Stiri Juniori U19 Masculin

LNBM - Etapa 4 - MVP: Christopher Lee

Adrian Micinic

Adrian Micinic
22.10.2013

Americanul Christopher Lee, pivotul echipei CSU Atlassib Sibiu este cel mai bun jucător (MVP) al etapei a 4-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin - ediția 2013/14, în opinia TotalBaschet. El a egalat cea mai bună performanță individuală stagională în victoria cu U Mobitelco Cluj, scor 73-61.

În 33 minute de joc, Lee a avut 6/9 la aruncările de două puncte și 3/4 la linia de pedeapsă pentru un total de 15 puncte. A adăugat 15 recuperări (6 ofensive), 4 pase decisive, 4 capace și 3 intercepții, fără posesie pierdută. Americanul a avut un indice de 37 la eficiență și 21 la +/-.

Lee a realizat un double-double, al doilea stagional, fiind dominant la recuperare și a avut un procentaj foarte bun la finalizare împotriva defensivei clujene. De notat că acesta a fost al doilea double-double stagional pentru pivotul Sibiului, care a totalizat 31 recuperări în ultimele două etape (11 ofensive), dar a și strâns 60 puncte de eficiență.

Remarcații etapei a 4-a din punct de vedere statistic:

- eficiență - Christopher Lee (37)
- puncte - Zlatko Jovanovic (30)
- recuperări - Christopher Lee (15)
- pase decisive - Goran Martinic (10)
- intercepții - Cătălin Funar (5)
- capace - Christopher Lee și Travis Bureau (câte 4)

Precedenții câștigători ai titlului de MVP al etapei în actuala ediție de campionat au fost:

- etapa 1 - Andrei Mandache (Gaz Metan Mediaș)
- etapa 2 - Ivan Ivanovic (BC Mureș)
- etapa 3 - Pankracije Barac (BCM U Pitești)

Foto: www.csufans.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!