Stiri Juniori U19 Masculin

Daniel Dillon: “Dacă mi s-ar fi spus că vom termina sezonul regulat pe locul 2 nu aș fi crezut”

Adrian Micinic

Adrian Micinic
06.04.2013

 

Daniel Dillon, baschetbalistul australian legitimat la CSM Oradea, a vorbit despre primul său sezon în România, performanța atinsă de echipa sa, respectiv despre pierderea primei poziții. În fine, jucătorul de la Antipozi a prefațat seria cu U Mobitelco Cluj din primul tur al playoff-ului.

Sezonul regulat al Ligii Naționale s-a încheiat. A fost primul pentru tine în România. Ce părere ai despre el?

Primul meu sezon în România a fost foarte bun. Echipa a câștigat 23 de meciuri, adică am fost cu mult peste așteptări.

CSM Oradea nu a încheiat niciodată mai sus de locul 5. Acum a fost pe 2.

Dacă mi s-ar fi spus în presezon că vom termina pe primele două poziții ale clasamentului nu aș fi crezut. Dar iată că aici ne aflăm. Este o realizare uriașă.

Totuși, ați pierdut locul 1 în ultima etapă. În ce măsură v-a afectat acest lucru?

Să muncești din greu șase luni, perioadă în care te menții pe primul loc și apoi să-l pierzi în ultima etapă este un eșec greu digerabil. Însă, indiferent că termini pe primul loc sau pe cel de-al 8-lea, mai este de jucat. De aici încep jocurile care contează.

Întâlniți U Mobitelco Cluj în primul tur al playoff-ului. CSM Oradea pare să aibă niște probleme de împerechere (matchup) cu această echipă. Ce așteptări ai de la această serie?

Mă aștept să fie o serie care ne va solicita din toate punctele de vedere. Vom lucra la problemele pe care le-am întâmpinat în ultimele două confruntări directe cu ei și am speranțe că vom avea parte de alt deznodământ.

În playoff se joacă în zile consecutive. În ce măsură influențează acest lucru jocul tău?

Îmi place să joc în zile consecutive deoarece ne permite să facem ceea ce ne propunem, adică să jucîm baschet. Șase zile de antrenament într-o săptămână e foarte mul și solicitant, așa că două meciuri în tot atâtea zile este excelent.

Foto: Andor Marton 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!