În urmă cu cinci ani, România U20 câștiga titlul la Campionatul European – Divizia B, organizat chiar la Oradea. Tricolorii au trecut de naționala Croației în finală, cu scorul de 80-67, reușind să obțină pentru prima oară în istorie promovarea în Divizia A.
Vulturii au început excelent turneul, cu o victorie în double-digits împotriva Georgiei și una la aproape 20 de lungimi în fața Maltei. Naționala Macedoniei de Nord a fost prima care le-a pus probleme elevilor pregătiți de Tudor Costescu, dar aceștia s-au impus totuși la cinci puncte. În ultimul meci al grupelor, România a trecut la 27 de puncte de Albania.
În fazele eliminatorii, primul adversar al Vulturilor a fost Portugalia. Aceștia au fost conduși la cinci puncte la pauza mare, dar un sfert trei de excepție le-a asigurat calificarea în penultimul act. Acolo îi aștepta Rusia. După un meci terminat în prelungiri, tricolorii au ajuns în finala câștigată cu Croația la 13 puncte. Cu ocazia aniversării a cinci ani de la această performanță, ne uităm unde au ajuns în acest timp jucătorii din lotul pentru competiția de la Oradea.
Cățe a fost numit MVP-ul acelui turneu final, deși la Oradea au fost prezenți jucători precum Jordan Davis sau Steven Enoch. După prestațiile sub tricolor, el s-a transferat la CB Prat, înainte de a evolua preț de patru sezoane în Liga ACB, la UCAM Murcia. În această vară, Emi a făcut primul pas la profesioniști în afara Spaniei și a revenit la U-BT Cluj-Napoca pentru a evolua în EuroCup.
Kuti este al doilea jucător de pe această listă care va evolua la Cluj în stagiunea următoare. Deși are doar 25 de ani, el va începe al 10-lea sezon în Liga Națională de Baschet Masculin alături de studenți. Și el a fost unul dintre performerii acelui turneu, fiind numit în lineup-ul ideal al competiției, alături de Cățe, Roko Badzim, Akwasi Yeboah și Tim Lambrecht.
Un alt jucător care și-a petrecut întreaga carieră la un singur club este Nicolescu, extrema celor de la CSM Oradea, care va începe al optulea sezon alături de bihoreni. El a devenit căpitanul naționalei de seniori a României și a multiplei campioane a României după prestațiile constante de la Europeanul U20.
Un alt jucător care s-a transferat imediat după acel turneu de la Oradea a fost Tudi. El a ajuns la SCM Timișoara după doi ani petrecuți la U-BT Cluj, dar nu a reușit să se impună nici în Banat. Gheorghe a găsit un loc stabil la FC Argeș, unde a petrecut patru ani și a obținut o medalie de bronz în LNBM. El va face echipă cu Bobe din sezonul viitor, la CSM Oradea.
Vîrnă a fost unul dintre cei mai eficienți jucători ai finalei cu Croația, reușind să înscrie 15 puncte, record personal la acel turneu, în cel mai important joc. După câțiva ani în care s-a plimbat de la SCM U Craiova la Steaua București și înapoi, Radu revine în capitală pentru a juca alături de Dinamo București în sezonul 2022-23 al Ligii Naționale.
Basti s-a plimbat la mai multe echipe în ultimii cinci ani, singura grupare la care a stat mai mult de un sezon fiind SCM U Craiova. El a mai jucat și la Athletic Constanța și CSM Oradea, înainte de a avea cel mai bun sezon personal la CSM Miercurea Ciuc. Datorită evoluțiilor sale, el a prins un transfer la BC CSU Sibiu cu care a semnat pentru sezonul 2022-23. În acest timp, Ionescu a scris și o carte despre baschet prin care își propune să îi ajute pe copii și adolescenți să își formeze o mentalitate sănătoasă.
Popa este un alt jucător care a avut parte de experiențe la echipe diferite în perioada de după Europeanul din 2017. El a jucat în fiecare sezon la câte o echipă diferită, trecând pe la Steaua București, SCM U Craiova, SCM Timișoara, FC Argeș și CSM Petrolul Ploiești. El a găsit o oarecare stabilitate la gruparea prahoveană la care va continua și în stagiunea următoare. Bogdan încă cochetează cu lotul de seniori al României.
După ce a petrecut mai multe sezoane la SCM U Craiova, iar mai apoi la Dinamo București, Berceanu s-a transferat în această vară la CSM Focșani. Sezonul recent încheiat a fost cel mai prolific din cariera jucătorului de 24 de ani, în special în urma numirii lui Hakan Demir pe banca tehnică.
În urma sezoanelor petrecute la Dinamo București, Diaconescu a plecat de la gruparea din capitală după primul sezon în care a ieșit de sub incidența regulii U23. El a ajuns în Liga 1, la Știința București, cu care a ratat promovarea după forfeit-ul din ultimul meci al turneului de promovare.
După mai multe sezoane între care a alternat între Liga 1 și Liga Națională de Baschet Masculin, David s-a întors la CSM Târgu Mureș, alături de care a obținut și promovarea. El a bifat minute și în Europe Cup, alături de BC CSU Sibiu, în disputele cu CSM Oradea și Fribourg Olympic. În sezonul viitor, Engi-Rosenfeld va reveni în LNBM, după ce și-a prelungit contractul la Târgu Mureș.
Tânărul jucător a petrecut patru sezoane la Steaua București, ultimul dintre ele venind chiar după Campionatul European din 2017. După stagiunea 17-18, el s-a mutat în Statele Unite ale Americii unde a evoluat pentru două echipe din NCAA: Siena Saints și Our Lady of The Lake.
Singurul jucător din lotul de la turneul din Oradea care s-a retras este Andrei Iliescu. Acesta a părăsit sportul în toamna anului 2020, odată cu dispariția clubului CSM Mediaș. El evoluase în ultimii doi ani pentru medieșeni, după ce mai trecuse pe la Dinamo, Steaua și SCM U Craiova.
*foto: fiba.basketball
1 comentariu la aceasta stire:
Acs Titi :
O generație sacrificată
cu 2 ani în urmă (27.07.2022) RaspundeMajoritatea au căzut "victime" ale celebrei reguli U23. Singurul realizat ( cit-de-cit) este Emi Cate. Ceilalți au jucat( mai bine sau mai rău, nu ăsta e subiectul) cît au fost eligibili U23, după care a urmat "dispariția". După părerea mea este o generație irosită. Să ne imaginăm dacă ar fi progresat natural, adăugați un Uță, Olah, Tohătan sau Măciuca. Ajutați de un Török și Moldoveanu, plus un naturalizat și să ne gîndim cam ce națională am fi avut. Cred că cel puțin 30-40% mai bună. Probabil am fi avut ceva șanse la o calificare la un European.
Culmea, cîțiva sunt la națională și acum, dar mult sub potențial, mă refer la Bobe, Kuti, Vârnă sau total plafonați ca Popa, Ionescu, Gheorghe.
Mulțumim din inimă ❤️, partidului, pardon, ferebeului !
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!