Costel Cernat, antrenorul principal al lui BC Farul Constanța a precizat următoarele după eșecul suferit la Oradea, scor 44-97:
"Am cerut jucătorilor atitudine. Am cerut să fie duri în apărare, să lupte. Știam că întâlnim o echipă bună. Din păcate nu au înțeles, nu au reușit, nu au putut să facă acest lucru. Sigur, ne lipsesc trei jucători de bază. Nu am avut pivot de rezervă, nu l-am avut pe Tomasevic și nici pe Santana. Dar nu putem să folosim asta ca scuză. Suntem vinovați pentru faptul că trebuia să luptăm mai mult.
Am întâlnit Oradea, o echipă bună, aflată pe primul loc în clasament și care a făcut un sezon foarte bun. Urmează playoff-ul, unde e cel mai important. Le doresc succes.
Ne așteaptă o perioadă grea. Avem meci acasă cu Pitești și sper să îi putem folosi pe absenții de azi. Apoi ne vom bate cu echipele din zona retrogradării, iar apoi este și meciul cu Sibiu la noi acasă. Sper că jucătorii vor înțelege că fără atitudine potrivită și apărare nu putem să facem nimic. Încercăm să nu mai coborâm în clasament, dar trebuie să batem la Dinamo și la Ciuc. Și vom mai încerca cu Pitești și Sibiu, partide pe care le jucăm acasă. Trebuie să avem altă optică asupra jocului dacă vrem să obținem rezultate mai bune.
Petronic are fractură de deget, iar Tomasevic are o contractură musculară. Pe Santana sper să putem miza în playout."
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!