Victoria obținuta de CSU Ploiești în meciul cu Farul Constanța a coincis cu ziua de naștere a unuia dintre cei mai emblematici jucători români, în persoana lui Virgil Stănescu. Ca un cadou primit din partea coechipierilor săi, implicit a băncii tehnice și a staff-ului, componentul ploieștean nu a evoluat în partida de seara trecută, prezentându-se la meci în calitate de spectator.
Chiar și așa, la finele confruntării, veteranul Ligii I a vorbit pentru site-ul local, csuasesoft.ro, atât despre confruntarea adjudecată de echipa sa și surpriza pe care fanii prahovenii i-au facut-o cu ocazia aniversării sale, cât și despre partida de dumincă pe care campioana en-titre o va disputa în compania celor de la Târgu Mureș.
Coincidență sau nu, această răceală m-a prins tocmai de ziua mea, dar sper să fie ceva trecător și să nu fie vârsta de vină. Am rămas plăcut surprins de cadoul pe care mi l-au oferit fanii și țin să le mulțumesc pe această cale.
Legat de meci, nu ar fi prea multe de zis. Băieții au jucat la aceeași intensistate toate cele 40 de minute, întrucât ne-am dorit o victorie clară după eșecul de la Timișoara. Puteam fi pe locul 2 la finalul turului, dar, chiar și așa, campionatul este lung și totul se va decide în playoff.
Privim încrezători jocul de la Târgu Mureș, mai ales că, acum, avem o bancă mai lungă prin venirea lui Miletic. Nu a participat la foarte multe antrenamente, însă consider că ne va ajuta în acest retur, deoarece este un jucător care se implică mult și în defensivă.
Foto: csuasesoft.ro
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!