lucru le doresc si celorlalte echipe inscrise in eurochallenge pentru ca ele reprezinta romania si baschetul romanesc, care s-a ridicat foarte mult in ultimii 10 ani, dovada fiind discutia noastra de aici, zecile de echipe care participa in competitiiile de baby si minibaschet si de ce nu baschetul de strada care ia amploare de la an la an. deci cred ca ar trebui sa ne dorim cu totii ca fiecare echipa care reprezinta romania sa faca o figura frumoasa.

    cu 11 ani în urmă (02.07.2013) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca hell :

    @ineacsu
    Pana la urma, dxaca vrem valoare trebuie:
    1. Sa schimbam mentalitatea fe(de)latiei si a arbitrilor
    2.Sa fim reprezentati corect in cupele europene!

    Nu trebuie sa iti fie rusine de echipa ta, doar trebuie sa privesti realist situatia! As mai spune cate ceva dar exista riscul sa nu se inteleaga exact ce vreau eu si sa se iste o noua polemica inutila! si sincer eu nu am chef de asa ceva!!! Pana la urma, consider eu, este obligatia voastra, a suporterilor ploiesteni, sa schimbati imaginea clubului atat prin atitudine cat si prin presiune la adresa conducerii clubului pentru a ii forta sa nu mai dea impresia de meciuri aranjate!!! Pana la urma Mediasul a terminat pe 4 dar a avut un parcurs deosebit in Eurochallenge iar Ploiestiul a terminat pe 1 si au fost mediocri in aceeasi competitie..... deci este o putin cam mare discrepanta!
    P.S. Nu fac acuze si nu caut sa jignesc pe nimeni, pur si simplu imi exprim punctul de vedere! Oricum un parcurs bun in EuroCup (competitie mult mai mediatizata) a Ploiestiului ar fi benefica pentru toata porcaria asta de baschet intern(porcarie prin prizma organizarii), ar auzi mai multi sponsori de sportu asta si poate mai multi ar fi dispusi sa cotizeze deoarece ar creste si expunerea! Deci..... Hai Romania!!!

    cu 11 ani în urmă (03.07.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii