U-BT Cluj-Napoca a început excelent sezonul în BKT EuroCup, reușind să câștige patru din cele cinci meciuri jucate până în acest moment. Campioana României le-a învins pe Turk Telekom, Slask Wroclaw, Buducnost Podgorica și Aris Salonic și a pierdut doar în fața lui JL Bourg.
Datorită acestei evoluții, alb-negrii au urcat șase poziții în noul power ranking al EuroCup, realizat de site-ul de specialitate Eurohoops. Drept urmare, în acest moment, U-Banca Transilvania se află pe locul 12.
„A ajuns Cluj-Napoca, în sfârșit, în Europa? Poți să spui asta iar singurul motiv pentru care nu este mai sus este regula celor șase poziții. Totuși, Cluj este deja într-un loc care îi duce în playoff, iar acesta este obiectivul pentru moment”, a scris Aris Barkas, redactorul șef al Eurohoops.
Regula celor șase poziții, adoptată de Eurohoops, spune că nicio echipă nu poate să urce sau să cadă mai mult de șase locuri în power ranking. La prima ediție a acestui power ranking, „studenții” se aflau pe poziția a 18-a, prin urmare au putut să urce doar până pe locul 12.
U-BT Cluj-Napoca este a doua în grupa B, având același bilanț cu ratiopharm Ulm și JL Bourg. Miercuri, 8 noiembrie, ardelenii au șansa de a trece deasupra campioanei Germaniei, în cazul unei victorii obținute pe teren propriu. Duelul dintre trupa lui Mihai Silvășan și echipa lui Anton Gavel va începe la ora 19:00 și va fi transmisă, în direct, pe Prima Sport 3.
*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball
8 comentarii la aceasta stire:
Hopa
cu 1 an în urmă (07.11.2023)Ai văzut deja meciul de mîine ? Știu că ești printre puținii care acceptă să fie corectați cînd greșesc, se aceea spre disperarea unuia, îmi permit să citez din aricol: " Campioana României le-a învins pe Turk Telekom, Slask Wroclaw, Buducnost Podgorica și ratiopharm Ulm și a pierdut doar în fața lui JL Bourg.".
Cu toate astea, eu mîine tot mă duc la meci. Măcar de dragul lui Cățe și disperarea altora.
Victorie cu Ulm
cu 1 an în urmă (08.11.2023)Ați văzut că am știut?
Da, de unde
cu 1 an în urmă (08.11.2023)Tu ai spus că U-BT a cîstigat ieri cu Ulm ( campioana Olandei sau a Burkina Faso? ). Astăzi toată lumea a văzut că noUl asesosoftU n-a reușit un rezultat demn de un final în patru de baschet de "decît" calitate !
@Acs Titi
cu 1 an în urmă (07.11.2023)Dacă se împlinește prezicerea pentru mâine aș vrea și eu să întreb care va fi scorul finalei din LNBM din acest sezon și cine va lua locul 2, după U-BT Cluj? ;))
@opti
cu 1 an în urmă (07.11.2023)Cred ca la intrebarea ta, cel mai in masura este sa raspunda unghiuta ! :)
Dar din experienta anului competitional trecut, dupa U-BT nu are cum sa urmeze locul 2. Noi am terminat pe 2 in regulat, iar in play-off eram dati ca sigur pe locul 3. Dar pe 3 a terminat Sibiu, deci chiar nu stiu. Imi pare rau ca te dezamagesc...
P.S. intre timp s-a corectat articolul, asa ca nu am cistigat miine cu Ulm, iar te dezamagesc :)
@opti
cu 1 an în urmă (07.11.2023)dupa cum vezi, suntem bruiati ! Taman cind ne distram si noi. Dar dupa cum ti-am mai marturist, nu am luat lectii de "vizionism" , nu am fost bun la "lucru manual " si nici nu am apucaturi pidosnice precum ... ai ghicit ! :)
Titirel
cu 1 an în urmă (07.11.2023) RaspundeAi grijâ nu te juca cu unghiuța câ ți poți tâia ..ța şi nu mai ajungi la meci.
Ps. ..ța tradus este fața
Mersi de informații
cu 1 an în urmă (08.11.2023) RaspundeIoooi foarte utilă informație. Nu am știut că echipa Ulm e din Germania. În mintea mea era mai degrabă Olanda.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!