Meciul dintre CSU Asesoft și Energia Rovinari, încheiat cu victoria gorjenilor, i-a adus lui Vladimir Tica o linie statistică bună, în ciuda eşecului suferit de echipa sa. Sârbul, component prahovean, a avut un total de 21 de puncte, 3 recuperări pentru un indice total de 17 în dreptul eficienţei.
La sfârşitul confruntării, centrul ploieştean a vorbit pentru site-ul TotalBaschet atât despre evoluţia sa şi a coechipierilor săi, cât şi despre următorul meci pe care trupă lui Dado Arnautovic o are de înfruntat,
Ce s-a întâmplat mai exact în meciul de aseară?
Nu ne-am aşteptat să pierdem, mai ales că am reuşit să controlăm meciul în majoritatea timpului, mai ales în primul sfert. Am avut un avantaj de 16 puncte şi nu am ştiut să ni-l păstrăm. Am revenit în joc pe final şi am avut din nou scor favorabil, dar nu am ştiut să ne apărăm, nu am făcut fault şi ei au reuşit să înscrie 3 puncte. Asta ne-a dus în prelungiri şi la fel ca în timpul regulamentar, nu am ştiut să apărăm diferenţa de 8 puncte pe care ne-am creat-o. Nu pot spune că a fost un meci imposibil pentru noi, dar tot ce trebuie să facem acum este să ţinem capul sus şi să ne pregătim foarte bine pentru meciul împotriva Clujului.
Ai fost unul dintre cei mai buni marcatori ai echipei tale….
Nu cred că este relevant faptul că am fost unul din cei mai buni marcatori pentru că echipa noastră dipsune de mulţi jucători cu calităţi individuale foarte bune şi fiecare are zilele lui bune sau, din contră, nefaste. Important este să realizăm că am început să pierdem câteva meciuri importante pentru noi şi trebuie să reparăm această problemă cât mai repede posibil, să începem să câştigăm.
Ce părere ai despre evoluţia adversarilor?
Cea mai mare problemă ne-a creat-o Wisseh şi viteza sa de reacţie. Noi ne-am concetrat foarte mult pe el, dar acesta a ştiut să paseze şi să înscrie puncte uşoare. Aşa cum am spus, am avut multe probleme în defensivă ceea ce ne face răspunzători pentru această înfrângere. Nu am ştiut să păstrăm avantajul atât din timpul meciului, cât şi din repriză de prelugiri, Trebuie însă să uităm repede acest meci şi să ne concentrăm pe următorul.
A existat într-adevăr o lipsă de comunicaţie între echipa voastră în ultimele minute ale partidei?
Nu ştiu ce să zic despre acest lucru. Se presupunea că trebuie să facem fault la ultima acţiune a Energiei din timpul regulamentar, dar am făcut greşeli peste greşeli. Poate că data viitoare vom reuși să comunicăm mai mult şi totul va ieşi mai bine.
Ce aşteptări aveţi în continuare?
Jucăm împotriva Clujului. În tur am câştigat pe terenul lor, dar acum s-au întărit, au câştigat în faţa Timișoarei şi cred că sunt într-o formă foarte bună. De fiecare dată când Asesoft joacă împotriva celor de la Cluj, partida este un derby, astefl că ne aşteptam la un joc bun atât din partea lor, cât şi din partea noastră.
Foto: Andor Marton
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!