În cursul acestei săptămâni, vor avea loc două meciuri din cadrul Alpe Adria Cup, competiție în care România este reprezentată de SCM Timișoara. Trupa lui Dragan Petricevic a obținut până în acest moment trei victorii din tot atâtea partide, reușind să le învingă pe toate adversarele din grupa D.
SCM Timișoara nu va juca în această săptămână, ci va reveni în competiție de-abia peste o lună, la finalul lui noiembrie. În schimb, celelalte formații din grupa bănățenilor vor evolua după următorul program:
Iată cum arată în acest moment grupa D:
Primele două formații din fiecare grupă se califică în sferturile de finală ale competiției.
*foto: Facebook – Leii din Banat – Baschet SCM Timișoara
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!