Stiri Juniori U20 Masculin

SCM Timișoara câștigă dramatic cu Kapfenberg și se califică în finala Alpe Adria Cup

SCM Timișoara câștigă dramatic cu Kapfenberg și se califică în finala Alpe Adria Cup

Aflată la a doua stagiune în Alpe Adria Cup, SCM Timișoara a ajuns până în Final Four-ul ediției 2023/2024. Bănățenii au dat peste Kapfenberg Bulls în cea de-a doua semifinală de marți, 12 martie, și s-au putut impune într-o manieră dramatică, cu 94 la 92. Echipa antrenată de Dragan Petricevic va avea astfel ocazia să joace cu trofeul pe masă în cursul serii de miercuri.

Timișoara: Luka Mitrovic, Tyreek Scott-Grayson, Nikola Gajic, Adam Mirkovic, Laszlo Lazar

Kapfenberg: Ali Sow, Rudi Williams, Noah Baumann, Nemanja Krstic, Urald King

Tripla lui Scott-Grayson a deschis semifinala și Mirkovic a înscris în ultima secundă de atac la 5-4, după ce austriecii au avut reușite consecutive. Mitrovic și-a trecut numele pe lista marcatorilor cu șase puncte la rând pentru SCM Timișoara, King a avut un poster dunk urmat de o liberă suplimentară și Scott-Grayson a marcat cu ceva noroc la 13-11. „Leii din Banat” au egalat situația la 19 în urma unui parțial bun al lui Bulls, Simmons a readus-o pe Timișoara la conducere și pe finalul sfertului inaugural scorul a devenit 29-27, după ce echipele s-au aflat pe rând în avantaj.

Alb-violeții și-au format din nou un avantaj de două posesii prin punctele marcate de Scott-Grayson și Mitrovic, în timp ce Simmons l-a forțat pe Antonio Herrera să solicite un timp de odihnă la 36-29. Bulls a răspuns pe măsură în decurs de un minut, dar Mitrovic și-a continuat seara excelentă în privința triplelor și a păstrat ecartul de șapte lungimi. Sow a putut să taie din handicapul lui Kapfenberg (45-44) la jumătatea sfertului secund, moment urmat de șase puncte la rând pentru Timișoara și Kesar a avut un dunk spectaculos la 53-48. „Taurii” s-au apropiat din nou la o posesie pe finalul reprizei, însă Mitrovic a scuturat plasa de la distanță în ultimele secunde și „Leii din Banat” au condus cu 60-56.

Defensiva trupei antrenate de Dragan Petricevic și-a făcut treaba în primele trei minute de la revenirea pe parchet și ecartul a crescut la opt lungimi. Situația de pe tabelă s-a blocat la 66-60 pentru multiple posesii, până când Scott-Grayson a înscris din interiorul arcului de cerc. Kristic a oprit seceta ofensivă a austriecilor, iar nu peste multe momente a urmat un time-out la banca timișorenilor. Kesar a prins o perioadă foarte eficientă și a contribuit la formarea unui avantaj de 11 puncte (73-62), în timp ce pe finalul acestui act scorul a devenit 77-69, după ce Kristic a ratat în ultimele secunde șansa unui three-point play.

Kapfenberg a început mai bine ultimul sfert și King a tăiat avantajul Timișoarei la o singură posesie (80-77), în timp ce Scott-Grayson și-a împărțit perechea de libere nu la mult timp după reușita austriecilor. Ali Sow l-a depășit pe Mirkovic într-o acțiune unu la unu și a restabilit egalitatea, astfel că l-a forțat pe antrenorul Timișoarei să ceară time-out la 81-81, cu 5:14 minute rămase pe cronometru, moment după care Mirkovic și-a luat revanșa și a rămas singur sub panou pentru un layup. Luka Mitrovic a ieșit la rampă în momente importante pentru „Leii din Banat” și alb-violeții au avut noroc apoi pe o ratare a lui Sow, dar fundașul lui Kapfenberg a putut să marcheze din interiorul arcului de cerc peste câteva secunde (90-89). Kesar și-a transformat liberele pentru +3, Rudi Williams a egalat cu nouă secunde înainte de final și Scott-Grayson a adus victoria pentru alb-violeți cu 0.3 secunde rămase din timpul de joc: 94-92.

Luka Mitrovic a terminat cu 29 de puncte, 8 pase decisive, 5 mingi pierdute și 6/11 de la distanță în cele 40 de minute petrecute pe parchet. Tyreek Scott-Grayson l-a urmat cu 20 de puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive și 3 intercepții, iar Igor Kesar a avut 18 puncte, 7 recuperări și 8/9 la linia de fault.

Jucătorul cu cel mai mare index al eficienței (+35) a venit din tabăra austriecilor, fiind vorba despre Urald King (27 de puncte, 10 recuperări, 4 pase decisive și 2 intercepții. Toți titularii lui Kapfenberg s-au aflat în double digits, iar pe King l-au secondat Ali Sow și Rudi Williams, ambii cu 18 puncte.

În finală, SCM Timișoara se va duela cu deținătoarea trofeului. MKS Dabrowa Gornicza a trecut de Olomoucko, la capătul unei reprize suplimentare, în prima semifinală a turneului din Austria: 101-94. Confruntarea dintre timișoreni și polonezi va avea loc miercuri, 13 martie, de la ora 20.00.

*foto: Facebook Leii din Banat - Baschet SCM Timișoara

3 comentarii la aceasta stire:
  • varu silvois :

    Felicitari Dragane
    Ai dat peste cap toate previziunile, se pare ca liga mioritica a dat o finalista!

    cu 1 lună în urmă (13.03.2024)
    • varu silvois:

      pe de alta parte
      cu sau fara ironie, banatenii nu se pot concentra cu adersari modesti

      cu 1 lună în urmă (13.03.2024)
    • CSM Focșani Leks:

      corect
      au nevoie de presiune sa simta ca joaca. sper sa ridice trofeul in fata polonezilor. asta si calificarea lui U, vis umed

      cu 1 lună în urmă (13.03.2024)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!