Stiri Juniori U20 Masculin

Mirko Kovac a revenit la antrenamente

Adrian Micinic

Adrian Micinic
04.10.2013

Unul dintre cei doi jucători străini aflați la prima experiență în României din lotul echipei SCM U Craiova, Mirko Kovac, a revenit la antrenamentele echipei pregătite de către Andjelko Mandic. Acesta a fost operat la mână ca urmare a unei accidentări suferite în presezon.

"Kovac a revenit la antrenamnete, momentan nu poate folosi în totalitate decât mâna dreapta, iar mâna stângă în proporție de 30%. Nu va juca în primele meciuri din campionat, însă îl vom putea folosi în primul meci din Liga Balcanică împoriva celor de la Levski Sofia" a declarat managerul echipei, Marius Toma, pentru ghidsportiv.ro.

În prezent, SCM U Craiova dispune de opt jucători străini. Kovac este unul dintre aceștia. 

Meciul cu Levski Sofia, la care Toma a făcut referire, este programat pentru data de 17 octombrie. Partida va avea loc la Sala Polivalentă din Craiova și a fost selectată ca fiind partida de deschidere a noului sezon în BIBL.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!