Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
Dinamo București are un start dificil de sezon. După primele cinci partide disputate în actuala stagiune, alb-roșii au doar două victorii, obținute acasă cu CSM Târgu Mureș și cu CSM Galați. În rest, trupa din Ștefan cel Mare a cedat în deplasări cu SCM Timișoara, SCM U Craiova și Brose Bamberg.
Site-ul nostru l-a contactat în acest sens pe Alexandru Iacobescu, managerul echipei bucureștene. Acesta ne-a făcut o radiografie a situației echipei după primele cinci meciuri, caracterizând-o ca pe „o catastrofă”. De asemenea, el a dat indicii că o schimbare de antrenor se află la orizont în funcție de următoarele rezultate ale echipei.
„Este o catastrofă, pe românește. E un singur cuvânt care poate caracteriza startul de sezon. Deși am întâlnit niște echipe pe care le credeam sub nivelul nostru. Faptul că nu am reușit să ne ridicăm la nivelul așteptărilor, deși înțeleg că am clădit o echipă nouă, dar asta nu scuză rezultatele de până în acest moment, respectiv meciurile pierdute la Craiova, respectiv Timișoara, două echipe care nu sunt cotate atât de bine. Nu vreau să le jignesc, dar nu sunt Top 5. Acest lucru mă face să cred că avem nevoie de schimbări. Și cum peștele de la cap se împute, cred că prima schimbare care ar putea interveni este la nivel de antrenorat.”
Fostul oficial de la Asesoft Ploiești a discutat cu noi și despre evoluția echipei în eșecul de vineri cu SCM Timișoara, la capătul unui meci în care echipa sa a cedat nu mai puțin de 23 de recuperări ofensive adversarilor.
„Este prima dată în istoria de când sunt eu în acest fenomen când văd un meci în care recuperările ofensive sunt mai multe decât cele defensive. Asta m-a pus pe gânduri cel mai mult. Procentajul slab la trei puncte și de la libere nu mă îngrijorează, ținând cont de condițiile în care am jucat. Mă îngrijorează, în schimb, faptul că, nu am reacționat la stilul de joc pe care Timișoara îl are, respectiv șuturi de trei puncte, totul bazat pe pick-and-roll și șut și faptul că ei au avut de fiecare dată a doua șansă să marcheze. Ce este îngrijorător, este nivelul pe care îl avem în acest moment în apărare și că nu am putut să ne concentrăm și să ne adaptăm în cele 40 de minute.”
Nu în ultimul rând, Iacobescu ne-a vorbit pe scurt despre următorul meci al echipei, cel de acasă cu Legia Varșovia, în ENBL, afirmând că se așteaptă la o replică pozitivă din partea grupării.
„Aștept ca meciul cu Legia să reprezinte un punct de revigorare pentru echipă în general, atât la nivel de antrenorat, cât și la nivel de jucători. Nu cred că este punctul decisiv. Cupele europene au reprezentat o idee astfel încât toți jucătorii pe care i-am transferat să aibă și experiența cupelor europene, pe care să o folosim după și în campionat. Nu cred că este un punct de inflexiune în acest moment, dar mă aștept ca atitudinea lor și atitudinea antrenorului să fie cu totul și cu totul alta, ținând cont că Dinamo nu a mai jucat în cupele europene la baschet de sigur peste 15 ani.”
Dinamo dispută următorul meci marți, 15 octombrie, de la ora 19:00, pe teren propriu. Alb-roșii primesc vizita Legiei Varșovia, în ENBL.
*foto: Facebook/Dinamo București Baschet
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!