Foto: Mirela Oprea
După un start de sezon ezitant, CSU Ploieşti se deplasează la Cluj-Napoca pentru derby-ul rundei cu numărul 5 a Ligii Naţionale de baschet masculin. Cele două combatante se vor întâlni duminică seară, de la orele 19:00, la Sala Sporturilor Horia Demian, iar jocul va fi în direct pe Digi Sport 3.
Tehnicianul ploieştenilor ne-a declarat că se aşteaptă la un meci greu datorită faptului că adversarii "sunt pe val". De asemenea Dado Arnautovic nu crede că poate fi vorba de o revanşă după cele 3 partide consecutive pierdute în faţa rivalilor de la Cluj.
Mă aştept la un meci greu. Clujul a obţinut o victorie importantă la Timişoara, sunt pe val, au 4 victorii. Anul trecut a fost anul trecut. Am pierdut două meciuri, dar eu nu ţin cont de asta. Am pierdut două meciuri şi apoi nu ne-am mai întâlnit în playoff, iar noi am ieşit campioni şi ei locul 4. Nu prea are importanţă. Noi încercăm să controlăm meciul să prindem o zi bună şi să câştigăm. Până acum Clujul a arătat cea mai bună formă posibilă, după 4 etape.
Întrebat dacă va conta şi atmosfera de la Cluj-Napoca, Arnautovic a răspuns pozitiv.
Da, este important pentru ei, dar noi suntem obişnuiţi. Nu pot să spun că îmi place, dar după toate meciurile cu Clujul, la ei acasă, suntem obişnuiţi. Poate jucătorii noi nu sunt obişnuiţi, dar îi vom pregăti pentru atmosferă.
1 comentariu la aceasta stire:
Arnautovici
cu 12 ani în urmă (28.10.2012) RaspundeArnautovici asta devine pe zi ce trece tot mai taran, nu cred ca este cazul sa fie in halul de frustrat in care este dar.... inulta Muresul acuma insulta suporterii Clujului.... echipa are, buget are tot ce ii lipseste ii increderea stapanilor si probabil din cauza asta si pierde si probabil din cauza asta si debiteaza ineptii cu o asemenea viteza! Sincer eu consider ca s-a plafonat si Asesoft are nevoie de un antrenor capabil sa vrea sa joace in teren, de un antrenor capabil sa puna lotul in valoare. Ce are Asesoft in lot ar trebui sa nu aiba probleme sa castige jucand in 5 fara aportul ahtiatilor dupa fluier! Nu insulta Iacobescu si ionut in gol da se trezeste nea cutare asta sa o faca! merita un lol mare pentru lipsa de respect si sportivitate! La Cluj poate sa castige oricine atat vreme cat se joaca 5x5 , voi aplauda atat invinsi cat si invingatorii daca principali artizani vor fi jucatorii si nu obiectele cu fluier, acesti moderni distrugatori ai sporturilor!!!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!