CSM Târgu Mureș a bifat al doilea succes consecutiv în Liga Națională de Baschet Masculin și a urcat la un bilanț pozitiv de patru victorii și trei înfrângeri. Elevii lui Peter Farago au trecut fără mari bătăi de cap de CSM Galați (89-76), care rămâne în continuare fără victorie.
Cătălin Ștefănescu i-a introdus în formula de start pe Martynas Arlauskas, Marcus Randolph, Nathan Johnson, David Stan și Mihnea Vlaicu. De partea cealaltă, Peter Farago a răspuns cu Trey Diggs, Mike Scott, Vlad Corpodean, Szabolcs Santa și Pavle Reljic.
Tigrii au început în forță meciul de la malul Dunării și au marcat primele zece puncte ale întâlnirii. Oaspeții nu au luat piciorul de pe accelerație și au continuat să domine la ambele coșuri, izbutind un nou parțial de 11-1, la care au contribuit Diggs și Santa. Clubul de la malul Dunării a dat primele semne de viață prin Arlauskas și Randolph, cu cinci puncte fără răspuns (6-21). Ultimele aproape trei minute au fost mult mai echilibrate, iar tabela nu a mai suferit modificări majore. Astfel, după primele zece minute, scorul era 14-30.
CSM Galați a intrat cu un alt tonus în actul secund și a pus rapid pe tabelă un run de 13-2, care îi apropia la două posesii. Martinic a refăcut un avantaj solid echipei sale cu două reușite de la mare distanță. Moment în care Cătălin Ștefănescu a întrerupt jocul și a reușit să redea un nou ritm ofensiv elevilor săi, care, după mult timp, reduceau ecartul la o singură posesie (35-38). Din acel moment, clubul de la malul Dunării a mai înscris un singur coș din acțiune și a permis oaspeților să marcheze nu mai puțin de 13 puncte. În cele din urmă, Mureșul a intrat cu un avantaj de două cifre la vestiare (51-39).
Elevii lui Cătălin Ștefănescu au deschis repriza secundă cu șase puncte fără răspuns. Santa și Scott au răspuns pentru oaspeți cu un three-point-play, respectiv o reușită din interior (45-56). Dunărenii au ținut mult mai bine pasul în sfertul „terț” și au reușit să reducă în mai multe momente diferența din double-digits în single-digits. Totuși, și de această dată, Mureșul a pus piciorul pe accelerație în ultimele momente și a reușit un nou parțial de 11-0, care le asigura un avantaj confortabil înaintea ultimului act. Cu 10 minute rămase de jucat, tabela indica 52-71.
Axinte, Randolph și Jovicic au spart gheața în secvența decisivă cu șapte puncte pentru clubul de la malul Dunării. Sampson a oprit momentul bun al gazdelor cu un coș cu tot cu fault. Mureșenii au reușit în scurt timp să își refacă un avantaj liniștitor și nu le-au permis adversarilor să se apropie la mai mult de 13 lungimi în ultimul act. Elevii lui Cătălin Ștefănescu au putut doar să mai reducă nesemnificativ din pagube și, în cele din urmă, au cedat cu 89-76.
Trey Diggs a fost cel mai bun marcator al meciului, cu 19 puncte și 3 recuperări. El a fost urmat de Goran Martinic, care a izbutit 18 puncte și 4 recuperări. De partea cealaltă, Mihailo Jovicic a impresionat cu 17 puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive, în timp ce Nathan Johnson a contabilizat 12 puncte și 6 recuperări.
*Foto:Facebook/CSM Târgu Mureș
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!