Stiri Juniori U18 Feminin

U-BT Cluj și-a aflat adversara din sferturile Basketball Champions League

U-BT Cluj și-a aflat adversara din sferturile Basketball Champions League

U-BT Cluj Napoca o să joace împotriva lui MHP Riesen Ludwigsburg în sferturile de finală ale Basketball Champions League. Extragerea a fost organizată vineri, 25 martie, la Muzeul Guggenheim din Bilbao, orașul gazdă al Final Four-ului competiției.

MHP Riesen Ludwigsburg a terminat pe locul al doilea Grupa I din faza Top 16, nemții calificându-se alături de Hapoel Holon din acest cvartet. Ludwigsburg a avut 4-2 bilanț în grupă.

Reprezentanta Germaniei nu le este străină clujenilor, cele două formații întâlnindu-se în turul al doilea preliminar BCL în stagiunea 2017-2018, atunci câștig de cauză având Ludwigsburg cu 166-149 la general. Ultima dată când U-BT a jucat împotriva unei formații germane a fost în sezonul 2019-2020, prin dubla cu medi Bayreuth din sferturile FIBA Europe Cup, pierdută de „studenți”.

Primul meci al seriei va avea loc la Cluj-Napoca, pe 5 sau 6 aprilie, continuarea fiind la Ludwigsburg (12 sau 13 aprilie), iar în cazul unui meci decisiv, se revine în România pe 19 sau 20 aprilie.

În cazul unei calificări în semifinalele competiției, U-BT Cluj o să întâlnească învingătoarea dublei dintre BAXI Manresa și Unicaja Malaga. Pe cealaltă parte de tablou se regăsesc Hapoel Holon - SIG Strasbourg respectiv Lenovo Tenerife - Tofas Bursa.

Final 4-ul ediției 2021-2022 se va disputa la Bilbao, în perioada 6-8 mai.

*foto: championsleague.basketball

8 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea The Optimiser :

    Ghinion
    Cred că e cel mai nasol adversar dintre cele trei posibile...Părerea mea...

    cu 3 ani în urmă (25.03.2022) Raspunde
  • Benjamin :

    ..
    Din punctul meu de vedere am nimerit cel mai greu adversar, dar sezonul asta ne-a aratat faptul ca echipa se mobilizeaza bine pentru meciurile puternice. Ramane de vazut cat de multa energie mai au jucatorii.

    cu 3 ani în urmă (25.03.2022)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Cam asa este
      Eu ma bazez pe nr. 12 ( Jonah Radebaugh ) care este asa zbuciumat ca poate deveni demon sau inger aproape instant. Asta din ce am urmarit jocul lui Riesen, inclusiv in campionatul german. Cred ca se viseaza in NBA, extrem de individualist.

      cu 3 ani în urmă (25.03.2022)
    • Benjamin:

      ...
      "With Justin Simon on board, they have one of the favorites for the MVP of the Season award, and their small ball lineup will be a huge test for Cluj's basketball philosophy of playing with two classic bigs." [https://www.championsleague.basketball/21-22/news/old-rivalries-renewed-domestic-battles-get-international-flavor-reactions-from-the-draw]

      Cine o sa gestioneze mai bine aceste diferente de joc o sa aiba castig de cauza. Stipe pare ca si-a mai revenit din oboseala, iar daca stim sa-l jucam inteligent (aici nu ma refer doar la nr de puncte marcate ci ca si rol in intreaga ecuatie a jocului) eu cred ca putem avea un cuvant de spus.

      cu 3 ani în urmă (25.03.2022)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Nimic de comentat
    Ne vedem la sala si posibil sa mai facem doua drumuri la BTarena pentru BCL. Asa ca nu va grabiti sa votati jucatori de la U-BT pentru All-Star Game Oradea :)
    Pot spune ca suntem in BONUS ! HAIDE U !

    cu 3 ani în urmă (25.03.2022) Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    pentru fanii clujeni
    Va las aici un articol lung, dar foarte bun, despre artizanul succesului echipei germane:
    https://basketnews.com/news-164162-more-than-a-springboard-to-the-euroleague-inside-ludwigsburgs-success-story.html

    cu 3 ani în urmă (25.03.2022) Raspunde
  • Silvois :

    Orice e posibil
    Probabil, toate echipele de le locul 2 au vrut sa cada cu noi. A cazut Ludwigsburg, sa vedem, au avut noroc sau nu! Avand in vedere experienta lor la acest nivel, sunt favoriti in mod clar, dar marele atu al lui U trebuie sa fie avantajul terenului propriu, macar sa ducem confruntarea in meciul 3. Daca e plina BT Arena, iar suporterii vor fi in forma, orice e posibil Haide U!

    cu 3 ani în urmă (25.03.2022) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca CNA :

    U can do this!
    Well, it is what it is.
    Avem avantajul terenului propriu și ne putem califica. Mă gândesc că BTarena va fi plină și sper că publicul va susține echipa creând o atmosferă de vis.

    Haide U!

    cu 3 ani în urmă (26.03.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!