Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
SCM OHMA Timișoara și Dinamo București joacă în această seară (30.01), de la ora 18.00 în Sala Sporturilor „Constantin Jude”, într-un duel ce contează pentru etapa a 18-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.
Bănățenii au un singur meci câștigat în 2022, chiar la prima apariție în noul an, 79 la 61 cu Rapid București. Formația antrenată de Dragan Petricevic are o medie de 68 de puncte înscrise în ultimele două etape, încasând în schimb 72 respectiv 95 de puncte.
Alb-violeții au realizat recent câteva mutări, mai întâi anunțând transferul lui Gary Talton, apoi sâmbătă (29.01) în decurs de câteva ore s-a oficializat despărțirea de Aleksandar Vlahovic și revenirea lui Sherwood Brown, americanul începând sezonul alături de Lahti Basketball, în Finlanda.
Dinamo o să joace abia al doilea meci în acest an, bucureștenii disputând până acum doar disputa cu Athletic Constanța în chiar prima etapă din 2022, acea dispută fiind pierdută cu 64 la 55. De atunci și în echipa dinamovistă au avut loc schimbări, fiind aduși Kevin Dillard și Justin Le Shayne Jackson, în vreme ce Eric Nottage a părăsit lotul.
Mutarea principală s-a petrecut pe banca tehnică a bucureștenilor, unde Dan Fleșeriu a devenit noul antrenor, fostul tehnician de la CSU Sibiu având ocazia să debuteze din postura de tehnician al lui Dinamo în partida de la Timișoara.
Înaintea duelului direct, Timișoara are 7-8 bilanț și ocupă locul 9 în LNBM, iar Dinamo stă pe poziția a 15-a cu un bilanț de 5 victorii și 8 eșecuri.
Meciul tur l-au câștigat alb-violeții cu 87-83, după o repriză suplimentară, în acea partidă fiind 14 schimbări la conducerea jocului. Darrion Strong a ieșit în evidență cu 34 de puncte și 6 pase decisive, având 14/15 de la linia de fault, iar pentru Dinamo principalul marcator a fost Lawson Korita, cu 23 de puncte.
Duelul din această seară va fi transmis în direct pe Digisport 4, LookSport 2 și YouTube FRB TV.
*foto: Facebook Leii din Banat - SCM OHMA Timișoara
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!