Stiri Juniori U20 Masculin

SCM U Craiova câștigă duelul restant cu CSM Constanța

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
20.12.2023

SCM U Craiova câștigă duelul restant cu CSM Constanța

SCM U Craiova s-a impus în restanța din etapa a a șaptea în fața celor de la CSM Constanța. Într-un meci programat miercuri, la malul Mării Negre, Leii din Bănie s-au impus cu scorul de 86-93 în fața Gladiatorilor din Tomis și au ajuns la un bilanț de 5-6 în campionat. Adversarii lor stau cu 6-6.

CSM Constanța: Jorden Duffy, Dragoș Diculescu, Cedric Henderson, Rolland Torok, Bryan Griffin

SCM U Craiova: Vitaliy Zotov, Nik Dragan, Amedeo Casale, Matt Freeman, Bogdan Țîbîrnă

Oltenii au avut un start curajos de partidă și au marcat din interior prin Zotov și Freeman. Torok a replicat cu primul coș de trei al partidei. Diculescu i-a urmat exemplul, iar marinarii treceau pentru prima oară la conducere. Țîbîrnă a finalizat un alley-oop spectaculos, iar Greene cu o triplă și Zotov cu un layup duceau scorul la 9-13. Diculescu a replicat printr-un floater, iar Duffy și-a ținut echipa aproape prin trei aruncări libere. Pe pătrundere, Cizauskas a stabilit scorul final al primului sfert: 24-26.

Primele două minute ale sfertului secund au fost sărace în realizări ofensive, cele două echipe reușind să puncteze doar de la linia de libere. Țîbîrnă a oprit această secetă printr-un cârlig din interior. Cizauskas a replicat cu un coș de trei, iar Duffy a fost cel care a restabilit egalitatea la 32. Tot el printr-o triplă și-a readus echipa la conducere. Diculescu a distanțat formația gazdă la două posesii prin trei aruncări libere transformate. Milovanovic a semnat șase puncte consecutive pentru olteni. Freeman și Casale au combinat pentru trei triple în finalul reprizei, astfel că la intrarea la cabine tabela indica 48-51.

Leii din Bănie s-au dus la opt lungimi de adversari în debutul părții secunde, datorită celor cinci puncte semnate de Zotov și Freeman. Diculescu a oprit acest run cu un and-one, iar Lazăr a înscris apoi din căciulă pentru a își readuce echipa la o singură posesie. Zotov a răspuns cu un coș din afara semicercului. Griffin a animat atmosfera cu un coș de sus, înainte ca Zotov să continue recitalul triplelor cu alte două astfel de reușite. Cu 10 minute înainte de final, tabela indica 69-73, scor stabilit de Henderson.

Țîbîrnă a inaugurat sfertul al patrulea printr-un slam-dunk, iar Torok a transformat două libere imediat după. Au urmat aproape trei minute fără vreun punct înscris, oprite de dunk-ul lui Milovanovic. Fleșeriu a cerut un timeout la 71-77, iar elevii săi au reacționat bine. Griffin a finalizat o acțiune colectivă de toată frumusețea printr-un coș de sus. Zotov a replicat printr-o triplă. Freeman a refăcut diferența de două cifre. La final, dobrogenii s-au impus cu 86-93.

Vitaliy Zotov a avut un nou meci excelent și a adunat 27 de puncte, 6 recuperări, 8 pase decisive. Matt Freeman a avut 22 de puncte și 4 recuperări. Pentru marinari, Vytenis Cizauskas a adunat 21 de puncte, iar Jorden Duffy a înscris 19.

În acest weekend, CSM Constanța va juca pe terenul vicecampioanei României. SCM U Craiova va sta în această rundă și va mai juca o singură dată în acest an, cu FC Argeș Basketball.

*foto: Facebook/CSM Constanța

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!