Stiri Juniori U20 Masculin

CSU Sibiu țintește a treia victorie în confruntările cu CS Vâlcea

CSU Sibiu țintește a treia victorie în confruntările cu CS Vâlcea

Singurul meci de duminică, 26 noiembrie, din etapa a 10-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin le pune față în față pe CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea și BC CSU Sibiu. Această confruntare va fi ultima din Conferința B.

Cele două echipe nu sunt străine una de alta în acest sezon, fiind adversare atât în presezon, la Memorialul Elemer Tordai, cât mai apoi și în Cupa României. De asemenea, în turul Conferinței B, CSU Sibiu a reușit să treacă cu 91-78 de nou-promovată, după ce a învins-o și în cealaltă competiție amintită cu 86-71.

Pe lângă rezultatele directe în cele două meciuri oficiale, CSU Sibiu are de partea sa și recordul mai bun în campionat (5-3), în vreme ce trupa din Zăvoi a câștigat în două ocazii din totatul celor șapte partide din tur. Vâlcea se află într-o serie de trei înfrângeri la rând, două fiind pe teren propriu și în niciun meci din această perioadă trupa lui Hristu Șapera nu a înscris peste 78 de puncte.

Sibienii au ajuns la finalul experienței din FIBA Europe Cup la mijlocul acestei săptămâni și vor avea parte de un program mai puțin încărcat în următoarea perioadă. Jucătorii pregătiți de Tomas Rinkevicius au pierdut toate jocurile din grupa C și cu ocazia partidei de la Râmnicu Vâlcea vor bifa a treia deplasare consecutivă în cea de-a doua parte a lunii noiembrie.

Deși poziția din clasament nu o ajută, CS Vâlcea este în fața lui CSU Sibiu la media de puncte (78.4 - 74.8), eficiență (82.3 - 80.4), intercepții (7.6 - 7.0) sau capace (2.9 - 2.3). Galben-albaștrii au mai multe recuperări pe meci și se află în Top 5 la acest capitol, atât în privința celor ofensive (12.9), cât și în cazul celor defensive (25.5). La procentajul reușitelor de două puncte, CS Vâlcea stă ceva mai bine (53.6 - 50.0%), dar CSU Sibiu aruncă mai precis din spatele arcului de cerc (34.4 - 31.9%).

Revenit pe parchet în etapa trecută, la Focșani, Kyle Adnam a terminat cu doar două puncte marcate în acel duel. Conducătorul de joc a repetat această prestația ofensivă și în duelul cu Anwil Wloclawek, acolo unde Nandor Kuti și Aurelian Gavriloaia au fost principalii marcatori pentru CSU Sibiu, cu 14 și 12 puncte.

În ceea ce o privește pe CS Vâlcea, Steph Branch și Peter Olisemeka ies în evidență cu mediile lor la puncte și recuperări. Branch este al 5-lea marcator din campionat, cu 18 puncte pe meci, iar Olisemeka are 9.4 recuperări în medie, prestație bună pentru a doua poziție în Liga Națională. Acești doi jucători sunt liderii echipei și la alte date statistice.

Partida din Sala Traian va avea loc duminică, 26 noiembrie, de la ora 17.00 și va fi în direct pe FRB TV.

*foto: Facebook BC CSU Sibiu

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu DND :

    Ok
    O partidă pe care putem să o câștigăm în această formulă dacă băieții sunt bine

    Dar când vin întăririle, uzăm prea mult această formulă
    Colegii conectați mai direct cu viața echipei, știți ce se pregătește?

    cu 5 luni în urmă (25.11.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!