La 30 de ani, Levente Szjiarto a schimbat prefixul și la numărul trofeelor, ajungând la 10. Astfel el a devenit cel mai titrat baschetbalist român care încă se află în activitate. Omul care activează din 2003 la CSU Asesoft, el făcând o escală de un sezon la U Mobitelco Cluj (2008-2009), consideră că sezonul următor va fi unul care-l motivează. De asemenea în interviul acordat pentru csuasesoft.ro, Levi vorbește despre noile achiziții și despre lupta pentru titlul.
A fost un sezon încărcat, încununat de succes. Urmează un altul cu și mai multe partide și o participare în EuroCup. Cum vezi această provocare?
O nouă provocare este mereu binevenită în viața oricărui sportiv. Este un nou început, o nouă bătălie, iar acest lucru ne motivează pe toți. Pe scurt, este ceva pozitiv.
Aproape în fiecare an ai egalat sau chiar depășit câte un record în materie de trofee. Ce îți propui pentru noul sezon?
Normal că pornesc cu gândul la câștigarea titlului, dar nu mă gândesc neapărat la numărul lor în vitrina proprie. Fiecare trofeu este o realizare a echipei și a familiei CSU Asesoft. Pe lângă campionat, ne dorim și Cupa României, care ne-a tot scăpat în ultimii ani. În plus, cu toții visăm la un parcurs cât mai lung în EuroCup.
Cum vezi mutările produse la echipă în pauza competițională?
Aceste transferuri reprezintă, cu siguranță, un plus pentru echipă. Aducerea unui nou jucător este întotdeauna ca o ruletă, dar având în vederea situația de față, mă refer aici la faptul că am jucat împotriva lui Flowers, unul dintre baschetbaliștii sosiți în vară, mă face să cred că este o alegere inspirată. Am avut șansa să ne întâlnim pe parchet din postura de adversari, acum vom deveni coechipieri. Sunt convins că jucătorii noi se vor integra foarte bine la CSU Asesoft.
Cum crezi că va arăta lupta pentru titlu în sezonul viitor? Ce altă echipă consideri tu că s-a întărit în vară?
Având în vedere că dominăm campionatul de un deceniu, îmi permit să fiu atent doar la mutările noastre. Totul depinde de noi. Nu urmăresc ce se întâmplă în jur, nu mă concentrez asupra transferurilor făcute de celelalte echipe. După atâția ani de succese, ne focalizăm atenția exclusiv asupra noastră. Am demonstrat de fiecare dată că avem ultimul cuvânt și cel mai important, în lupta pentru titlu.
13 comentarii la aceasta stire:
mickeymouse
cu 11 ani în urmă (15.08.2013) RaspundeDream on ungure!
@mickeymouse
cu 11 ani în urmă (15.08.2013)La următoarea intervenție de genul asta ai ban!
why?
cu 11 ani în urmă (16.08.2013)Nu am jignit pe nimeni. Levi are multi colegi care ii spun ungure. Ce este rau in asta? Un administrator corect iti spune si motivele unei baneri ...
ban
cu 11 ani în urmă (16.08.2013)pai ti-a spus: "La urmatoare interventie de genul asta"
.......
cu 11 ani în urmă (15.08.2013) RaspundeEsti foarte modest Levi!
De-aia sunteti cei mai ''iubiti'' din tara!Sper ca in sezonul urmator sa fi si tu mai constant in joc ca sa-ti mai ia interviuri oamenii!
Levi văzut dinspre Ploieşti
cu 11 ani în urmă (15.08.2013)Levi chiar este modest. Niciodată prestaţia lui n-a scăzut sub un nivel pe care să nu-l putem considera acceptabil. N-a făcut niciodată caz de faptul că n-a jucat pe cât i-ar fi dat dreptul valoarea intrinsecă. Totdeauna a intrat şi a jucat cu maximum de dăruire, chiar dacă a fost vorba de un minut pe meci. Aşa îl percepem noi, ploieştenii şi cred că asta îi e de ajuns. Orădenii nu-l iubesc pentru că joacă la duşmanul nr. 1 al campionatului. Omeneşte vorbind, la valoarea lui, ce-aţi fi vrut? Să aştepte zece ani până ce Oradea să devină o forţă în România, sau să câştige atâtea trofee la West Petrom şi Asesoft? A eşuat cu brio la Cluj, ceea ce dovedeşte că nimeni nu-i profet în (aproape)ţara lui.
Cât despre „iubire”, ce să spun. Cum dracu să iubeşti o echipă care câştigă nouă titluri în zece ani, dacă nu eşti de-al locului? Şi eu, dintr-un mare fan al Barcelonei, ajunsesem anul trecut să nu-i mai suport. Totuşi, revenind la subiectul principal, Levi, nu-i nevoie să fii mai constant, este suficient să fii tu însuţi ca să ţi se mai ceară părerea în interviuri. Eşti deja prea important pentru noi.
Ploiesti
cu 11 ani în urmă (15.08.2013)Pana la urma nu ne opreste nimeni pe noi restu tarii sa strangem un buget si sa facem o echipa mai buna decat Ploiestiul! Pana la urma cu sau fara arbitrii Ploiestiul tot ar fi putut castiga trofee/trofeele, valoarea lotului este incontestabila si cu o conducere capabila(staff si antrenor) si capabila sa acorde mai multa incredere sportivilor ar fi castigat la fel de mult ca si pana acuma! Si pana la urma este vina tuturor echipelor ca Ploiestiul este favoritul federatiei..... daca ar latra toti situatia ar fi alta, daca am face toti front comun din nou am putea schimba ceva (acuz arbitrii si ploiestiul). Din pacate impotenta plutonului este vizibila de pe Pluto si pana nu vor trece si restu pe Viagra campionatu asta o sa fie tot schiop si handicapat! Pana la urma cred ca ar trebui sa ne bucuram toti de un parcurs bun al Ploiestiului pentru ca un astfel de parcurs si o mai buna expunere a acestui sport vor creste si valoare investitiilor pentru restul participantilor!
Ptr Vlăduţ
cu 11 ani în urmă (15.08.2013) RaspundeŞtiu că o să protestaţi. Corect este "sezonul următor să fii şi tu mai constant...". Sunt sigur, dealtfel, că Vlăduţ a uitat un "i" aşa, în fuga calului şi de nervi că mult blamatul ungur îşi permite opinii optimiste.
@don ramon
cu 11 ani în urmă (15.08.2013) RaspundeNu protestez pentru ca ai dreptate cu ''i'' - ul!....am tastat repede de pe tableta si am comis-o!:))....se intampla ,tastele sunt inghesuite un pic,in comparatie cu pc-ul,chiar si cu laptop-ul....deh, avavntaje si dezavantaje!....il vazui, dar imi fu greu sa ma intorc sa-l pun,il pusesi tu elegant!:)
Vladut10
cu 11 ani în urmă (15.08.2013) RaspundeMă bucur că n-ai luat-o ca pe ceva personal. Eu, la rândul meu, am comis-o de câteva ori. Eu cred că toate semnalările de genul ăsta trebuie luate ca un gest amical şi constructiv, care ne ajută să evităm pe viitor greşelile. Mărturisesc că am o cuscră(soacra băiatului meu), excelentă profesoară de română, care îmi semnalează cu graţie fiecare ieşire în decor. Nu văd de ce m-aş supăra.
altfel
cu 11 ani în urmă (15.08.2013) RaspundePentru mine Levi e ROMAN...ar trebui sa fie pentru toti asa!...da,si eu il stiam un baiat echilibrat (il stiu de cand avea 18 ani),sper sa fie o declaratie data ''din picioare'' ,altfel o ia dupa dom' profesor Burlacu cu ironiile ieftine si nu-i frumos!....e chestia de fair-play pana la urma!...chiar dac-o simti ,n-o zici!....intelegi?...ca asa-i in sport,nu?:))
Si inca ceva....Burlacu (my opinion) era un jucator mult mai mare (nu inalt...valoros) si mai apreciat de noi toti care privim baschet,daca isi vedea numai de baschet si atat cum a facut Virgil Stanescu - ex. tot de la Asesoft ca sa nu se interpreteze!:)....stim iesirile violente de la meciuri,declaratiile din finala, si nu numai, ca Muresul joaca turca si trage de 3 cine se nimereste,neparticiparea la ASG,neparticiparea la lotul national, unde ar fi putut ajuta ECHIPA...si ex. neg. pot continua!
Pacat pentru Burlacu care este in acest moment cel mai bun (complet) jucator roman din LNBM,in opinia mea!
Asa ca atentie Levi!
Levi
cu 11 ani în urmă (15.08.2013) RaspundeDin punct de vedere sportiv este util in rotatie, munceste pe ambele faze, este agresiv,face ce alti jucatori nu fac.
Cred insa ca a fost mereu supraevaluat....sunt curios cate minute o sa primeasca in meciurile din Europa si ce randament o sa aiba
5 minute
cu 11 ani în urmă (16.08.2013) RaspundeVa juca 5 minute si va strange imediat 3 greseli personale. Acolo nu iti permit arbitrii sa tragi de adversar, sa-l injuri in timpul meciului sau dai cu cotul.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!