Stiri Juniori U19 Masculin

CSM CSU Oradea nu a avut emoții cu Dinamo

CSM CSU Oradea nu a avut emoții cu Dinamo

CSM CSU Oradea a rămas cu o singură înfrângere la activ în Liga Națională de Baschet Masculin. După eșecul surprinzător de pe terenul Stelei București, bihorenii s-au răzbunat pe rivala acesteia, Dinamo București, pe care au învins-o cu scorul de 95-69, în etapa cu numărul 14 din campionatul intern.

Echipele de start:
Oradea: Richard, Bropleh, Nicolescu, Torok, Young
Dinamo: Marks, Vîrnă, Lewis, Grasu, Drame

În primele patru minute de joc a fost un duel între Bropleh și Dinamo, fiecare marcând câte 11 puncte. Echilibrul s-a păstrat pe tot parcursul actului inaugural, care avea să se încheie cu scorul de 22-17 pentru gazde. În a doua perioadă de joc, ambele formații și-au pierdut reperele ofensive. S-a marcat foarte puțin, lucru care a facilitat desprinderea gazdelor. Bropleh i-a dus pentru prima dată la peste zece puncte avantaj, tăiat imediat de două triple ale lui Lewis. Nicolescu și Young au închis repriza, iar CSM CSU Oradea o conducea pe Dinamo cu scorul de 39-28.

În secvența secundă a partidei, Bropleh a rămas în prim-plan. I s-a alăturat și Bobe Nicolescu la festivalul ofensiv, iar diferența a urcat la 24 de puncte. Proporțiile scorului s-au păstrat până la finalul sfertului, când gazdele conduceau cu 69-45. Cristian Achim a început ultimul sfert cu patru jucători români, plus Kocovic. S-a jucat fără prea multă agresivitate, Dinamo acceptând soarta meciului. Partida avea să se încheie cu scorul de 95-69 pentru Oradea.

Thomas Bropleh a fost omul meciului, cu 27 de puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive. Sayeed Pridgett a totalizat 15 puncte și 3 pase decisive. Bobe Nicolescu a terminat cu 14 puncte și 5 recuperări.

Derrick Marks a fost cel mai bun dinamovist, cu 19 puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive. Marcus Lewis a înscris 13 puncte, iar Ștefan Grasu a adăugat 12 puncte și 3 recuperări.

 

2 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Sean Barnette :

    Achim, totuși a avut iar emotii
    Eu dacă eram antrenor, aș fi început cu Toth titular aseară. Iar alte dăți, aș fi început de ce nu, și cu Nastrut. Nu pot să înțeleg, de ce îi bagă doar în ultimul minut, din ultimul sfert, 4 sau 5 români pe parchet deodată , din care 3 sunt abonați pe banca de rezerve, neincalziti. Care e plus valoarea să joci într-o astfel de formație? De ce joci cu ei doar dacă ai minim 20 puncte avans? Dacă aduci un junior din primul sfert, și-l integrezi cu titularii, îi dai odată încredere, în plus are chiar de câștigat din acea experiență, alături de jucători valoroși. Dar na, probabil meciul cu Dinamo a avut o mare miza, si nu mi-am dat eu seama. De aia nu sunt eu antrenor, iar Achim este un mentor pentru juniorii academiei CSM. Bravo Edu Toth pentru debut!

    cu 1 oră în urmă (30.12.2025) Raspunde
  • m4riu5 :

    garbage time
    este tot ce le oferă, pentru că nu e ...sârb. Cum te poți aștepta să mai integreze jucători de la cineva care i-a asasinat pe toți jucătorii autohtoni (care au trecut de-a lungul anilor pe la echipă) ca să-și protejeze idolul submediocru?

    cu 1 oră în urmă (30.12.2025) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!