Stiri Juniori U20 Masculin

Prestații excelente pentru CSM Constanța și Dinamo București în a doua zi a turneului EYBL Junior din Ungaria

Prestații excelente pentru CSM Constanța și Dinamo București în a doua zi a turneului EYBL Junior din Ungaria

Turneul European Youth Basketball League din Ungaria la categoria Junior (U20) a continuat sâmbătă, 5 noiembrie, de data aceasta Dinamo București fiind cea care a avut două jocuri la Budapesta, iar CSM Constanța a disputat un singur meci.

Dinamoviștii au deschis cu un nou succes fără emoții, 84-61 contra lui OASIS BA, scorul pe sferturi fiind 20-6, 25-18, 23-22 și 16-15. Niciodată bucureștenii n-au fost nevoiți să recupereze un deficit în acest meci.

Alb-roșii au avut de data aceasta șase oameni în double figures, pe lângă titulari și Cristian Diaconu reușind să pună măcar 10 puncte pe tabelă. Cifrele din acțiune i-au ajutat pe tinerii dinamoviști în acest duel, ei terminând cu 53% procentaj pe lângă 15 assist-uri.

Sasha Son și Alexandru Luca au marcat câte 17 puncte, Alexandru Moroșanu reușind un double-double (15 puncte, 11 recuperări).

Următorul joc al bucureștenilor s-a încheiat la o diferență și mai mare 95-52 cu London Elite, pe sferturi fiind 22-20, 26-3, 25-19 și 22-10. În total 54 de puncte au venit din căciulă și alte 25 pe contraatac, Dinamo dominând categoric lupta la intercepții.

Sasha Son a avut 21 de puncte și 4 intercepții, David Pătru l-a urmat cu 16 puncte, 7 intercepții și 5 recuperări, iar Alexandru Luca a contribuit cu 12 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive.

CSM Constanța a obținut prima victorie la această categorie în meciul cu Independents Basketball France, scor 59 la 46, pe sferturi fiind 17-13, 13-10, 12-10 și 17-13. Dobrogenii au preluat conducerea în primul sfert după ce adversarii aveau +5 și pe parcursul celui de-al treilea sfert Constanța și-a format un avantaj maxim de 16 puncte.

Chiar dacă a pierdut lupta la recuperări, CSM Constanța s-a revanșat cu 23 de intercepții și 15 assist-uri, având la final doi jucători în double figures.

Sergiu Drăghici (15 puncte, 8 recuperări) și Mario Ignat (14 puncte, 5 intercepții) au condus lista marcatorilor pentru români.

În ultima zi a turneului de la Budapesta cele două echipe românești au următoarele meciuri, ambele transmise pe YouTube Camugo: Sheffield College - Dinamo București și CSM Constanța - Grosuplje, ambele de la ora 12.00.

*foto: EYBL

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!