Șansele Energiei Rovinari la accederea în play-off au fost puse în pericol de înfrângerea suferită pe terenul celor de la CSȘ Giurgiu, Fomația gorjană, deși aflată în avantaj la 3 puncte de oponenta sa pe finele partidei, a fost înfrântă în prelungiri cu scorul de 104 la 97, eșecul dând peste cap obiectivul echipei din Tg-Jiu,
Ca și o consecință suplimentară a înfrângerii a venit și probabilitatea demiterii tehnicianului plav, Slobodan Nikolic. Astfel, în urma discuțiilor cu oficialii gorjeni, s-a hotărât ca acesta să continue alături de gruparea Energiei, însă sub anumite condiții impuse.
Pentru a afla mai multe amănunte despre această situație, TotalBaschet a luat legătura cu președintele secției de baschet, Dan Cumpănașu, care a detaliat înțelegerea dintre conducere și antrenorul Slobodan Nikolic.
În momentul de față, echipa mai are șanse de a-și atinge obiectivul. Ce înseamnă aceste șanse? Calculăm că putem să ajungem în primele 8 echipe la finalul sezonului. Să câștigăm 8 sau 7 meciuri consecutive și este posibil. În momentul în care nu mai este nicio șansă de a îndeplini obiectivul, contractul lui Nikolic va fi reziliat. De asemenea, începând din luna februarie și până la sfârșitul contractului, salariul lui Slobodan Nikolic va fi diminuat.
În ceea ce privește atitudinea sa în fața celor întâmplate, acesta a declarat următoarele:
Nu mă pot declara 100% convins că vom ajunge în play-off, dar antrenorul a avut un obiectiv, iar eu nu puteam să îi spun că nu va reuși ce își propune. Nu puteam să nu îi ofer șansa de a demonstra. I-am spus ca ceea ce își propune este greu, dar el mi-a spus că o să reușească. Nu puteam să fac din această situație un scandal. În plus de aceasta, dacă hotăram să încheiem colaborarea cu Slobodan Nikolic, aveam două variante. Putea să rămână Radu Stroescu în funcția de antrenor principal ori să aducem alt antrenor. Dacă vorbim de prima variantă, lui Radu i-ar fi fost greu să ducă echipa singur, iar să aduc alt antrenor în aceste momente, cred că se diminuau mai repede șansele de-a ajunge în play-off. Bineînțeles că existau alternative în ceea ce privește un nou antrenor. Erau mulți tehnicieni capabili să conducă echipa.
În încheiere, Dan Cumpănașu a dat de înțeles că probabilitatea ca Slobodan Nikolic să râmână pe banca tehnică a Energiei Rovinari și în sezonul viitor este una foarte scăzută.
Nu știu ce să zic despre viitor. Sunt convins că nu își mai dorește nici el să rămână așa mult, dar în condițiile în care nu își atinge acest obiectiv, va pleca înainte de expirarea termenului, așa cum am convenit. Dacă își va atinge obiectivul, vom analiza rezultatele obținute la momentul respectiv.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!